Ela Victoria Luca

acestea m-au facut sa vad dincolo de intentionalitatea constienta a autorului, pesemne ca vad sub-text:
\"dînd la o parte punctul
se oferă o clipă priveliștea zecilor de mii de fragmente
care recompun lumea definitivă
a unor amintiri care nu aparțin nimănui\"
si

\"te uiți și nimeni nu bagă de seamă și nu înțelegi nimic
ai în fața ta practic nimic\"

de aceea descompunere (tu ai scris \"recompunere\") - fragmentare (\"zecilor de mii de fragmente\") - aneantizare (\"nimic\")

mie mi-a placut firul suvbtil pe care ai scris, tocmai fiindca era mai greu vizibil sau interpretabil.

si chiar daca nu tii minte Camusul cu revolta aceea, desigur amprentele acelei lecturi is, chiar daca nu acum rememorate.

Ela

dupa zvîcnetele

discursul, personajul autodeclarativ și vidat/vidant de obiectele rele interioare/exterioare, privește aparent detașat, cât încă se revoltă (camusian? sau mi s-a părut mie) pe \"arbitrariul irezistibil\", ai zice chiar \"tentant\", de nu -i poți rezista. scena goală se schimbă, deși monologul rămâne, bine poetizat, până la limita la care textul se oferă mai mult ontic decât liric, și bine face. am încercat să dau la o parte punctul, așa, la îndemnul poetului, dar descompunerea/fragmentarea și aneantizarea care urmează inevitabil absoarbe. ce bine că există pânza de luciditate/rațiune/real, conținătoare (încă)de fragmente de eu/self. când viața se reduce la un \"cub de supă\", rămâne doar supraviețuirea la limită. sau scriitura despre.
bun \"personal\", titlul ales în acordaj cu conținutul. chapeau.

Ela

cu doua raze
pe doua șiruri

Si-ți vei

desigur că citesc, ești unul dintre autorii pe care îi citesc de mult pe site. aici am lăsat doar un comentariu editorial, de corectură: mai ști - mai știi. în plus, eu aș fi evitat și aliterația pe_nisip și aș fi renunțat la virgula aceasta \"zborul lui, e\" - care se poate auzi la lectura interioară/recitare -, fiindcă este plasată între subiect și predicat; chiar și virgula de după \"ascunsă\" nu are sens (ascunsă în privirile tale); și aș fi fost prudentă la formulările alb întuneric, albastre dune. uf, vezi ce fac dacă mă stârnești la comentariu? și asta e doar o fărâmă din spusul posibil.

Ela

voi plasa la un moment dat totul, inclusiv poezia, pe registrul pe care ai formulat acest comentariu (tu știi foarte bine), ca să te înțeleg îndeajuns de bine, fără să fiu nici pro nici contra, din simplul motiv că, paradoxal, greșești și nu greșești în același timp. iar tu cred că știi asta. autoadularea despre care vorbești este simpla ta proiecție.
iau discursul tău ca o sinceritate clar manifestată în fața unui text din masa de texte pe care le citești zilnic (nu doar în mediul virtual). și iau în seamă și întrebările din final, fiindcă ai pus un accent zdravăn pe: neputință, simpla nevoie de a scrie, scriere fără substanță etc. aceasta este părerea ta despre mine ca autor, nu despre text. pesemne că îți pui și tu aceleași întrebări drespre tine ca autor. și despre nevoie/neputințele tale de a depăși toate acestea. cât despre a avea sau nu substanță un text, oho, o luăm agale prin ce se scrie (nu aici pe site) și vom parcurge nenumărate texte fără. indiferent de numele, prestigios au ba, al autorului.
mulțam pentru sinceritate,


Ela

Da, când lucrurile o iau razna, nu trebuie să te împotrivești, ai răgaz să se așeze, cumva. Fiindcă, dincolo de orice cardinalitate, de binecuvântare sau de blestem, există o ordine în care, dacă știi să te/le aduni, frigul din căldură și căldura din frig îți sunt trăibile. Mulțumesc,

Ela

Marius, poruncile de aici nu sunt despre a fi sau a nu îndrăgostit, sunt pe alt registru și sunt înainte de orice formă de dragoste.

Teodor, din versurile acestea nu ai cum ieși trist, fiindcă porunca este \"să nu /te/...\" întristezi (dacă aș adăuga), să nu distrugi nimic, să nu accepți mortiferul, nici în tine, nici în celălalt. Pretențioasă mai sunt, nu?

Violeta, titlul poate fi vers în sine. Așa am simțit de la o vreme să formulez titlurile, nu știu de e bine sau rău, la modă sau nu, dar am ales după cum îmi este felul. Plăcut sua nu de ceilalți.

