Poezie
rezistență electrică
1 min lectură·
Mediu
scot pietre ascuțite din groapa
săpată cu unghii înroșite
unghiile mele
coji de ouă de Paște
le arunc în sus
rând pe rând
strigând
mă iubește
zvâr!
nu mă iubește
zvâr!
mă iubește
zvâr!
nu mă iubește
zvâr!
mă
uit în sus
un șir de ciori nemișcate pe firul
de înaltă tensiune
nu mă
pot vedea
un punct cenușiu în mișcare
undeva jos
aerul încărcat de volți
clipește cețos
sârma zumzăie sub gheare concave
panglici de doliu fixate
la distanțe regulate
curentul își plimbă limba
neîncetat
pe curbele lor anonime
deodată toate se ridică
mai sus decât orice întrebare
aruncată spre cer
prind strâns între degete
ultima piatră
o rocă ovală ca un ou de pasăre
și o îngrop adânc
ca nimeni
să nu o găsească
vreodată
deschid ușa
cutiei cu fulgere
recunosc rânjetul familiar
din spatele celor două oase
încrucișate
intru ignorându-l
sub picioarele mele cerul
se clatină
003
0