Filip Militeanu

În lumea-n care ne aflăm Suntem doar oaspeți pentru-o vreme, Excursie ce-o terminăm Când Cel Etern o să ne cheme, Și-atunci vom reveni acasă În veșnicia luminoasă. Când voi pleca

Eram un val de mare Purtat de uragan, Visând un țărm de soare, Din aur și mărgean… Și am ajuns, în fine La țărmul mult dorit : Te-am întâlnit pe tine – Vibram și m-am oprit. Erai un vis

Tu ești o Zână din Neant venită… Eu sunt un Om cu inima rănită… Iubirea ne-a legat pe totdeauna Unindu-ne cu-a ei îmbrățișare ; Balsamul ei va lumina într-una Eterna noastră,

Am gonit dragostea Din mine În iadul ei Și-am spus “Adio !” Oricăreia dintre femei. Iubirea era Tot ce aveam mai scump Pe lume, Până am înțeles Că sunt victima unei glume. În jocul

Noi, oamenii, prețuim viața mai mult sau mai puțin, mai devreme sau mai târziu, deși mulți dintre noi nu își justifică existența pe acest pământ al luptelor eterne. Noi, oamenii, căutăm

În ziua viselor ce mor Și a speranțelor zdrobite, Fac astăzi din cenușa lor Mormântul meu de stalactite. Și totuși, simt că-mi este dor De toate florile-ofilite, În ziua viselor ce mor Și

Femeile vor pune stăpânire pe omenire și apoi o vor distruge. Iar noi, bărbații, vom ajunge sclavii femeilor, și stăpâniți de ele le vom binecuvânta. Și aceasta, în două cuvinte, înseamnă

Trebuia să am un zeu Pe care să-l văd și să-l simt Mereu aproape de mine Și care să aibă un nume… Trebuia să am un templu În care să mă închin În toate direcțiile Și în toate sensurile

Carmen Saeculare, cântec de diamant crescut din pianina eternității, ai inventat Iubirea magică, ai copt-o în cuptorul Soarelui și ai pus-o stăpână peste oameni. Dar noi, prizonieri ai

Ai fost un vis, ca alte multe vise Și totuși, într-un fel, deosebit : Cît timp himera ta mă stăpânise, Destinul, ca-ntr-o vrajă, ne-a unit. Am căutat în tine puritatea Unui ideal suprem și

În drumul vieții azi ne despărțim Și între noi uitarea se așterne ; E capătul idealelor eterne La care noi cu toții năzuim… Ideal profan în suflet singuratic, Te-am căutat prelung și te-am

Din ziua aceea când mi-am făurit din tine un Idol și l-am fetișizat, retrăiesc mitul păsării Phoenix : m-am renăscut din cenușa

Orice s-ar spune, fetele sunt și rămân o adevărată comoară ! Nu datorită frumuseții lor, căci orice frumusețe este relativă și deci, trecătoare, deși există și comori de frumusețe; nici

Când ai trecut de optsprezece ani Și sângele îți e tot mai fierbinte, Te simți stingher în lumea ta prea strâmtă Și în neant se pierde a ta minte, Tu cauți un suflet să te înțeleagă, O fată

Zburați, vise tinere spre depărtări Și eliberați-vă de jugul apăsător Și sufocant al realității, Cât timp mai este deschisă Poarta grea a coliviei voastre. Scăpați de gratiile

Între Cer și Pământ E o lume nebună, Se nasc zilnic sau mor Milioane de vise Strivite de vreo furtună… Între Cer și Pământ Există minunea iubirii, Cresc arbori și case și flori, Se-nalță

Întunericul, în luptă cu lumina își depune între noi rugina. Dar sufletul, în loc să ruginească a învățat să se călească. Câți ani de-ntuneric cu al lor sobor ne vor stăvili în triumfalul

Când dorești ceva din suflet, din adâncul firii tale, Nimeni și nimic atuncea nu îți poate sta în cale ; Totu-n jur ți se supune, ești titan și supraom – La dorința ta, renaște mitul lui

Cu sclipiri ca de aramă astrul nopții strălucește Și privindu-ne cum mergem, mână-n mână amândoi, Ne învăluie-n noianul lui de raze,-aprins șuvoi Și-n senina noapte-albastră, galeș, dânsul ne

S-au reîntors copiii primăverii Și ghioceii iar au înflorit, Trăim poemul cald al re-nvierii Și-o nouă primăvară a sosit. E primăvara ta ce îți aduce Un dar neprețuit de ziua ta : E gândul

Rațiunea noastră doarme și visează Tot ce nu îndrăznește când e trează. Așa se naște visul de iubire Care se stinge-nvins doar la trezire. Somnul rațiunii monștri plăsmuiește, Deci,

Eu sunt un fenomen ciudat și contradictoriu în curs de cercetare și sunt supus acțiunii indicatorilor de către un cercetător sever, care poartă o mască de protecție. Pentru a nu primejdui

Și dacă totuși vei uita Vrăjitul vis ce ne-a unit Și te-a făcut iubirea mea O scurtă clipă-n infinit, Nu te condamn ; nu-i vina ta, Așa e-n toate hărăzit : Tot ce a strălucit cândva Se

Pentru mine tăcerea își are propriul său limbaj, bine definit. De pildă, când mă plimb cu iubita în amurg pe aleile mărginite de plopii înălțați spre soare și de sălcile aplecate spre