O zi întunecată

A fost o dată o ploaie care s-a întâlnit pe stradă cu un copil. Văzându-l cât de vesel și de nepăsător trece pe lângă ea, ploaia a zis: - Astăzi o să fac să fii foarte trist. - Nu poți! a răspuns copilul, sigur pe el, dar mai ales pe bucuria lui. - Ba da, pot. Și o să stai numai în casă, cu draperiile trase, ca să nu îmi mai râzi în nas… - Și cum o să reușești asta? - O să fac să fie totul atât de cenușiu pentru tine, încât aproape o să te îmbolnăvești de tristețe. - Să crezi tu, ploaio! Pe mine lumea mă știe că sunt senin și îmi plac toate culorile… - Da? Îți plac toate culorile? Poate în blocul de desen, zise ploaia… și-și chemă cu un șuierat norii cei negri, care o slujeau fără să cârtească. Băiatul era mut de uimire… - Ce frumos! Cum ai făcut? Vreau și eu… Ploaia se simți măgulită și parcă i se mai înmuie nițel inima. - Să-ți explic? - Cum, nu? Și începu ea atunci să-și povestească pe îndelete, pic cu pic, sub umbrela pe care vântul o ținea dreaptă, toate secretele... Și chiar și peripețiile… Și unde era de râs, râdeau amândoi… Iar unde era de plâns, copilul putea să verse liniștit câte o lacrimă, fiindcă oricum nu prea se mai observa…