emilian valeriu pal

Nu e nicio supărare și nicio pierdere pentru nimeni. De scris, așa prost cum o fi, tot voi scrie. E păcat că s-a ajuns aici și în modul ăsta penibil. Măcar dacă aș fi inteles cu ce am deranjat. Dar e ok. Spor.

D-le Geană, d-le Radulescu, sper că sunteți bine și fericiți. Presupun sunteți în al nouălea cer că v-ați găsit o țintă nouă și facilă. Fiți pe pace. Nu îmi pierd timpul cu polemici inutile. Nu vă mai deranjez.

De invidiat. Doar de simțit. Mulțumesc încă o dată.

Există un timp pentru toate, și pt regele Pedro și pt screenshoturi. Pentru cele din urmă am abandonat poezia(deși nu cred că am scris vreodată, doar am cochetat) in favoarea unui mesaj.
Mulțumesc pt că te-ai rătăcit pe aici.

Un text pe gustul meu, undeva la granița dintre ieșirea din fabrică și tehnica reductivă a confesiunii. E un soi de tandrețe jucăușă, naivă dar nu puerilă, combinată cu o nostalgie prozaică bine dozată cât să zici că se poate și altfel salva rezidualul autentic de un vulg întreg. Îmi aduce aminte de stilul cuiva vechi de pe site, dar nu contează. Pe mine m-a prins ineditul firescului.

La nivelul la media de a scrie a actualilor.

Ce treabă are acest text cu nivelul actualilor?

In opinia mea, un text natural ca trecerea la cele veșnice și de un realism amar ca mahmureala de a doua zi. Un cotidian suportabil, salvat de umorul ingenuu și o zicere autentic împăcată, ca mâinile pe pieptul unei societăți care se bucură de moarte fără să mai aștepte apocalipsa.

o să încerc să fluier eu primul în biserică.
În primul rând, am rămas atâția ani aici pentru că aici m-am format și, in mare măsură, aici am legat multe prietenii literare. Mi-am asumat intrarea într-o polemică, deși nu obișnuiesc acest lucru, doar pentru că membrul respectiv are prea multe antecedente, cel puțin din punctul meu de vedere.
Dar, din formularea acestui articol înțeleg că noi suntem mai mult orgolioși și mai puțin îndreptățiți. Deja vu, deja lu.
Spuneți că editorii au privit cu stupoare…vă asigur că și eu și alții mai vechi am privit cu aceeași stupoare atitudinea anumitor editori. Și iau exemplul meu: mi-am exprimat un punct de vedere cu privire la o atitudine editorială și bineînțeles că am fost luat peste picior.
Am observat că se preferă circul, pentru că aduce trafic. Site nou, metehne vechi. Iar cei care sunt mai vechi știu despre ce vorbesc.
Se promovează cu îndârjire anumite persoane și anumite forme de poezie, ceea ce a creat un dezechilibru. Din punctul meu de vedere, dacă asta se vrea a fi cartea de vizită a siteului, atunci e ok. Să se numească sonet.ro sau polemică.ro sau poeziecuformafixa.ro
Entuziasmul unor editori e cel puțin interpretabil, dar presupun că nu mai contează atâta timp cât e trafic.
Personal, nu scriu pentru steluțe sau pentru nivel, am decis să las semne doar acolo unde îmi place sau am ceva de spus. Pentru mine e vorba doar de literatură. Asta nu înseamnă că nu voi interveni de fiecare dată când consider că am fost provocat.
Îmi asum fluieratul in biserică sub acest text, aștept retrogradarea.

Ca cititor, apreciez dezinvoltura mesajului, ritmul firesc, fără căutarea metaforelor geniale sau construcțiilor nefirești puse doar de dragul prozodiei. Din punctul meu de vedere un text de la care autorul știe exact ce vrea și cât vrea.

Surprins de semn. Posibil să fie diferit de celelalte două texte, eu nu-mi dau seama pentru că fac parte dintr-un întreg.
Mulțumesc pentru lectură și simțire.

