niciodată nu dorm, doar visez

Sufletul din nonexistență așteaptă răsuflarea divinului pentru a renaște din întunericul metafizic într-un întuneric și mai adânc, al vieții, care are profunzimi nefaste și funebre, însă absoarbe corpusculi de lumină pe care îi preface în gândire, rațiune și intelect.
Umbrele ca o lumină falsă, iau înfățișarea unui copil nenăscut, încrustat în carnea realității și aruncat în neant, pe care îl înglobează o biserică cu cruci de blasfemii, cu vitralii reprezentând demoni și cu altar la care se roagă ateii.

deosebit de placut impresionat de trecerea ta Razvane, dar si mai impresionant este ca din commul tau a iesit chiar un poem. Multumesc mult pentru profunzimea analizei si frumusetea discursului...cu drag astept si alte treceri...