emilian valeriu pal

Presupun că te referi la motto-ul meu "cartea mea in plus o pâine în minus". E mai mult o mantră personală care mă ține cu picioarele pe pământ: ceea ce scriu valorează exact cât valorează in ochii cititorului. Nimic în plus sau in minus. Pot scoate enșpe mii de cărți de poezie, asta nu mă face poet. Cunoscut multi autori nepublicați mult mai buni din punctul meu de vedere, decât tonele de maculatură promovate ca literatură. O carte publicată nu te face scriitor, poet sau prozator.
Mulțumesc de observația pe text, am operat corectura necesară.
Recunoscător pentru semn și generozitate.

Mulțumesc oarecum surprins. Încerc să fiu o prezență cât mai discretă, pentru că, mai mult ca oricând, e vorba doar de a spune ceva când trebuie spus și încerc să o fac cât mai bine. Mulțumesc încă o dată pentru lectură și generozitate, deși pt mine e aproape un pleonasm. Lectura textelor mele și generozitatea unui semn.

Mulțumesc pentru o astfel de reacție neașteptată și sinceră.

Din nou, mulțumesc de lectură și generozitate.

Mulțumesc, Antonia, nu mă așteptam la asta pe un text din 2009.

Sunt șanse mari ca multi să citească orice carte. Pentru că, din punctul meu de vedere, ai două mari avantaje.
În primul rând, dincolo de cliseistica ieșire din tipare sau din pluton, ai un instinct excelent in ce privește autorii de citit. Pe vremuri, în școala de presă nu se spunea că poți face câte facultăți de jurnalism și științe ale comunicării vrei ți, dar ele nu te vor învăța niciodată „să miroși ” un subiect de presă. În momentul de față, majoritatea cronicilor, recenziilor și notelor de lectură din lumea literară se învârt în jurul numelor deja consacrate și a unui debutant sau maxim doi, care sunt băgați pe gat până la saturație. Ca exemplu mai gândesc numai câte cronici a avut kadish sau transcender, dar lista e mult mai mare.
Pentru mine, aici e exemplară gâlceava de care ai amintit în text sub forma: cu cât îmi scoți mai tare ochii că o carte e bună, cu ață mai hotărât voi fi să n-o citesc.
Or, am vrut să spun lucrul ăsta și la articolul Simona Antonescu parcă (sper să nu fac confuzie), tu ai știința tot mai rară și mai lucidă de a selecta lecturile pe care le prezinți.
În al doilea rând, în momentul actual, majoritatea prezentărilor de carte sunt făcute fie la sugestivă editurilor, fie că autorul cronicii să-si vadă numele într-o revistă, fie pe principiul „eu scriu despre ai tăi, tu despre ai mei”. Nu mă refer la cronicari in particular, ci la fenomen în general. De aici rezultă o cronică/articol/recenzie șablonată, apreptată, ca o formulă matematică universală și greu de lecturat.
La tine, însă, am simțit în primul rând bucuria lecturii dublată de bucuria descoperirii unei cărți frumoase. Și asta cred că ar fi complimentul și împlinirea supremă pentru orice autor tipărit.

PS. Îmi cer scuze in avans pentru greșelile de tastare

Nu am citit cartea, am auzit de ea, însă motivul meu in subsolul acestui articol e altul. După lectură, mi-a venit să dau cu capul de perete, să distribui articolul pe fb, insta, telegram, telegraf și prin viu grai, și să spun: uite, băi cronicarii lu pește prăjit, așa se face!
Alert, consecvent, susținut, fără pupincurism gratuit sau fățiș in speranța că ți se va întoarce măcar înmiit timpul pierdut cu lectură și actul de a scrie despre actul lecturii. Umor elegant și trimiteri relevante care dau ocazia cititorului de cronică să ia pulsul cronicarului și prin el pulsul scriitorului despre care scrie cronicarul. Ar multe de zis, dar mă rezum la a concluziona că probabil deserviciul acestei cronici e că dacă cineva ar avea de gând să citească Exarhu, n-o va mai face pentru că o astfel de cronică poate fi însușită ca lectură de-a gata.

