Poezie
ultima poveste de dragoste
1 min lectură·
Mediu
credeam că marile iubiri sunt sortite
să sfârșească mereu într-o tragedie cauzată
de factori externi :
părinți absurzi, prieteni invidioși sau pur și simplu
străini inconștienți
și ne gândeam că așa ceva
nouă nu ni se poate întâmpla
niciodată
adesea intervenea
o încurcătură neprevăzută
sau o ușoară nepăsare
uitam să mai dăm ceasul înapoi la ora de vară
să ne verificăm tensiunea și alte constante importante
să tragem jaluzelele peste exploziile solare
și ce purpuriu pâlpâia moartea prin saloane de sticlă
ne făcea șmecherește cu ochiul dintr-o candelă aprinsă
venea fluierând cu o floare între dinți
să ne dea cea mai pătimașă sărutare
și noi ne zâmbeam și îi zâmbeam cu încredere
o primeam cu brațele deschise
iar ea ni le-ndoia frumos să primim veșnicia
ca pe-un bănuț de cicoare
în propriile mâini încrucișate pe piept
într-un ultim gest de dragoste
îi mulțumeam politicos
de acum nimeni niciodată
nu avea să ne mai despartă de noi înșine
dar ceilalți habar nu aveau de povestea noastră
erau prea ocupați să-și pregătească
propriile tragedii mai puțin interesante
024
0
Mai trec cu tot dragul!!! :) Și îmi place, mai ales, strofa 3... expresiv, punctat!!! (celelalte, poate e mai ok, într-un balans mai ușurel, așa cum au fost gândite sau scrise, însă dau farmec și frumusețe ansamblului...)