Jurnal
Trepte în adânc. Rămas bun, George Tei!
In memoriam George Tei - „Sunt creat de Dumnezeu să ard mai mult sau mai puțin în fiecare.”
2 min lectură·
Mediu
ai dus cuvântul până la stâncă
și l-ai izbit de piatră ca să-i cadă zgura,
până s-a văzut miezul -o scânteie,
un sâmbure de vorbă ars pe nicovala artei de a scrie
pentru iubitorul de poezie - cel care împrumută respirația altora -
ai suflat viață în plămânii unei biblioteci
fiecare carte a devenit o coastă de lumină,
fiecare vers, o transfuzie de sens
ai pus văzul și auzul la drum, cercetași ai inimii,
să citească rănile pe care le-ai vindecat prin cuvânt;
din patrulele lor s-au întors cărăbuși de șoaptă,
cu solzi de liniște pe aripi
poeții ți-au așezat inima la adăpost, printre prieteni,
acolo unde îți plăcea să scrii,
într-o șură de vară unde ploaia udă cu grijă iarba,
și ți-au adus înapoi hărți de vorbă tihnită,
cu poteci desenate din gesturi mici-
semne de cap, o ceașcă împărțită, o mână pe umăr -
toate, busole care nu mint niciodată despre sufletul unui om
Părinte poet, ai ales frânghia adevărată: dragostea -
coardă legată în nod de rugăciune,
singura care nu se rupe în munte,
singura care ține când se lasă ceața peste inimă
te-ai cățărat pe propriul tău jar
până ce cerul a făcut semn să te odihnești
noi, rămașii, cărăm cuvântul tău încălzit
în câte un buzunar de sânge și cerneală-
încercăm, după puteri, să urcăm aceleași trepte
care coboară în adâncul sufletelor sensibile,
acolo unde se repară prin vers poduri între plâns și bucurie,
cuie de milă, scânduri de blândețe.
Dumnezeu să-ți fie lumină pe fruntea ultimului vers,
iar nouă să ne rămână din tine
curajul de a arde blând și a iubi tare-
până când piatra însăși se va face floare
în palma cuvântului,
și floarea, legănându-se,
să împrăștie semințe de drum
înspre fiecare dintre noi.
și l-ai izbit de piatră ca să-i cadă zgura,
până s-a văzut miezul -o scânteie,
un sâmbure de vorbă ars pe nicovala artei de a scrie
pentru iubitorul de poezie - cel care împrumută respirația altora -
ai suflat viață în plămânii unei biblioteci
fiecare carte a devenit o coastă de lumină,
fiecare vers, o transfuzie de sens
ai pus văzul și auzul la drum, cercetași ai inimii,
să citească rănile pe care le-ai vindecat prin cuvânt;
din patrulele lor s-au întors cărăbuși de șoaptă,
cu solzi de liniște pe aripi
poeții ți-au așezat inima la adăpost, printre prieteni,
acolo unde îți plăcea să scrii,
într-o șură de vară unde ploaia udă cu grijă iarba,
și ți-au adus înapoi hărți de vorbă tihnită,
cu poteci desenate din gesturi mici-
semne de cap, o ceașcă împărțită, o mână pe umăr -
toate, busole care nu mint niciodată despre sufletul unui om
Părinte poet, ai ales frânghia adevărată: dragostea -
coardă legată în nod de rugăciune,
singura care nu se rupe în munte,
singura care ține când se lasă ceața peste inimă
te-ai cățărat pe propriul tău jar
până ce cerul a făcut semn să te odihnești
noi, rămașii, cărăm cuvântul tău încălzit
în câte un buzunar de sânge și cerneală-
încercăm, după puteri, să urcăm aceleași trepte
care coboară în adâncul sufletelor sensibile,
acolo unde se repară prin vers poduri între plâns și bucurie,
cuie de milă, scânduri de blândețe.
Dumnezeu să-ți fie lumină pe fruntea ultimului vers,
iar nouă să ne rămână din tine
curajul de a arde blând și a iubi tare-
până când piatra însăși se va face floare
în palma cuvântului,
și floarea, legănându-se,
să împrăștie semințe de drum
înspre fiecare dintre noi.
03415
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Erika Eugenia Keller
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 292
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Erika Eugenia Keller. “Trepte în adânc. Rămas bun, George Tei! .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/erika-eugenia-keller/jurnal/14193428/trepte-in-adanc-ramas-bun-george-teiComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
EKÎți mulțumesc, domnule Sergiu Burlescu, pentru ochiul tău atent și inima deschisă. Ati citit poemul nu doar cu privirea, ci cu respirația, da, și l-ati lăsat să va devină ecou. E mare lucru să întâlnești un cititor care nu doar ascultă cuvintele, ci le locuiește. Fiecare interpretare devine un pas împreună pe aceleași trepte în adânc, acolo unde cuvântul caută să fie viu. Multumesc pentru felul în care ati lăsat poemul să respire prin tine. Cuvintele tale sunt un dar și o confirmare că poezia lui George Tei „Sunt creat de Dumnezeu să ard mai mult sau mai puțin în fiecare” – continuă să atingă inimi și după plecarea lui intr-o alta lumina.Poetul George Tei a fost pentru mulți dintre noi un Părinte poet, cel care a știut să pună dragostea și blândețea ca temelie a scrisului. Prin lectura ta, cred că am reușit să duc mai departe o fărâmă din acest foc blând pe care el l-a aprins. Dumnezeu să-l odihnească în lumină, iar nouă să ne rămână curajul de a iubi tare și a arde blând. Onorata de trecere si de semn. Iubesc culoarea galben. Mult.
0
EKIubesc culoarea galbenă.
0
Cuvintele transmit un sentiment puternic de iubire nerostită și uriașă. Imaginile de la „cărăbușii de șoaptă” la „semințe de drum”, creează o atmosferă deopotrivă fragilă și eternă, aidoma unei ploi blânde care udă iarba, dar lasă urme adânci. La fel ca și cuvântului izbit de stâncă, dezgolit până la scânteie, aceste imagini au o putere deosebită, mișcându-mi ființa din loc.
Finalul este splendid, cu „piatra care se face floare” și „semințe de drum”, oferind o notă de speranță și continuitate, ca un legământ între poet și cei care îi poartă cuvintele mai departe.
Poemul oprește momentul lecturării în loc și face să respiri mai adânc, simținnd greutatea și lumina cuvintelor.