Poezie
până când moartea ne va despărți
3 min lectură·
Mediu
dacă delirez căldura urcă prin tălpi
până-n creier/pulverizând
scântei/volatile
găurește pereții să intre ochii vecinilor
/devin brusc moțul de la căciula universului/
tu t’ en vas mon ame/tu t’ en vas
***
mulți ani am fost prinsă-ntre două bilete de tren
ca între cleștii unui crab uriaș
să termin școli
din care-ar fi trebuit să ies om mare
cu 1,64 e insuficient pentru un lobby
cât am stat la internat
mi-aș fi injectat diazepam în pleoape
numai să dorm juma de oră-n plus dimineața
***
din vacanțele de vară am rămas cu fetișuri
nucul din curtea casei și patul așezat sub el
de unde l-auzeam sforăind pe tata
după ce-a fost tăiat
nucul și tata nu mai era printre noi
auzeam cum sforăie aerul
încă o vedeam pe mama micșorându-se prin întuneric
poate și de-asta îmi place să pozez în orășeancă
umeri goi/bust la vedere
și un bărbat capabil să mă tragă
de pe țeava depresiei în pieptul său
clipa poate întoarce destinul
pe dos/descoperind bănuțul norocului
***
la o lansare de carte
m-a-ntrebat un critic unde-am stat pân-acum
ca toată lumea într-o burtă
durerile facerii n-au fost tocmai dureri
altfel n-aș fi întârziat
ca să te eliberezi/i-am zis
țipătul
trebuie să fie de durere curată
bomba zilei ar fi fost să-i spun
poate vi se pare că m-am născut
așa sunteți dumneavoastră criticii
le-nfloriți
m-ar fi suspectat de campanie publicitară
când/de fapt
eu pledez mereu pentru campanie umanitară
***
la naștere
înțepenisem cu picioarele-nainte
dacă e fată lăsați-o acolo
a spus tata
s-a tulburat halatul pe doctor
mănușa chirurgicală
s-a rupt
dar m-a tras afară cu toată puterea lui de bărbat
de-asta cred că merită iubiți
unii bărbați
au forța să te tragă afară din tunelul bălos
al morții
***
s-au tot împuținat oamenii/care
m-au ținut cu picioarele pe pământ
păstrez cu sfințenie două amintiri/botoșeii
tricotați de mama
pe vremea când ar mai fi avut timp să crească nepoți
ochii săi puțin deschiși
în care înghețase și ultima așteptare
există întâmplări/pe care
le-nțelegi abia când nu mai ai putere
nici timp să le schimbi
destinul nu ne face reverențe
sunt boli ce nu se vindecă prin autosugestie
uitarea este una dintre ele
***
mi-l imaginez pe hemingway proptit în țeava puștii/primind
singurul răspuns posibil/o explozie cerebrală
învingătorii iau totul/învinșii
numai propria viață
***
mandela contemplându-și ipotetic suferința
ca pe o stranie cătușă
ce i-ar zice lui gero katalin
cu geanta ei de sculptoriță/doldora
de poze alb-negru de schițe și dălți
transformându-l din mit în statuie
***
pretutindeni străzi și clădiri ticsite de lucruri generoase
gata să-mi facă loc printre ele
asta mă sperie grozav
001.510
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- enea gela
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 435
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 88
- Actualizat
Cum sa citezi
enea gela. “până când moartea ne va despărți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/enea-gela/poezie/14155836/pana-cand-moartea-ne-va-despartiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.