Filip Militeanu

Duminica viitoare voi fi scos și vândut prin licitație publică, dar nu pe bani, ci pe sentimente. Licitația a fost anunțată încă de duminica trecută, iar acum se fac înscrieri de

Ne-am cunoscut în neuitata vară Când teii și castanii înfloreau, Iar când trecute, frunzele cădeau, Te-am întrebat duios, întâia oară : “Prietenă fidelă și iubită, De când ne știm, noi

Când dorești ceva din suflet, din adâncul firii tale, Nimeni și nimic atuncea nu îți poate sta în cale ; Totu-n jur ți se supune, ești titan și supraom – La dorința ta, renaște mitul lui

Când ai trecut de optsprezece ani Și sângele îți e tot mai fierbinte, Te simți stingher în lumea ta prea strâmtă Și în neant se pierde a ta minte, Tu cauți un suflet să te înțeleagă, O fată

Tu, care îmi vei fi iubită Cândva, Un ceas în infinit, Tu, cea mai pură dintre toate Pe care-n vis le-am întâlnit, Tu, care mi te vei supune Când se va împlini sorocul, Te-am căutat Și te

Eu sunt doar om și-s păcătos Pe-atâta cât încape, Dar sunt condus de bunul simț, De vânturi și de ape. Nu mint și nu promit în van Minuni cu kilogramul, Sunt mic și slab, dar pot să

De un timp, am insomnii Ore-ntregi în nopți pustii, Dar când dorm, visez mereu Că discut cu Dumnezeu. El vrea ca să facem, frate Un schimb de identitate, Insistent, cu mare zor, Ca în Prinț

În ziua viselor ce mor Și a speranțelor zdrobite, Fac astăzi din cenușa lor Mormântul meu de stalactite. Și totuși, simt că-mi este dor De toate florile-ofilite, În ziua viselor ce mor Și

De-ai ști ce mult te-am așteptat să vii Crezând în tine ca într-un Mesia Și cum plângeam în nopțile pustii Când mă zdrobea, cumplită, insomnia ! Și ai venit… Ca zâna din povești Care făcea

Lucefere, ce trist privești Din depărtata zare, Când strălucind te oglindești În valul lin de mare ! Cum strălucește chipul tău Mai viu ca niciodată Și din îndepărtatul hău, Din

Iubirea mea e-o arșiță imensă Ce dogorește în pustiul meu ; Dogoarea ei atât e de intensă, Încât un strop de ploaie-aștept mereu… Și după ani de așteptare, iată, O ploaie abundentă s-a ivit

Am gonit dragostea Din mine În iadul ei Și-am spus “Adio !” Oricăreia dintre femei. Iubirea era Tot ce aveam mai scump Pe lume, Până am înțeles Că sunt victima unei glume. În jocul

De-ai ști ce mult eu te-am iubit cândva, Cum nimeni nu mai poate să iubească Și am crezut cu patimă drăcească În elixirul care mă-mbăta… Tu nici n-ai știut ce a putut să crească În inima ce

Atunci când ne vom despărți Liliacul se va scutura Și trandafirii vor muri. Nespus de mult voi regreta Destinul ce ne va desparte Spre-a-și împlini menirea sa. Și rozele, atuncea

Cu sclipiri ca de aramă astrul nopții strălucește Și privindu-ne cum mergem, mână-n mână amândoi, Ne învăluie-n noianul lui de raze,-aprins șuvoi Și-n senina noapte-albastră, galeș, dânsul ne

Între Cer și Pământ E o lume nebună, Se nasc zilnic sau mor Milioane de vise Strivite de vreo furtună… Între Cer și Pământ Există minunea iubirii, Cresc arbori și case și flori, Se-nalță

Zburați, vise tinere spre depărtări Și eliberați-vă de jugul apăsător Și sufocant al realității, Cât timp mai este deschisă Poarta grea a coliviei voastre. Scăpați de gratiile

În lumea-n care ne aflăm Suntem doar oaspeți pentru-o vreme, Excursie ce-o terminăm Când Cel Etern o să ne cheme, Și-atunci vom reveni acasă În veșnicia luminoasă. Când voi pleca

Din humă te-ai născut, cobori în humă, Pământ ai fost și ai să te prefaci ; De când te știi, tăcerea ți-a fost mumă Dar până azi, te-ai săturat să taci. Arcuș aprins, tu cauți o vioară De

Credeam că dorul e un strop de Soare Zenit al inimii înspre Olimp ; Credeam în farfuria zburătoare Din cerul sufletului meu, în timp. Credeam în visul unei flori de gheață Scăldată-n raza