Târziu, mult prea târziu
Hai, numără încet, încet. Nu te grăbi. Încet, doar e un joc… Uite, am să m-ascund în mine, ca-ntr-un cavou de sticlă. Și-acum, hai, caută-mă, încet, doar e un joc… Doar să nu vii
Uitate flori
Și ai uitat cum alergam, covor de flori în cale-ți să m-aștern. Și ai uitat cum tremuram și inima-mi bătea, atunci când mă strigai. Și m-ai uitat... Acum, mă pierd printre
Totuși, nu era decât deșertăciune...
De când am înțeles de ce, Am căutat mereu femeia, Și-am tot sperat în fiece iubire. Degeaba, însă... Se stingea prea iute, Căci totul nu era decât deșertăciune... Acum, când tu îmi ești
Să vreau mai mult a fi?
Prin mine curg cuvinte ce vin de undeva, mai sus de mine, ajung în inimă iar inima mă doare. Doctorul spune că-i exces de viață. O fi, ori viața s-a cam săturat de mine. Și eu...
Nimic nu mai contează...
Da, știu... Știu că nu e bine, știu că nici n-ar trebui, știu, mai ales, că nu se poate... Dar n-am de ales. Așa ușor m-atingi, doar cu sufletul, încât nu pot decât șopti: hai, lasă,
La umbra sufletului tău
Sunt oaspete la sărbătoarea sufletului tău Și nici nu-mi pasă de mă pui să stau la colț. Nu-mi pasă dacă și-alții sunt acolo, Nu-mi pasă nici cum sunt privit, Nu-mi pasă cine e în dreapta
Iar ai venit
M-am îmbolnăvit de tine, Iar leacul sigur nu-mi ești tu! Am pus și-un zid între noi, Temeinic așezat pe sentimente, Dar tu iar vii și dai năvală, Cum vin cazacii cu sabia în vânt, De-mi nărui
Din umbre te compun în mine
Din umbre te compun, așa cum ești doar pentru mine, și doar atunci când suntem doi. Iar umbrele-mi șoptesc, unduitor... Eu le ascult și te alung. Nu ești a mea, nu sunt al tău, ești
Pentru că tu nu ești...
Pentru că nu ești pentru mine, cuvintele ce ne despart mă dor. Pentru că nici nu poți fi pentru mine, și ochii tăi mângâietori mă dor. Pentru că nici nu vei fi pentru mine, am să te las să
De dragoste...
Ca un craniu de copil bine lustruit, luna rânjește printre ramuri de brad. Focul a trezit la viață, la viața de la miezul nopții, umbrele lungi ale pădurii. Mâini albe se-ntind să ne
Și iar am ucis...
Căderea păsării lovite. Lentă Trecere în abis. Pușca fumegândă. Și câinele care aleargă Vesel.
De dincolo de lucruri
Departe ești de mine... Nici în gînd nu-mi mai apari, privesc printre lucruri, nimic nu-mi e prieten, iar timpul trece printre noi. E-o mare de cuvinte, mai totul ne desparte. Și nu știu
Albastrul de tine
M-am ascuns după cuvinte. Mormane de fraze nerostite stau între mine și oameni. E bine aici, la adăpost, aici, unde doar albastrul ochilor tăi mă mai poate ajunge. Doar el mă poate atinge
Plouă în mine...
Plouă... Mărunt, înverșunat, așa cum doar la munte plouă. Eu doar mă uit cum plouă și nu fac nimic, mă uit și mă cufund în șiroaiele de apă. Și ploaia mă ia, mă duce la vale. Sunt
Acum, când tu nu mai ești...
De când tu nu mai ești Parcă și culorile au plecat. M-au lăsat singur Într-o lume cenușie, Care nu e a mea, E lumea celorlalți. De când tu nu mai ești pentru mine Și oamenii seamănă
Furtuna sufletelor noastre
Și mă cufund în ochii tăi adânci și mari ca într-o mare argintie de liniște. E marea de dinainte de furtuna sufletelor noastre.
Cheia noastră
De ce crezi tu că te-a mai iubit cineva vreodată? Chiar nu vezi că numai eu am cheia sufletului tău? Și numai eu știu de la care ușă e...
Lumea din ochii tăi
Fluvii de sunete trec pe lângă noi. E doar orașul care-ar vrea să ne spună ceva, așa cum știe el, pe limba lui de oraș, trec și oameni, mulți, e-adevărat, dar ce rost are să-i numeri? Și
Dincolo de bine și rău
Lenticular astru, soarele-i cioburi între ramuri de nuc. Roșu, se destramă alunecând în umbră… Culorile s-au topit și ele, lăsându-mă singur, spre negre tonuri de gri. Cu negre
Străinul din mine
Deschid ochii și privesc în jur, totul mi-e străin și rece. Ai plecat și nu m-ai luat cu tine. Sunt un străin în camera mea. Sunt singur și mi-e frig. Cred c-ai lăsat ușa deschisă...
Durerea de tine
Primăvara ta m-a năpădit neașteptat. Cu verde, și cu alb, cu roșu, și mai ales cu tine. Tu, floare de cireș, ma bântui și mă dori.
