privilegiul sabatin

"puți a durere și frică
iar asta te face mai darnic"
Da! Am reținut aceste versuri
Am vibrat la gândul că atunci ne așteaptă moartea, cu mâna întinsă, cerșindu-ne clipe și păcate.

Știu asta de la niște gropari bătrâni. Groparii au întotdeauna dreptate când vine vorba de munca lor.
Mulțumesc de semn.

Da, e un poem reuşit,
îmi aminteşte de Bacovia...

Mi-au plăcut multe imagini
şi plenarul ideatic...

Un text de stele...

Să lăsăm stelele acolo unde le e locul și să nu le devalorizăm mai mult (de fapt, nici nu cred că se mai poate). Pe vremuri, mai mult decât steaua, conta cititorul care o acorda, cu condiția să înțeleagă fiecare că e un gest personal de apreciere, nicidecum de confirmare a valorii.

Au și tenta aceea de umor care mă face să zâmbesc în ciuda tonului grav. Așa că discursul mi se pare logic și cursiv. O meditație asupra efemerității, cu un ton sobru, amestecat cu umor. Mortalitatea altora ne face mai pregnant conștienți de propria mortalitate și simt aici cum ideea morții e mai mult decât agasantă. Până să trec la ultima strofă aș vrea să întreb de ce "sabatin" și nu "sabatic" cu sensul de referitor la sâmbătă. Sau privilegiul sâmbetei fiindcă sabatic e văzut mai mult cu alt sens. În plus, cred că e scăpare în text și e vorba de Alice Munro. Acum despre ultima strofă. Chiar dacă accept ca licență poetică faptul că sufletul iese doar sâmbăta din trup (fiindcă sâmbăta morților nu se referă la asta), nu înțeleg logica. Ar putea fi un paradox: că îmi donez altora iertarea tocmai în scopul de a obține în schimb iertarea. Pe de altă parte, în momentul în care cineva se roagă pentru mine acea rugăciune nu îmi aparține. Plus că a renunța la iertare înseamnă moartea de care aș vrea să fug. Rămân la paradoxul de care am zis fiindcă altfel mă întristează prea mult. Desigur, pot să greșesc în interpretarea mea.

Privilegiul sabatin se referă la o devoțiune catolică care presupune purtarea scapularului de pe muntele Carmel. Purtarea lui, alături de alte condiții, scurtează șederea sufletului în purgatoriu la o săptămână. Iar conform tradiției, sufletul iese din trup în prima sâmbătă după moarte.
Ultima strofă se referă la o altă devoțiune care scurtează purgatoriul, și anume gestul eroic de caritate. Pe scurt, faptele bune săvârșite în timpul vieții aduc un așa numit merit îndestulător pentru moarte. Când renunți la acest merit în timpul vieții în favoarea altor suflete din purgatoriu, inclusiv la rugăciunile sau faptele bune făcute în numele tău după moartea ta, beneficiezi de o scurtare consistentă a timpului petrecut în purgatoriu.
E un text de nișă, nu am pretenția să fie înțeles de mulți ori să rezoneze cu el.
Am corectat Munro. Mulțumesc.

Mă bucur că am întrebat și mai ales îmi pare bine că mi-ai răspuns așa detaliat. Acum am înțeles.

Deși așa pare, nu se vrea sub nicio formă un text religios. E scris ca o formă de golire, după ce am terminat corectura unei cărți scrise, în 1952, de un preot salezian, și tradusă acum în română.