spune-mi

că numele meu l-ai asculta cu urechile brusc golite de alte sunete/cum ai asculta cuvântul mama spus în două silabe de un copil care s-a-mpiedicat în propriul mers că ți-ai repeta în gând rugăciunea de seară l-ai mângâia intempestiv pe fiul tău l-ai săruta pe frunte și i-ai șopti să nu fugi niciodată din brațele care se frâng doar ca să te țină strâns la piept spune-mi că în casa ta e răcoare și o pace strălucitoare sidef prin care vezi rotunjimea perfectă a perlei numărând de câte astfel de perle ar fi nevoie ca gâtul împodobit să nu mai poată roti capul prinzând între înainte și înapoi clemele durerii spune-mi că există o firidă a memoriei unde mă zărești agățată în perdeaua de la dormitor o scamă un fir de praf o adiere a unui vânt complice și că fix în acele momente ai sparge în pumni primul obiect care ți-ar cădea sub ochi spune-mi că n-ai fi vrut să se-ntâmple dă vina pe ceilalți pe destin pe divinitate dar fă-o mușcându-ți palmele urlându-ți neputința ca pe un titlu de glorie ca pe o epocă waldorf pentru talentul de predicator despre beneficiile uitării dacă ai trăi în lumea în care trăiesc eu spune-mi că și tu ai scrie poezii pentru câțiva amici/niște flexuri sperând că acele vor prinde exact vena ce nu se sparge la prima înțepătură ordonată de mâini nesigure spune-mi că ea a stat cu tine în tot timpul acesta a tras perna mai aproape de respirația ta și te-a acoperit să nu răcești spune-mi că mitul jertfei creatoare nu e decât o cutumă balcanică nu-ți trebuie mănăstire ca să te-arunci în gol/nici pod de pe care sărind să te îneci ceea ce-ți trebuie e un rest de onoare să-l fluturi înainte de orice decizie definitivă