polder

uneori te simți atât de singur încât toate organele se adună în jurul inimii ca like-urile la un reel cu un shar pei care latră în somn totul se-ntâmplă de-a-ndoaselea luna răsare dimineața și încălzește înțepător soarele iese noaptea sfrijit și disforic oamenii se sprijină de sicrie ca de niște premergătoare fac primii pași dumnezeu îi filmează roșu de emoție până-n vârful urechilor morții sunt coborâți în uter bocitoarele îi îmbracă în lichid amniotic tu fredonezi alouette gentille alouette je te plumerai la tête te gândești cum să faci absurdul mai suportabil: ți-ai vinde drepturile de autor numai să simți o strângere prietenească de mână te-ai înrola pe un submarin clasa typhoon ca să primești mailuri de la străini care te felicită pentru curaj nu numai mailuri de la discovery think tank în care ești întrebat ce părere ai de noul sezon al căutătorilor de aur din marea bering ai organiza nu o zi ci o viață a porților deschise ți-ai tăia sternul cu un ferăstrău de oase cum taie primarii cu foarfeci supradimensionați panglici la inaugurări de autostradă i-ai pofti pe toți înăuntru la demonstrații de judo moonwalk allelluia de mozart și alte lucruri pe care te pricepi cel mai bine să le faci pe jumătate vrei să arăți tuturor că nu ești cămila care a plecat după coarne și s-a întors fără urechi sunt zile în care totul mustește de oameni tu stai și-i privești cu jind cu invidie cu stupoare te consolezi dacă tot ce-i firesc ar conta peștele n-ar mai fierbe în apă ești atât de singur încât trupul își ia tălpășița din tine ca un adolescent care știe că a făcut ceva rău în lipsa lui îți dai umbra jos și te apuci sa cari înapoi lumina în soare