cred că mai aveam nevoie

să calc pe urmele celor veniți din grădinile imaginației noastre închipuind forme și straturi fără fond, vise cum rămâneri chiar în plecările noastre târzii mai sunt atâtea speranțe neperindate de demoni sculpturi necioplite, picturi în tonuri terne de gri mai sunt atâtea lucruri de care aveam nevoie și nu știm, sau nu vrem... pașii ăștia mărunți tocând caldarâmul, închipuit de altfel nu sunt ai noștri, vin din crezuri neterminate, vagi răstălmăcind poeme, nu putem crea senzații nu ne putem redefini, putem crea stări, minuscule realități precum grădinile cu garduri de fier forjat, interzise iubiri posibile doar în imagistici statuare ca un câmp de sperietori de ciori ca și când am ști, sau nu vrem...