Poezii

Te iert și te păstrez în suflet, tată nu știu de ce ai fost așa, nu știu de ce visam să fie altfel când imposibilul bătea mereu la ușa mea. Pahare goale, miros prea trist pictat în viața

Nu am mai scris demult și timpul trece. Mă simt uitată de un veac sau două pe un raft de amintire. Și parcă nici tăcerea nu mai poate să strângă litere pierdute-n drumul vieții. Tot simt cum

Cuvintele mă încearcă într-un poem legănat pe-o ploapă. Mă petrec ca un nod pe sub dimineți lăuntrice și mă desprind în pași fără sunet… Ești dincolo de vocea mea Sufletule...

Dansăm pecetluindu-ne sufletul cu acea vioară ce-și scutură brațele. Ne îndreptăm desculți acolo unde gleznele vorbesc și noaptea se joacă de-a v-ați ascunselea. Împrejurul palmelor ritmul

Mă petrec printre rânduri, amestecate sunt cuvintele unui poet. Încep prin a scrie despre un « nu știu ce » ce se dezlănțuie în idei succinte. Mă întreabă acel copil nenăscut încă dacă mai am

În mintea mea nebună, scriitor de cuvinte ale timpului, mi-am așternut în palmă două zile... Fug copiii pe străzile copilăriei De ce? Nu mai țin minte... Ieri bătea o bătrână la ușa

Joi... Noaptea mă cuprinde într-un drum nesfârșit, merg fără pași deasupra copacilor întipăriți de amurgul subconștientului. Cad întrebări din obrazul rătăcitorului, nu-mi găsesc mâinile și

Și cad Într-un abis Pe care neconștientul îl cunoaște Plutesc... Ca o ultimă răsuflare Ce se stinge Într-un clișeu De ploape....

Îmi șoptești timpul cu fiecare clapă ce se desprinde ușor și cade pe ale mele palme. Mă ridic din tăcerea ce hoinărește pe meleagurile gândurilor și iau un vers din fondul muzicii. E ca o

Am adus la ușa ta tinere ramuri presărate de cuvinte... Condeiul dansa sub călcâie și m-am apucat să scriu pe coji de muguri, frunze... La ușa ta efemer miresme se desprindeau de vise...

M-am îmbrăcat în clipele de ieri nu-mi mai veneau bine. Incertitudinile-mi sunt mototolite. Ating cu gleznele zorii zilei și pecetea palmelor mi-e dezvelită de alte clipe... Sunt o altă zi

Incertitudini bat la porțile timpului.... adierea tăcerii zace necontenit... în mine și nu văd ploaia zilelor ce se scutură lin...pe umeri-mi... Privesc neliniștea-mi... cum se scaldă ca

Nemuritoare liniște s-a abătut în adâncul privirii mele.... abandonez ce scriu între nopți fără aștrii și caut muzele cuvintelor să mă joc cu ele... Copii ai nopți dansează printre

La capăt de versuri... cuvintele îmi încătușează reveriile în chihlimbarul gândurilor... iar poetul conștiinței mele își revarsă creația în picturi de porțelan... La capăt de versuri... mă

Se vor naște cuvinte cu umbre sculptate într-un ciob de oglindă și tinere ramuri vor presăra cei dintâi muguri pe umeri... Se vor naște cuvinte din mâna ta dreaptă dusă la frunte...

Clopotele-ți cântă, bătrâne... ticăitul cuvântului se pierde-ntre versuri, Aici nimeni nu plânge... doar un zâmbete strâmbe se împletesc între ele... Clopotele-ți cântă, bătrâne... îți pierzi

Incertitudine Mă privesc din oglindă să fiu eu oare? sau să fie eul meu ce-așteaptă la poarta toamnei să răsară?

Căutare Te caut pe ramurile filelor poet al sufletului meu călător, dar mă împiedic de șoaptele rupte din părul tau... Încerc să-mi ridic vălul ce cade necontenit din palme... să fie visul

Dorințe Vreau Să mă desprind de ramura Ce prizonieră mă ține, Să mă desprind din palmele grele Ale fantomei În veșmânt de lemn. Vreau Să mă plimbe vântul Pe brațul lui stâng, Să mă

Caii albi ai cuvintelor... Tropote de rugăciuni se ridic de pe-acest pământ, spre lumină.. Frunzele plâng prin ochii noștri, iar pe veșmântul Domnului cresc fire cu mir... Fiecare copac

Eu… Îmi văd Mâinile în oglinzi de așteptări Cerșind atingere… Hipnoze ale ochilor-spectatori Lovesc oglinda… Și mâinile, Bucăți, Se-adună de pe jos… E doar iluzia…

A fost… Cândva erau atâtea raze de soare... În ale noastre suflete… Dar azi de ce totul doare? De ce… ne-am întors din drum… făra să ne mai privim? Amintiri ce se sting ca un far răman