aventurile bravului boșorog drăgălan

înainte să dea alzheimerul peste el drăgălan a fost președinte de asociație. stătea la etajul II dar toți de pe scara blocului îl uram. cînd ieșea dimineața din casă în pantaloni scurți de tercot și bretele împuțea tot blocul cu mirosul de transpirație. în urmă se tîrîia baba lui ca o gloabă menită să care lut pentru chirpici. drăgălan era o persoană foarte evlavioasă la prima vedere. îl avea tot timpul pe dumnezeu pe buze. începea mai întîi cu femeia de serviciu. dumnezeul mătii ai grijă să dai bine cu mătura. și-i ardea o palmă pe spinare. apoi pleca la piață. îl auzeam sandalele pe asfalt ca un cărucior cu fier vechi. dumnezeul mătii de babă mișcă mai repede. cînd a venit prima dată să ne citească apometrele nu i-am dat voie în casă. de-atunci i s-a pus pata. dimineața devreme se urca pe acoperișul balconului nostru și smulgea cîte o bucată de tablă. pînă-ntr-o zi cînd m-am dus la ușă la el l-am stropit cu benzină și i-am spus că data viitoare îi dau foc. de atunci cînd ies seara la balcon să fumez îl aud bombănind: dumnezeul dumnezeului dumnezeului mătii. * atăzi mi-am început ziua ca o cursă pe apă cu ambarcațiuni de mare viteză. un bărbat de 55 de ani a făcut infarct la volan și a intrat în treptele clădirii romtelecom. n-a mai putut fi salvat. în spital au ajuns 12 victime ale căldurii plus un pescar care și-a găsit să meargă pe baltă la ora 14 și a făcut atac cerebral. un bătrîn de 70 de ani s-a împiedicat în casă a căzut cu capul de sobă a intrat în comă și a murit. dacă te gîndești la oameni ca la niște statistici e totul simplu. la fel dacă privești morții prin obiectivul camerei foto. te concentrezi pe detalii ca de exemplu unde i-a zburat pantoful sau plaga scalpată de pe craniu. nu ai timp să te gîndești ce a însemnat acel om pentru altul. nici dacă a avut soție copii sau loc de muncă. nu ai voie să gîndești. supraviețuirea e doar instinct pur. * uneori cînd vin seara de la servici mă întîlnesc în scara blocului cu nepoata lu drăgălan. are opt ani piciorușele vinete și o rochiță veche pătată de tocană. are un tractor fără o roată pe care-l rulează obsesiv de ciment. îmi dau lacrimile. în fiecare seară cînd fac duș o aud cum urlă sub ploaia de lovituri ale lui drăgălan. dumnezeul mătii de proastă ți-am zis să taci. dumnezeul mătii de proastă de ce-ai ieșit afară. prima dată cînd am văzut-o pe scări m-am dus în casă am luat o albinuță de pluș pe care o primisem cadou de la una din fostele mele. țineam mult la ea și am crezut că fac un gest ce contează. seara la duș am auzit cum drăgălan o izbește cu capul de podea pe fetiță. dumnezeul mătii de toantă de la cine ai jucăria. a doua zi dimineață am găsit albina făcută bucăți în fața ușii. uneori îi mai cumpăr pe ascuns acadele care îi colorează limba. rîde știrb la mine și rîsul ăla e minunea mea. minunea mea care învie morții de peste zi. adorm aproape plîngînd din ochi îmi curge zîmbetul ei. * într-o zi s-a săturat dumnezeu să mai stea pe buzele lui drăgălan. atunci l-a lovit alzheimerul. de-atunci iese rar din casă iar pe scara blocului se poate respira în sfîrșit. cît avea compensate și gratuite toare erau bune și frumoase. spre sfîrșitul lunii cînd i se terminau medicamentele începea nebunia. baba scăpa rar din mîinile lui. într-o zi a coborît și a dat să iasă din scara blocului. a uitat cum se deschide interfonul a luat un ciocan și a bătut în ușă pînă a stricat-o. vecinii au făcut scandal și de-atunci stă legat de pat. așa a scăpat și nepoata din mîinile lui. o dată la două luni sîmbăta baba îl dezleagă și scutură împreună covoarele lor zdrențuite de iută în fața blocului. apoi e legat la loc. * mi-am făcut un obicei prost. noaptea mă trezesc pe la două jumate și nu mai pot dormi. ies pe balcon și în tăcerea aia mă deschid. îmi spun că poate ar trebui să mă mai rog din cînd în cînd. pentru frate-miu pentru o soție pentru puradeii care scutură noaptea caisul. pentru orice. poate mi-ar face bine. o pasăre de noapte cheamă pe cineva vuietul îndepărtat al rîului un greier o pînză de păianjen care se clatină. îmi vine în minte o imagine de peste zi cînd o vrabie vîna o viespe. am iubit vrabia aia pentru că urăsc viespile. îmi spun că iubim ceva în compensație cu ura pentru altceva. n-am să înțeleg de cînd a devenit rușinos ca bărbații să plîngă. ei nu înțeleg că au nevoie de asta. * cu cîteva zile înainte să facă nuntă frate-miu am adus o scară și am spălat geamurile balconului. cum s-au uscat în ziua nunții drăgălan a spălat covoarele lui de iută și zoaia s-a împrăștiat pe toate geamurile. i-am plătit-o cu vîrf și îndesat. după cîteva zile a confundat etajele și a intrat în apartamentul nostru. l-am scos în pumni afară pînă l-a bușit sîngele. * în timpul zilei nu avem timp să recunoaștem și să ne recunoaștem. noaptea înșir morții pe sîrmă stăm la o șeptică sau mîncăm maxi mix. oamenilor nu am curaj să le spun. ceea ce nu le pot spune oamenilor le spun lor. ei nu au cum să mă învinovățească. și nici nu rîd. le spun că visez în secret să lucrez într-o mină de inimi. încarc inimile în vagonete le scot la suprafață iar ele devin oameni. visez în secret să am pe cineva cu care să gătesc ardei copți în fiecare an pe care-l mai am pe pămînt. * dacă oamenii dispar asta nu înseamnă că nu există. uneori noaptea într-o liniște orfană se mai aude: dumnezeul dumnezeului dumnezeului mătii.