Poezie
Iar
la izvoare, la izvoare...
1 min lectură·
Mediu
(Nu te grăbi,
într-o clipă am să-mi depăn povestea,
într-o clipă, cititorule!).
De sub călcâie amorțite de soartă cazonă
și ...de multă vreme,
nu mai răzbate decât
muzica unui ecou
cu lacrimi rătăcitoare
în labirintul de note.
Undeva totuși,
mai există un personaj
(de poveste)
ce mă pândește stăruitor,
din interior,
ascuns în spatele unei măști vii,
colorate de gâze și flori,
uite-așa îmi apar
a-râde-a-plânge-ntr-una
sălciile prepascale,
așa, așa...
Mă mângâie tu acuma,
pieptăne uscat
cu dinți prăfuiți de ne-dor,
stârnit-rostogolit în vârtejuri călduțe
de vântul urbei mele
care respirăăăăăăăăăă adânc,
fiorii vârstei ingrate
ațipiți la soare
în parc,
pe o bancă.
(Ați jucat vreodată \"Ați-Piți\" ?!
Și...nici eu, să știți!).
Tocmai când să trag cu ne-sațiu
aer în piept,
chiar atunci:
Iar ai făcut câțiva pași,
iar te-ai așezat în fața mea,
iar mă stărui cu privirea,
iar zâmbești,
iar, iar, iar...
este dimineață!
30 noiemnbrie 2004
024441
0
SV