limitarilor autoinduse

intrebarea de la sfarsitul poeziei mi-am mai pus-o si eu chiar deseori..nici un raspuns apropiat concretului nu mi-a rasarit...dar o banuiala imi spune ca...si apoi tace..!

o prietena m-a intrebat daca exista adevar,i-am raspuns ca da, dincolo de adevarurile obiective ale fiecaruia, in mod logic exista, cel putin la intersectia acestei multimi(ar fii bine daca as fii sigura de asta); luand lucrurile mai putin lucid, aici vorbeam totusi despre adevarul fiecaruia-nici macar pe asta nu suntem siguri, adica noi fata de noi, ce reusim sa percepem din ceea ce AM PUTEA? de-aici versurile astea ca sa-mi aduca aminte ca, cel putin pana la un punct, se poate, da\' trebuie sa si vrei...si-apoi gustul amar al realitatii.

Păcat de anumite locuri în care mie mi se pare că ești neglijentă în text. Pentru că mie mi-a plăcut foarte mult, dar acele elemente m-au împiedicat să o înstelez. Un anumit grad de prețiozitate lingvistică și estetică nu ți-ar strica. Cu apreciere.

Multumesc pentru aprecieri, intr-adevar este un pic informala poezia asta, pentru ca este scrisa pentru mine, pentru oameni, cu drag , ca si cum mi-as bate un prieten pe umar, recunoscandu-l...un anumit grad de, bine spus, nu am pretentia de a fii un scriitor, pur si simplu scriu despre ceea ce simt,despre mine; inteleg ce vrei sa spui, si poate ar trebui sa lucrez mai mult la texte. Din nou, multumesc pentru indrumari.