Te iert și te păstrez în suflet, tată
nu știu de ce ai fost așa,
nu știu de ce visam să fie altfel
când imposibilul bătea mereu la ușa mea.
Pahare goale, miros prea trist
pictat în viața
Nu am mai scris demult
și timpul trece.
Mă simt uitată
de un veac sau două
pe un raft de amintire.
Și parcă nici tăcerea nu mai poate
să strângă litere pierdute-n drumul vieții.
Tot simt cum
Cuvintele mă încearcă
într-un poem legănat pe-o ploapă.
Mă petrec ca un nod
pe sub dimineți lăuntrice
și mă desprind în pași fără sunet…
Ești dincolo de vocea mea
Sufletule...
Dansăm pecetluindu-ne sufletul
cu acea vioară
ce-și scutură brațele.
Ne îndreptăm desculți
acolo unde gleznele vorbesc
și noaptea se joacă de-a v-ați ascunselea.
Împrejurul palmelor
ritmul
Mă petrec printre rânduri,
amestecate sunt cuvintele unui poet.
Încep prin a scrie
despre un « nu știu ce »
ce se dezlănțuie în idei succinte.
Mă întreabă acel copil
nenăscut încă
dacă mai am
În mintea mea nebună,
scriitor de cuvinte ale timpului,
mi-am așternut în palmă
două zile...
Fug copiii pe străzile copilăriei
De ce?
Nu mai țin minte...
Ieri bătea o bătrână la ușa
Joi...
Noaptea mă cuprinde într-un drum nesfârșit,
merg fără pași deasupra copacilor
întipăriți de amurgul subconștientului.
Cad întrebări din obrazul rătăcitorului,
nu-mi găsesc mâinile
și
Îmi șoptești timpul
cu fiecare clapă
ce se desprinde ușor și cade
pe ale mele palme.
Mă ridic din tăcerea
ce hoinărește pe meleagurile gândurilor
și iau un vers din fondul muzicii.
E ca o
Am adus la ușa ta
tinere ramuri
presărate de cuvinte...
Condeiul dansa
sub călcâie
și m-am apucat să scriu
pe coji de muguri, frunze...
La ușa ta
efemer miresme se desprindeau de vise...
M-am îmbrăcat în clipele de ieri
nu-mi mai veneau bine.
Incertitudinile-mi sunt mototolite.
Ating cu gleznele zorii zilei
și pecetea palmelor
mi-e dezvelită de alte clipe...
Sunt o altă zi
Incertitudini
bat la porțile timpului....
adierea tăcerii
zace necontenit...
în mine
și nu văd ploaia zilelor ce se scutură
lin...pe umeri-mi...
Privesc neliniștea-mi...
cum se scaldă
ca
Nemuritoare liniște s-a abătut în adâncul privirii mele....
abandonez ce scriu
între nopți fără aștrii
și caut muzele cuvintelor
să mă joc cu ele...
Copii ai nopți
dansează printre
La capăt de versuri...
cuvintele
îmi încătușează
reveriile
în chihlimbarul gândurilor...
iar poetul conștiinței mele
își revarsă creația
în picturi
de porțelan...
La capăt de versuri...
mă
Se vor naște cuvinte
cu umbre sculptate
într-un ciob de oglindă
și tinere ramuri
vor presăra
cei dintâi muguri
pe umeri...
Se vor naște cuvinte
din mâna ta dreaptă
dusă la frunte...
Clopotele-ți cântă, bătrâne...
ticăitul cuvântului se pierde-ntre versuri,
Aici nimeni nu plânge...
doar un zâmbete strâmbe se împletesc între ele...
Clopotele-ți cântă, bătrâne...
îți pierzi
Căutare
Te caut pe ramurile filelor
poet al sufletului meu călător,
dar mă împiedic de șoaptele
rupte din părul tau...
Încerc să-mi ridic vălul
ce cade necontenit din palme...
să fie visul
Dorințe
Vreau
Să mă desprind de ramura
Ce prizonieră mă ține,
Să mă desprind din palmele grele
Ale fantomei
În veșmânt de lemn.
Vreau
Să mă plimbe vântul
Pe brațul lui stâng,
Să mă
Caii albi ai cuvintelor...
Tropote de rugăciuni se ridic
de pe-acest pământ, spre lumină..
Frunzele plâng prin ochii noștri,
iar pe veșmântul Domnului
cresc fire cu mir...
Fiecare copac
Eu…
Îmi văd
Mâinile în oglinzi de așteptări
Cerșind atingere…
Hipnoze ale ochilor-spectatori
Lovesc oglinda…
Și mâinile,
Bucăți,
Se-adună de pe jos…
E doar iluzia…
A fost…
Cândva erau atâtea raze de soare...
În ale noastre suflete…
Dar azi de ce totul doare?
De ce…
ne-am întors din drum…
făra să ne mai privim?
Amintiri ce se sting ca un far
răman