Ecaterina, prima - e un personaj autodefinit, care se introduce pe sine pentru a-l putea primi pe celălalt, indiferent ce formă capătă, a doua este ca o ascundere, înainte de a primi un celălalt, trebuie să îți re-vezi locusurile, să știi bine ce se poate umple și cum; a treia - e viul, omenescul, matca femininului autoscris, marcant; ultima - poruncile care nu pot fi urmate decât dacă tot ce a fost mai sus poate fi împlinit.

Noemi, ce mă bucură este că ai perceput angoasa poetică, mai mutl ca orice. Vezi \"the pillow book\", în caz că nu ai văzut deja.

Bia, rotundurile astea ne redefinesc întotdeauna, măcar să le putem atinge.

Pașa, apăi nu știu ce ai cu ansamblul, dar de ți-au plăcut poruncile, e clar că undeva ai dizolvat în tine și restul. Nu, despre gust nu discutăm, desigur.

Ioan, greu este să poți dezlega centurile inocenței și aproape imposibil să scrii altă biblie. Dar cien spune că îmi place facilul?

Emil, nu, accentul nu este de pus pe \"mă\" sau pe \"te\" sau pe \"vă\". Este pus pe orice ființă, aici important este verbul. De aceea acel /te\" între bare, fiindcă poate lipsi sau poate fi înlocuit. Bună invidia asta.

Petrache, faină trimiterea la Dali, cumva aproape de fluidul născător de omenesc, de femeie și de bărbat, în care insulele subpământene / subviață încă plutesc. Bună și trimiterea la tablele legii lui Moise, fiindcă ele au fost una din sursele acestei poezii. Cât despre planurile trancendente, no comment, așa este.

Bogdan, descifrare necontratoare de poezie, pe registrele de interpretare, în proximitatea gândirii poetice aici existente, explorare și redare, toate bine țesute sub ochii tăi și bine readuse scriptic cititorilor. Fain comentariu, mai vreau așa.

Liviu, acolo parcă ai citit prima versiune a poeziei unde aveam \"acestea\", dar am pus apoi \"astea\" să mai tai din sobrietate. Iar la ultima poruncă lăsasem așa \"să nu /te/...\", \"ocolind\" cumva stingerea/aneantizarea/moartea. însă dacă am promis rescrierea celor 10, apăi am spus-o pe șleau până la urmă. Că doar așa e o poruncă. Mă voi gândi însă la ce variantă rămân.

Mădălina, paradoxal este că nu e furie. E altceva mocnit. E o împotrivire la un destin prestabilit, la comandamente care se încalcă, la ditrugerea / violența de orice fel: de sine însuși, de celălalt. Măcar de ar fi fost furia. Râsul cela are multe chei, nuanțe.

Elis, așa, pe lumină, cum altfel se fuge? Ca lașii, pe întuneric, pe furiș? Nu, muică, demn, vertical, cu spirit, ferm. Eeee. Cât despre aceste porunci, te mai las să le simți, vei vedea că nu furia le creează, dimpotrivă, liniștea.

Mulțumesc frumos tuturor,

Ela

uitasei sau uitaseși?
cred că mai fain ar fi să folosești compusul.

mult accent pe \"plouă\" în prima strofă (\"plouă - plouă - plouă - umbrela\" etc., nici bacovian nu e totuși). atenție și la \"descoperit până la os\" - formulare specifică anilor 60 - 80 și des folosită. iar inversiunea aceasta destul de des întâlnită în proză și uzitată în conversația cotidiană (\"ziarele le uitasei\") sună rău în poezie, când iată ce simplu este să spui: uitasei ziarele...
la următoarea strofă ar fi mers formulat altfel \"te-ai dat jos\".
ignoră-mi tonul, prinde numai ideile.

Ela

mă va îmbraca

deznadejde

Nicolae, te rog mult completează câteva date biografice literare, cf. reguli.

re-animată

descriptio. aproape vitalizat \"mortul\" acesta. aproape ironic englezesc tonul, aproape de limita atmosferei de subviață, re-nimată. iar alipirea aceea până la identificare corp - corp, suflet - suflet, între personaj și celălalt / autor / lector este bine redată, deja am avut impresia că femurul meu este colat de femurul personajului tău etc.
bună scriitură, Nicolae.

a nu se edita titlurile în întregime din majuscule, ci stil simplu.

csiborg, spiny scrisesem inițial, apoi am \"corectat\", că de țepoasă, țepoasă eram și asta voiam să reiasă, hățișul de spini. merci. re-corectez.

înc-odată - înc-o dată (de la \"încă o dată\")

mai ști