sunete

o dimineață în care te trezește cîrîitul telefonului fix și ți se pare că-i o găină pregătită pentru tăiere. un ofițer de credite încearcă să dea de urma unui vecin care se-ascunde de executarea silită. imaginar strîngi de gît ofițerul de credite pînă ți se albesc degetele apoi îți pare rău. îți aduci aminte că-ntr-o altă viață - poate că nici n-a fost viața ta – dădeai buzna în viețile altora cu reportofonul în mînă spunînd că îți faci doar meseria. te întrebi ce-ai fi făcut dacă erai în locul lui imaginar îi ceri scuze ce ție nu-ți place altuia nu face. cafeaua bolborosește pe aragaz te amuză zbaterea ei îți pare un turist rătăcit cu harta în mînă care întreabă unde-i parliament street. îți aduci aminte că aseară ai udat plantele: un lămîi două orhidei un cactus înalt pînă-n tavan și o crăciuniță. nu te-a învățat nimeni cîtă apă să pui te-ai gîndit doar cîtă apă ai fi avut tu nevoie dacă erai plantă. apoi ai privit cum pămîntul se lasă pătruns ca o femeie care-și deschide larg coapsele. tăcerea e tulburată de-un fornăit de cal ca un luciu de apă în care se zbate-o afidă. îți imaginezi că prin fața blocului trece-o trăsură amish cu niște tineri pregătiți de botez. dar nu. e doar o șatră ce dă iama în peturi și-n mobila aruncată de emigranții întorși să-și renoveze apartamentele. pe stadion fotbaliștii au început noul sezon cu o ședință tehnică. din cînd în cînd auzi pocnetul mingilor în care șutează ca un rest de boom sonic. ai început să măsori timpul după sunetul ușilor. e dimineață cînd ușile se deschid timid ca buzele unor copii ce primesc pentru prima dată sfînta împărtășanie. e miezul zilei cînd ușile se deschid cu zgomot ca maxilarele unor laminoriști ce-și molfăie prînzul. e noapte cînd ușile tac și visează că vor deveni camere spațioase. sirena unei ambulanțe sfîșie liniștea ca un samurai care-și străpunge demn abdomenul. zîmbești. îți aduci aminte de cîte ori fugeai după ambulanțe cu sirena pornită crezînd că ai prins subiectul de presă cel gras. e totul blurat acum. rănile vechi plesnesc în rănile noi ca niște vinete puse la copt, te doare ceva nici tu nu știi sigur ce. ți-ai putea da cu părerea și-ai spune că sufletul dar ți-e frică să nu te ia oamenii peste picior. sigur se va găsi unul care va face pe medicul plictisit și-ți va spune: sufletul ca și ficatul nu doare.