*Îmi aduce cumva aminte

Din punctul meu de vedere un text liniștit, dar o liniște care ascunde zbaterea. Oki aduce cumva aminte de faptul că un râu care curge, în aval nu mai e niciodată cel ce fost în amonte.
Mi-a plăcut și pentru că imaginile nu încearcă să se impună în fața ritmului, iar ritmul nu e căutat, pur și simplu e acolo.si finalul, deși nu intenționează, se transformă într-un fel de adevăr de credință cu care am rezonat, fără a pretinde universalitate.

Liviu, mulțumesc la fel de tare :)
Gabriel, pe vremuri eram fan South Park, ba chiar mă și visam un personaj din el: Kemmy, ăla care moare în fiecare episod. Mulțumesc de semn și aducere aminte.

Mulțumesc și eu pentru lectura constantă și semn.

Din punctul meu de vedere un text fragil la exterior, însă susținut de un ritm interior prădător. Personal, am rezonat cu ultima parte, pentru că nu sunt străin de senzația sfâșietoare că te-ar putea ataca tot ce viu după o stare de nemișcare.

Care arată că Leonard Ancuța nu citește decât Leonard Ancuța și dacă poezia nu e scrisă de Leonard Ancuța, atunci poezia trebuie să-l scrie pe Leonard Ancuța pentru că nimeni nu scrie poezie în afară de Leonard Ancuța care e însuși poezia ce se întrupează neprihănit luând chipul lui Leonard Ancuța.

Demult obișnuiam să spun că dacă un singur om rezonează cu ce am scris, atunci am făcut artă din a vorbi singur. Mulțumesc pentru că te-ai rătăcit prin rătăcirile mele.

Cumva, textul ăsta îmi aduce aminte de Iozsef
Formaneck și „Zambetele unor bărbați triști".
Ca și acolo, un absurd tragi-comic ce te îndeamnă să faci o petiție online pentru a trece aruncatul sacului de gunoi pe lista sporturilor olimpice.

Mulțumesc pentru lectură și generozitate. Ceea ce am scris în ultima vreme e un fel de reconsiderare a importanței scrisului pentru mine. Un fel de a lăsa urme, ca Hansel prin pădure, uneori cu buzunare pline cu pietre, alteori cu pâine. Dacă cineva găsește drumul cu mine, cu atât mai recunoscător. Uneori, a vorbi singur cu voce tare te tine departe de capcana discursurilor publice în care nu spui nimic. Mulțumesc încă o dată.

Vă mulțumesc pentru lectură, rezonanță și generozitate.

Eu am semnalat două probleme: 1. Comentariile la comentarii, 2. Modul în care te-ai raportat la numele acestui autor sub alte texte. Restul pentru mine sunt discuții inutile, așa că nu mai insist.

Nu divaga și distrage atenția. Nu e vorba despre cine are dreptate sau nu. Unde am zis eu așa ceva? Dacă ai ceva de zis o faci pe text, nu comentezi comentariile altora. E părerea mea, atât m-a dus capul așa am simțit eu. Nu sunt critic literar și dacă las un semn de apreciere îl las in calitate de cititor. Punct. Nu mă leg de părerile altora (fiecare are dreptul la așa ceva) cu atât mai puțin de numele autorului.

M-am concentrat pe mesaj și, după cum se poate vedea, a fost un comentariu general asupra scriiturii lui, din perspectiva mea. In schimb am o problemă cu cei care comentează comentariile altora și găsesc nod în papură sau logică acolo unde nu se pricep. Mai ales când au o problemă cu numele unui autor. Nu pe toți îi cheamă Stelaru sau Elize. Mi se pare lipsit de bun simț.