Elena Toma

Am zis ca nu te mai las singur prin cârciumi, prea curge singură lacrima ta. Cu Noaptea iepurelui din tine îmi amintești de vremea când, în urma accidentului avut în Israel, pierzându-mi memoria, uitată de toți și toate, pribegeam, cerșetoare fiind. Ca și tine, azi, drămuiam firimiturile de gând, amintiri, bucata de pâine cerșită prin restaurante, ignorând rochia slinoasă, papucii de plastic, chipul neoglindit și nespălat cu lunile. Numără, nene, și matale firimiturile de timp. Privește-ți confrații, trecători, nepăsători ai tristeților tale. Cine să te înțeleagă mai bine ca mine? Ai dormit pe malul mării și pe băncile din parcuri, ca mine..rătăcită într-o lume, care mă aplauda și lăcrima în cântecele mele? Cei responsabili de nenorocirea mea dormeau binemersi...sperând să mor mai repede, să mi se șteargă urma, deh..evrei cumsecade, de ce să-mi întindă o mână de ajutor? Pe mine m-a lovit cu mașina un Neom. Nu-i știu chipul, nu m-a căutat niciodată pentru a-mi da o fărâmă de speranță la viată. M-a lăsat pe drumuri, fără sănătate, fără puterea de a mai fi pentru a-mi căștiga existența, în urma unei cariere artistice pentru care am trudit o viată. Și nefiind printre ai mei confrați români, am zăcut aproape 5 ani prin Israel, cerșetoarea - artist al Radio-Televiziunii Române. Dar tu...nene...ești acasă la tine, între noi, ești înalt și frumos ca bradul, cine te îngroapă cu bunăștiință? Și...de ce te lași îngropat? Ai condeiul în mână, EȘTI SÃNÃTOS...apără-te. Vin alături de tine, bat la porți iADULUI din sufletele celor care rămân nepăsători în față durerilor din Noaptea iepurelui din tine, frate!

rectific: revolta cuvântului \"neajuns\" Cuvânt...scuze!
am așa ciuda când vad cum se bâlbâie literele:))))))
dar...dacă eu sunt bâlbâita?

La semaforul vieții... unda verde zâmbește, fad, spre galbenul tăcut
La semaforul vieții... timpul trece luând cu el chiar stopul din roșul cocoțat, ca o sfidare.
Nu poate, bietul, să opreasca timpul...doar clipa trecerii pe verde spre dincolo de noi, un dincolo...mirat!...:)))

Ne grabim sa traim, umbrind pamantul...ca o revolta.
Revolta zambetului ramas neimplinit, revolta gandului neajus Cuvant:))

iubesc liniștea din cuvintele tale, îmi aduc odihna sufletului, ciobit. Felicitari simplității albe din simțirea ta

paradis încuiat în ferestre ce tac
\"precum dezvelirea de rouă
pe genele dimineții
trezindu-se singură\"
------------------
frumos...si eu iubesc tot alb, imi este cel mai bun prieten, il cant in versuri si culoare.mi-e bine sa stiu ca esti in asentimenul meu.

\"Ascuns sub haine mincinoase\"...frumos spus în lumina cuvintelor. Câți ar recunoaște? De aș avea o stea cu cinci colțuri...aș împărți-o cu tine. Patru colțuri pentru tine, cu toată admirația pentru sensibilitatea ce te împarte nouă, iubitorii gândurilor tale.

cred ca acelei virgule ii lipseste putin din albastrul conturat in Freamatul cuvintelor mele. Si virgula are nevoie de intelegere, biata!

marian...hi, there. te stiu iubitor al albastrului, ti-l daruiesc in proza Freamatul cuvintelor

nu mi/ai raspuns la intrebare...m-au emotionat cuvintele din comentariul tau: alb-albastru :)))

in final...fericirea pare o ghicitoare, un fel de \"uite-o, nu e\"...oricum iluzii sunt emotiile iubirii, nu le mai cauta, poate vin cand nu te astepti, poate nu iti e dat sa le atingi...

Daca ai sti...tacerea noptii se imbraca in stele luminand calea iubirii. Felicitari!

Emil...ma bucur ca, alaturi de mine, il plangi pe Nichita...si eu i-am inchinat un gand, vad ca nu l-au pus in ATELIER:))))

marian...cum sa inteleg? \"degetul ce zgandare un ochi, chibritul aprins sub limba\"..imagini din poezia ta au sensibilizat mai mult ca \"noaptea mea despletita\" trecuta la ATELIER:)))))anyway...multumesc pentru cuvintele tale alb-albastre, m-au emotionat, sincer!

caut o umbra de emoție in ceea ce scrii...dar se lasa așteptată. umbra? emoția? tu?

te poți ascunde de orice, numai să vrei..doar de tine nu te poți ascunde!!!...ai încercat?