Un vârtej plăcut în opinia mea, bine susținut până la final. Nostalgie bine dozată cât să nu de-a intr-un prozaic fără finalitate și o forță de evocare cât să nu scoată ochii cu două trei imagini și să lipsească întregul de grație.

Mulțumesc frumos de lectură și apreciere.

Să remarce cineva textul ăsta, cu atât mai puțin să citească și să rezoneze.
Mulțumesc pentru lectură și apreciere.

Mulțumesc pentru semn. Prea generos in aprecieri.

*Stau cuminte.

A băgat Nr Găsit frica in mine, așa că stau cu mine. Când cineva scoate la înaintare un obiect greu cum e DEX-ul nu e de glumă, și-așa am capul în colțuri. Plus de asta, e posibil să sesizeze Usr Plus sau REACT sau ce-o mai fi, că e prea politcaly autocorect discursul.
Mă păstrez pentru când ai să postezi cu motanul și cele 12 cărți. Probabil în jurul datei de 20 a fiecărei luni.

Leonard Ancuța începe încă de la început în forță acest poem definitoriu pentru literatura română ca șezlongul pentru plaja Mamaia. Soundul psihedelic al unghiilor care cresc induce o stare de introspecție și călătorie lăuntrică atât de firească, încât te reîntorci înapoi în timp și stai cu George Harrison la un LSD mic într-un castel din India, apoi îi apari în vis lui Hendrix și îi dictezi Purple haze.
În strofele doi și trei autorul ne pregătește ca să dăm mână cu mână și să întindem hora română ca diversiune pentru strofa a cincea unde autorul retrăiește o viață anterioară, anume cea a lui Dexter, care omoară universul cu scopolamină și zyrcloniu, și experimentează pe propria piele fragilitatea lumii, întrucât se dă cu parfum scump și nu e nimenea în jur să recunoască.
În cele din urmă, autorul sapă o groapă în care se pune la criogenat, fiincă e cringe să fii singurul geniu într-un univers pustiu.
Comentariul lui Claudiu ar trebui trecut la offtopic și acest amator Tosa retrogradat, pentru că comite atac la persoană când spune că e contemporan cu Ancuța. Ancuța nu e contemporan cu nimenea, nici măcar cu el însuși, n-ar suporta ca el să fie mai bun decât sine.

In viața mea nu am avut curaj să mă cred scriitor darămite poet. Și n-o voi face vreodată pentru că pur și simplu nu sunt Dar ca cititor mor de draci când văd cate un infatuat care crede că ești cu atât mai poet cu cât ai mai multe cărți publicate. E ca și cum ai ieși pe centură cu țâțele la vedere in speranța că vei agăța pe cineva.
Și ca idee, ca limbaj și registru poetic, din punctul meu de vedere Gabriel Tudorie e cu ani lumină peste nivelul tău, pentru că tu ai doar trei patru teme pe care le repeți exasperant, fără absolut nicio perspectivă de evoluție.

Din punctul meu de vedere, seria asta pe care ai inceput-o mi se pare extrem de reconfortantă și de proaspătă. Eu le citesc ca pe un fel de protest la adresa curentelor actuale de care mie mi s-a acrit, ca să fiu sincer: texte englezite până la exasperare, construcții tip Snapchat trase la indigo in numele modei queer, mad, postuman, postdepresie, feminism exacerbat până la un misandrism inutil, lipsă de forță și identitate poetică dusă până la anularea genului pentru a te pune bine cu libertatea de a-ți alege sexul și Dumnezeul, dar toate băgate pe gât și în ochi de parcă nu a existat și nu va mai exista literatură în afară de ele.
Dar iute că se poate și altfel. Iar cel mai potrivit slogan pentru demersul tău mi se pare ăsta (parafrazez): o poezie proastă e o tragedie, un milion de poezii proaste e curent literar.