Poezie
alt+shift
2 min lectură·
Mediu
în mijlocul camerei hainele
schelete de pe care vulturii au ciugulit carnea
deschid ușa larg las aerul să intre
și aerul mă izbește mă proiectează-n pereți
ca un suv lovind cîini pe autostradă
fac dragoste tot mai lucid
nebunia în care smulgeam nasturi a dispărut
nebunia în care mușcam lobul urechii și rămîneam cu el în gură
a dispărut
la spital doctorii m-au tratat cu valium și marțipan
mi-a fost bine o vreme
sperma se lipește de trup
ca saliva de rîndunică
straniu și dezolant acest loc în care mă aflu
ca o tigvă prin care orbecăi de unul singur
ies în oraș cu senzația mortului care crede
în viața de după
pe trotuar puzderie de femei
hecube ce-și plîng hectorul atîrnat de un car
*
mă pregătesc de plecare
mama îmi spune să nu suflu o vorbă
despre ce se întîmplă în creier
coapsele tale le simt înghețîndu-mă
nebunia a dispărut
și aerul mă izbește mă proiectează-n pereți
ca mirii din sat dărîmînd porțile
în căutarea miresei
*
unde ești tu
unde sunt eu
în mijlocul camerei hainele
ca niște oameni fără suflare
fac dragoste tot mai lucid
mușc sfîrcurile ca pe o hostie
nu simt nimic
ca variola maimuțelor
oboseala s-a ghemuit în mine
și îndoiala
metroul spintecă aerul stătut
în burta lui oameni de toate mărimile se îngrămădesc spre ieșiri
nu e nicio ieșire aici
*
mă pregătesc de plecare
în mijlocul camerei hainele
nebunia a dispărut
și ochii închid și ochii deschid
064.540
0
când miroase a marțipan, e semn că se întâmplă ceva. cred că e un drum de mers în descriptivul primului calup, da.