poem

un poem care indeamna la tacere, delicat si atent scris. mi-a placut primul vers, desi parca f cunoscut, ramane invelit in misticul lui, apoi: ma voi naste din retina,paradisul personal,murirea albastra,talpile neatinse de tina(sau tine),cand iarba s-ar usca peste mine-rana cerului. cateva lait-motive, ochi, albastru, bunicul care deschide si inchide poemul. frumos.
mcm

cum sa nu fie cunoscut Carmen, macar ca stil, atat de mult Nichita traieste in mine, si atat de mult Ceilalti in el, incat asa mi-a venit - sper din suflet sa nu se inteleaga plagiat -
poate ca retraiesc metaforele, le caut valentele cernute prin mine, ma rog, asta simt...
multumesc pentru trecere

A!!!, uitasem sa-ti zic Carmen ca si Teodor Dume are o \"vina\" aici!
vina bunicului - spusesem ca m-a impresionat!
cu drag

eugene,
mă bucură prezența ta prin acest poem deosebit, de suflet, care marchează maturizarea ta în cuvânt. și o spun cu responsabilitate pentru că așa cum remarca și carmen manuela- macelaru \"un poem care indeamna la tacere, delicat si atent scris. mi-a placut primul vers\", iar eu aș continua că în totalitatea ei, prima strofă, a treia și ultima, sunt rânduri care te mișcă având în vedere esența de la care ai plecat \"bunicul\"
nu știu dacă titlul se potrivește cu frumusețea poeziei. eu aș zăbovi asupra lui puțin și poate l-aș schimba în \"din ochii bunicului\" sau orice altceva care să sugereze mesajul. vin cu această părere datorită simplității discursului care întărește mesajul și evident,întregul. tu decizi...

mi-a plăcut și acolada primul vers (prima strofă)-ultima strofă. desfășurarea făcându-se atent.

văd că vii cu o precizare:
\"A!!!, uitasem sa-ti zic Carmen ca si Teodor Dume are o \"vina\" aici!
vina bunicului - spusesem ca m-a impresionat!\"

mă bucur că ți-am fost de folos.
și că preluând ideea ai reușit să faci un lucru bun.

eugene,
dacă-mi permiți, eu văd acest poem structurat astfel

\"n-am mai murit de multă vreme…
mă răsucesc în ochiul bunicului
privind lumea, întors, dinlăuntru

mă voi naște din retină ca din oul
plecat în recunoaștere de zei păgâni

acum ceva timp murisem albastru…
am un fel de paradis al meu colorat
cu mulți nori răspândiți în șoapte
cu secunde galbene și lente, aproape vii

dacă-ar fi să mai mor cândva…
aș privi în oglindă ploile nenăscute
aș crede, când iarba s-ar usca pe mine
aș privi prin rana cerului insula luminii
aș săruta ochiul bunicului
aș privi
pământul\"

sigur că da, e doar o părere grăbită
dar vin cu motivația de a te debarasa de unele cuvinte și expresii inutile devenite clișee care nu îmbunătățesc mesajul cu nimic.
concentrând discursul vei reuși să-i adaugi un plus de valoare.

trecerea mea grăbită poate nu te va convinge și nici nu trebuie să te convingă dacă tu nu sesizezi nuanța...

scuză-mă pentru intervenție și sugestie. am vrut să ajut pentru că poemul tău e bun și merită mai multă atenție 8în bine, evident)

cu prietenie,
teodor dume,

ps: evident că poți face legăturile între stări și prin alt mod, nu neaparat cum ți-am sugersat eu.
mai așteaptă și alte păreri
teo


|

Teo, ai perfecta dreptate, textul are ceva balast pe care nu l-am sesizat la inceput. Poemul asta mi-a venit de la sine, intro respiratie, n-am lucrat de loc asupra textului si se cunoaste, ai remarcat si tu.
Il voi peria nitel, chiar in spiritul propus de tine, am mai spus eu ca simtim(sau imi place mie sa cred) cam la fel... da, si titlul?!
multumesc de trecere si pentru sfaturi
cu drag,
eugen