tristețea mea poartă numele străzii pe care locuiești

e la fel de încăpătoare precum vila ta cu două etaje nu-i lipsește nimic tristeții mele are chiar și piscină unde apa sărată ar ține la suprafață turme de bivoli când stăm față-n față mă cuprinde rușinea că nu știu cum a ajuns așa de mare abia dacă-i mai ating umerii de altfel nu-i plac îmbrățișările pentru că ele cresc pe maidane cu fluturi tristețea mea se manifestă atipic poate ocupa tot frontul de luptă dar nu e-n stare să folosească nicio armă nici măcar gloanțe oarbe prin urmare este cea mai vulnerabilă într-o zi m-am prefăcut că nu ne-am cunoscut niciodată mințeam convingător creasem foldere cu zâmbete scenice replici pentru ipostazele fericirii asfaltasem spaimele cu extaze ultra conceptualizare a minciunii tristețea nu s-a lăsat păcălită calcule matematice cădeau asemenea unor popice greșit a spus ea ai greșit totul va trebui s-o iei de la capăt doar că eu mă simt debusolată nici măcar pe strada ta nu mă descurc prea bine cu toate că i-am împrumutat numele tristeții mă latră câinii în preajma aceleiași locuințe știu câți copii merg la școală câte mame își permit bone fotografiez oameni care vorbesc singuri substituindu-se lui napoleon caut un punct de sprijin în frig ori pe călduri caniculare nu-mi amintesc să fi râs