M-am trezit brusc, din cauza mesajelor. Trei transmisii în direct de la diverse evenimente. Prima era de la o explozie într-un cartier din Sicilia. Am privit câteva clipe buimacă la ruinele
Poți înțelege acest sentiment? Senzația că te trezești din somn și-n jurul tău nimic nu mai e cum ai lăsat? Nu pentru că nu ar fi la fel, ci pentru că propria ta viziune s-a modificat, ca efect al
Luni
„ Ar fi prima dată când vorbim. Nu știu cum să încep. Ce s-a întâmplat azi? Ce-ai văzut?
„O mulțime de nimicuri din care am trăit.
De pildă, bându-mi cafeaua la o terasă, am stat
Uneori se întâmplă să trec pe lângă o oglindă, există atunci impulsul de a mă privi , deși acolo de multe ori se reflectă o imagine străină cu care, abordând un aer grav, intru în dialog, de fapt
uneori e atâta singurătate în jurul meu, încât simt nevoia să tușesc pentru a-mi auzi vocea, nimic mai mult, doar să știu că sunt.
mă așez peste pragul ușii și privesc în jur ca și cum aș inventaria
O fată fără nume urca panta unui deal care ducea într-un sat, domnule Drahomir.
Era iarnă, o iarnă ca toate celelalte ar spune unii, dar nu pentru ea. Ea urca dealul cu gândurile risipite,
ții minte, în acel an, canicula era subiectul care incita masele, era diversiunea naturii contra problemelor care frământau agresiv oamenii. eram departe de toată acea isterie, pe care noi
În Riva sunt două străzi principale. Restul ganguri.
Via Nino Bixio e strada pe care merg spre muncă atunci când e prea cald la marginea mării, strada pe care mă plimb când mă sufocă
Se făcea că eram într-o casă necunoscută.
În interior era cald și aproape totul era colorat în roșu. Multă culoare risipită sub forma pernelor, covorașelor, obiectelor, majoritatea bibelouri sau
S-a trezit dimineață, deși era duminică, însă își simțea inima cumva , strânsă aiurea în ghearele incertitudinii.
Trebuia să ajungă în oraș.
-Mamă, azi trebuie să mă întâlnesc cu Adi,
În ziua în care s-a întâmplat să vină vremea sfârșitului, mama Anei o trezi pe aceasta de dimineață chemând-o parcă cu ultimele puteri.
Afară nu se luminase bine de ziuă. Ana, deși frântă de
Traversă piața cu ochii în gol, cu pași repezi, pierdută de realitate așa cum se trezea în fiecare dimineață după un somn chinuit, cu reprize dese în care se trezea și fuma în întuneric. Se învățase
Așa trebuie să fie.
Acest loc la marginea unei șosele circulate intens, dimineața devreme, miros de iasomie, amorțeala corpului trezit din somn lăsându-se molatec pe scaunul mașinii. Așteptare.
În sufletul Anei, după întâmplarea în care ea făcuse acel gest pe care toți ceilalți îl găsiră cel puțin nebunesc, se făcuse întuneric. Și nimeni nu încerca, poate știindu-i firea închisă, să facă
Pe lângă casa mea trece un râu.
Când e maree sau furtună, apele năvălesc pe sub tunel tulburându-l. Atunci mirosul de alge e atît de puternic, încît îl poți simți chiar și cu geamurile
În următoarea dimineață Ana s-a trezit cu același sentiment de gol în stomac.
I s-a părut ciudat, nu-și amintea să se fi schimbat de haine și mai ales de ce nu era în patul din salon unde dormea cu
Sunetul telefonului o făcu pe Ana să sară din pat . În cameră era semiîntuneric, deși se făcuse zi afară. Soarele își întinsese razele pe sub obloanele trase de cu seară iar ele se fragmentaseră
când tălpile arzând, absorb avid răcoarea nesănătoasă a gresiei,
când fiecare pas accentuează o îndepărtare, iar universul se închide încet în tine ca-ntr-un înecat, sinucigaș
când mintea
Era una din puținele ierni pe care le petreceam la țară.
Satul unde se născuse mama era în conștiința noastră atât de departe și atât de diferit față de orașul nostru încât pe lângă faptul că era o
Au venit ploile. S-au pornit subtil. Au fost întâi picături mici, răzlețe risipindu-se neștiutoare peste asfalt, peste mașinile pline de praf și de sare, peste zidurile vechi, apăsătoare. Peste
În seara aia a fost ca niciodată.
Aveai impresia că se pornise potopul pe pământ, că dimineața nu avea să mai găsească decât cerul gri și resturi de case colorate.
Se oprise curentul, nu-mi venea
Se amestecă haotic amintirile în mintea mea și de fiecare dată mi-e greu să continui deși știu unde am rămas, știu fiecare detaliu, retrăiesc fiecare clipă.
Regrete.
Regretele sunt inevitabile și
Uneori "ceva-ul" îmi închide sufletul așa cum ai prinde un fluture într-un borcan. Nu știu ce simte un fluture sau dacă, nu pot specula dincolo de bătăile aripilor, închid ochii și sufocată de
Dimineața o găsi pe Ana ascunzându-se ca un copil ce tocmai făcuse o greșeală, cu plapuma străină trasă până peste ochi.
Toată vraja nopții trecuse, iar ea se certa în gând cu sinele ei. De bună