Poezie
Zbor
1 min lectură·
Mediu
Când dorești ceva din suflet, din adâncul firii tale,
Nimeni și nimic atuncea nu îți poate sta în cale ;
Totu-n jur ți se supune, ești titan și supraom –
La dorința ta, renaște mitul lui Pygmalion.
Eu am vrut să zbor ca Icar și să-mi crească aripi grele,
Să mi se avânte gândul ne-ngrădit până la stele
Și deasupra întinării, liberat de lanțul humii
Să arunc văpăi de fulger peste bezna neagră-a lumii.
Și aripile-mi crescură ca la vulturi de semețe,
Fremătând de vise multe și dorințe îndrăznețe ;
Mă înalț cântând spre Soare până-n sferele divine –
Și lumina și căldura și-au găsit ecou în mine.
Dar mi-e teamă de furtună… Printre nouri stă la pândă
Așteptând dezlănțuirea loviturii de osândă…
Voi plăti oare tributul înălțării spre lumină ?
Bucuria libertății ar fi astfel mai deplină.
002374
0