Nici măcar o scârbă de iubire!

E buna poezia, insa e prea explSi tu ma intrebi icita, are prea mult prozaic...Finalul este tare.
\"Si tu ma intrebi
Daca vreau sare pe floricelele de porumb!\"

Nu ma prea dau eu in vant dupa scrierile lui emilio, insa, Michel draga, Beaudelaire si ale sale \"fleurs du mal\" iti spun ceva? Cam pe-aici incearca emilio sa bata cu poezia asta... prozaicul si explicitul exacerbat ii erau chiar necesare pentru a-si implini intentia...

Mie mi se pare destul de reusita, n-as avea sa-i reprosez decat o oarecare stangacie (destul de difuza, dealtfel) care razbate din ansamblul poeziei...

Multumesc Michel, Silva pentru comentariile voastre! Ma bucur ca ti-a placut finalul, Michel. Cam in el sta toata ideea!
Permite-mi sa aduc cateva completari> Charles Baudelaire (1821-1867), considerat ca principalul punct de plecare a poeziei moderniste, s-a ghidat in operele sale dupa atitudinea denumita in literatura \"Spleen\", care se caracterizeaza printr-un sentiment de scepticism, plictiseala si dezgust fata de viata, totul intr-o nota de revolta violenta!

Toti modernistii au fost dominati de sentimentul prabusirii valorilor, de catastrofa, de \"apocalipsa\" la care sunt martori.
Si, da, in afara de ultimele 2 versuri poezia este scrisa in nota modernista! Insa, in nici un caz nu este redactata in maniera lui Baudelaire si a capodoperei sale \"Florile raului\".

Iata un exemplu, un fragment dintr-un poem intitulat chiar \"Spleen\" de Baudelaire>
\"Si lungi si nesfarsite convoaie mortuare
Incet si fara muzica prin suflet trec mereu;
speranta-ntinsa plange; si, rea, dominatoare,
Invinge Spaima negrului ei steag in craniul meu.\"
Eu zic ca nici ca forma, nici ca exprimare nu prea exista asemanari intre cele 2 texte!

Insa toata aceasta nota de \"damnare\", de condamnare, este rasturnata cu ultimele 2 versuri! Si la fel ca la optzecistii sau postmodernisti apare nota ironica, absurdul, elemenul experimental, instrumente pe care modernistii nu le agreau in textele lor!
Nu m-am folosit de mijloacele \"clasice\" ale postmodernismului pentru a rasturna imaginea de poezie modernista. Am vrut sa operez doar la nivelul sugestiei, cititorul sa-si dea seama de ironia textului, de absurdul cu care opereaza, din modul in care se construieste discusul, din felul cum este construita scena si din personajele care o joaca!
Poezia asta e un experiment personal! E drept ca mai trebuie retusata putin!
Insa sper ca prin comentariul meu sa fi adus argumente in favoarea ei! :)

Experimentul asta dureaza de cam multa vreme si ai inceput sa ma plictisesti.
De cate ori si in cate forme o sa mai spui: Asteapta, tu, ca vine?