Poezie
Cu-o brichetă am aprins degetul mic
1 min lectură·
Mediu
Cu-o brichetă mi-am aprins degetul mic de la mână
Și știi ce? A picat din el ceară...
Luminat din propriul meu fitil desacralizam inhibiții,
Scobindu-mă în nas.
Înainte de a judeca „Vulgar!” , te întreb
Ce-i sfânt permanent?
Nici Dumnezeu nu se trezește mereu diminețile
Cu gust de-a urmări Cafeaua cu Sare!
Aveam arsuri de gradul 3 până la brâu
Și aș fi reușit dacă nu arunca,
Mama, pe mine, o cană cu apă...
Stai liniștită! Acum mă refac,
Te anunț că am deja un plămân!
Însă nici forma asta de mântuire
Nu a dat roade.
Încă mai caut o rimă la primul cuvânt!
Și partea mai nașpa e
Că tre’ să curăț de mine covorul...
Diseară iau un pumn de rudotel,
Să vedem!
Că până la urmă
Voi scrie ultima lamentație postumă
Din primul meu volum de versuri.
(19-iun-2002)
063981
0
