Filip Militeanu

Te văd ca-ntr-o icoană, frumoasă și senină, Te-aud și-ți simt privirea – văpaie de lumină – Tu împrumuți naturii din haina ta divină Și țeși nenumărate vise, Privirea ți se pierde țintind în

Dragoste, genune-n flăcări, câți în lume te pot trece Fără ca-ntr-a ta vâltoare spumegândă să se-nece ?… Câți pot oare să te-nfrângă, patimă înrobitoare, Și de câte ori în lume doar tu ieși

Îți mai amintești, iubito, Povestea prințului care căuta apa vie ? A fost nevoit să străbată un drum Lung și plin de capcane, A suportat gerul cumplit al adevărului Și arșița sufocantă a

Vezi tu strălucitorul soare Cum se ascunde printre nori ? Și totuși raza care moare Ne-a mângâiat de-atâtea ori ! Același disc ce ne gonește Cât ține vara sub umbrar, În cruda iarnă

Pentru mine tăcerea își are propriul său limbaj, bine definit. De pildă, când mă plimb cu iubita în amurg pe aleile mărginite de plopii înălțați spre soare și de sălcile aplecate spre

Ai fost un vis, ca alte multe vise Și totuși, într-un fel, deosebit : Cît timp himera ta mă stăpânise, Destinul, ca-ntr-o vrajă, ne-a unit. Am căutat în tine puritatea Unui ideal suprem și

Ah, cât de pustietoare e arșița Care mă terorizează sub dogoarea Soarelui din mine ! Am sădit păduri de sentimente, Întinderi nesfârșite de iluzii, Unele găsite doar Cu truda sufletului Și

Trebuia să am un zeu Pe care să-l văd și să-l simt Mereu aproape de mine Și care să aibă un nume… Trebuia să am un templu În care să mă închin În toate direcțiile Și în toate sensurile

În viața adolescenților vine o zi memorabilă, ziua maturității, când gândul lor, timid, bea din vinul bărbăției. Dar pentru a face acest salt, este nevoie de un test de competență, iar

Eu sunt o planetă cu diverse probleme. Soarele meu răsare, zilnic din altă parte, sau, la fel de bine, nu răsare de loc, totul depinde de direcția și de intensitatea vântului din ziua

Eram un val de mare Purtat de uragan, Visând un țărm de soare, Din aur și mărgean… Și am ajuns, în fine La țărmul mult dorit : Te-am întâlnit pe tine – Vibram și m-am oprit. Erai un vis

Plutești pe-o pojghiță de ghiață În mijlocul unui ocean ; Potop de vise ai în față Și-n spate, geru-i suveran. Te-așteaptă moartea-ngrozitoare Prin congelare-ntr-un abis ; Aștepți o rază

Eu sunt un fenomen ciudat și contradictoriu în curs de cercetare și sunt supus acțiunii indicatorilor de către un cercetător sever, care poartă o mască de protecție. Pentru a nu primejdui

Un vrăjitor S-a travestit Într-un vestit Consemn de dor : Sărut de foc Și jar nestins, Ce a cuprins Al vieții joc. Îndrăgostiți Cu el se-alint ; Cu el se mint Și-s

În tinerețea mea, de mult uitată, Pe când iubeam și eu pe câte-o fată, În exaltarea mea nevinovată, Scriam puzderie de poezii. Cântam Iubirea ca pe-un foc din Soare, Copoul, cu

Întunericul, în luptă cu lumina își depune între noi rugina. Dar sufletul, în loc să ruginească a învățat să se călească. Câți ani de-ntuneric cu al lor sobor ne vor stăvili în triumfalul

Azi am privit Cu ochii minții Într-o grădină înflorită Și-am căutat parfum de roze În iarba firii, înverzită ; Dar din copaci, Mă-ntâmpinară corbi negri Croncănind cu jale – Un stol de

De o viață întreagă alerg necontenit între cei doi sori, Soarele Bun și Soarele Rău, cu nestrămutata dorință de a găsi poziția în care să-mi dispară umbra datorată Soarelui Rău. Dar mișcarea

A fost un simplu vis nevinovat ? A fost o simplă nebunie ? A fost doar ce a trebuit să fie, Sau, simplu, doar… s-a întâmplat ? Un singur an, cât zece ani bogat M-a adăpat cu apă vie, Și am

Năluca Ei mă urmărește Oriunde-aș fi Și zi de zi Mă chinuiește. Nu-i ceas să nu o am în față Tot mai aprins ; De dor cuprins – Ea mă îngheață. Ca de-o

E-n amurg și e liniște deplină. Pretutindeni e o lumină mirifică, Un albastru senin și reconfortant Încântă ochii până la nesfârșit Și e o liniște dezolantă. O mare de flori