Poezie
Confesiune
1 min lectură·
Mediu
Te iert și te păstrez în suflet, tată
nu știu de ce ai fost așa,
nu știu de ce visam să fie altfel
când imposibilul bătea mereu la ușa mea.
Pahare goale, miros prea trist
pictat în viața mea.
Într-o odaie timpul se pierdea
cu vise rupte și speranța
că viciul tău se va schimba.
Dar pentru tine asta era viața,
un zid fără ieșire,
un gând ce numai tu îl cunoșteai,
orbit de lume.
Și am plecat cu pașii grei
crezând că ploaia
va șterge-o urmă din ceva,
să pot spera un curcubeu în palma mea.
Departe filmul tău se tot pierdea
ca vântul călător-nevăzator,
pierdut printre copaci.
Si totuși,
un răsărit de sentimente
scrise-n suflet
se înșirau neîncetat.
Te iert și te păstrez în suflet, tată
nu știu de ce ai fost așa,
nepăsător-departe în lumea ta.
00447
0