Străinul din mine

Poezia asta trebuie citita trecand peste cuvinte... se deschide o scena care in fapt se reprezinta in interiorul subiectului si nu in afara... e mai mult rasucire ontologica decat ratacire si uitare. Inteleg sensul privirii dupa ceva rupt din intreg dar nadajduiesc la o regasire de prea mult suflet. Cat despre aura... :)

Mi-e foarte greu să mai scriu ceva după aceste frumos meșteșugite cuvinte, totuși, voi a spune că aici eu văd materializarea unor forme-gânduri. (Forma-gând este o idee încarnată învelită în materie astrală și mentală, o entitate vitală pe punctul de a se materializa pe planul psihic.)
Majoritatea oamenilor lucrează cu materie astrală, care ne este mai apropiată, ca să zic așa, puțini sunt cei ce o pot folosi pe cea mentală.
Trăim într-o lume iluzorie, unde drumul este greu de găsit, de aici nesiguranța, sentimentul de teamă atunci când rămânem singuri, când nu avem aproape un tovarăș de drum, o călăuză...
Cam asta aș fi vrut eu să spun, mă bucur că ai înțeles, Azrail, n-am scris degeaba...

Dramele prin care trecem vrând nevrând măcar o dată în viață suficient să ne facă să uităm cât de fericiți eram în copilărie. Totul se năruie, ne rupem de prima stare a vieții și greu, foarte greu mai prindem o scânteie să reaprindem focul vieții fără de care ne îngheață inima, între timp totul ajungând să treacă pe lângă noi ca și cum nu am mai exista.