Ela Victoria Luca

Măi, deja aveam năuceli de la înnorările dureroase, mai ales că azi am mai citit un cuvânt dintr-un comentariu cu o literă schimbată și am răspuns ca atare, și imediat fost considerată ușor cam mult neștiutoare. De aceea mi-am zis că ori se schimbă uneori lucrurile, ori din cauza atâtor pagini citite zilnic nu mai văd bine, ori ambele ;)))

Ultimele poduri duc întotdeauna spre punți de lumini. Bună alegerea titlului, mai ales pour les connaisseurs.

Ela

Legăturile oamenilor sunt și prin lumină, și prin întuneric (în toate sensurile lor), vizibile și invizibile. De unul singur, rareori un om poate lumina, ori poate numai har să aibă sau în alte lumi să fie. Sau poate reușește un timp, legat invizibil de vreun cer, un înger și așa mai departe. Oamenii sunt legați între ei, indiferent că pot lumina sau nu. Oamenii sunt legați între ei de la naștere și de la nașterea nașterilor.
Interesant este că a fi stâlp este mai greu decât a fi om. Stâlpul rămâne pe marginea drumului. :) Radu, aici am scris infim față de legăturile infinit posibile create prin lumină. :)

Ela

Cred că am citit alt titlu inițial, astă noapte, sau poate sunt doar prea obosită. Dacă greșesc, \"mă înclin\", iau din cuvintele Iuliei \"scrâșnete mai de toacă\" și mă las printre sensuri nispii, pentru a patina apoi \"la braț cu perseida de mâine/spre ziua de ieri\", ajungând să o ating fugar pe Neutrin, să îi las un semn de safir, fiindcă \"sunt cât se poate de dreaptă printre toate iluziile astea ghemuite la pândă\".
Întotdeauna m-am așezat pe cerdacul de lemn al cuvintelor să privesc un dialog, eu, al treilea privitor, tăcut și aproape fără părtinire, de fiece dată \"mă-nclin
de fapt nu o fac niciodată
ultimul pod a plecat\", iar noi \"experimental reușim mereu să cădem\".

Aștept serile voastră legănate a nesomn de spirit.

Ela

Ea chiar este frumoasă ca umbra unei idei, ea se vede numai pe cerdacul sufletului și acolo unde se află, acum zâmbește. Mulțumesc și eu, mulțumește și ea, pentru versurile tale.

Ela

Ioan,mulțumesc, am citit în zori, în mare fugă, înainte de multe drumuri, arborigenă;)) Nu-i așa bai. Mulțam oricum pentru corijările greșelilor involuntare. Și pentru apelul la dicționar. Intri aici doar pentru corectură, ceea ce totuși înseamnă ceva.

Ela

Un cangur cu marsupiul rănit, de parcă acolo se ascundea călcâiul lui Achile, un cangur yoghin rănit de o arborigenă!! ;)))) Doamne, nu știu ce mă așteaptă la următoarea poezie, dar contra asta m-a făcut să îmi doresc acum chiar să mă îmbarc spre Australia, oriunde, numai să nu mai simt firele de roșu, să nu mă mai trădeze cordul altuia. Bine că arborigena aia a ta nu știe o boabă românește! Dar spune-i că eu știu doar un sfert de boabă, așa că, mai bine fugi înapoi la ea să îți coasă marsupiul!
Mulțam fain, Bodogănelule, pentru această bărcuță de râs.

Ela

Sunt captivată uneori de acea linie simplă care face ca un spirit să se desfășoare aievea prin arte cu inspirație și har, și mă bucură să privesc cum cea care pictează are acest destin. Mulțumesc pentru cum mă vezi în cuvinte.

Ela

Eliberatoare uneori nopțile, firele de roșu se confundă în răsărit, poate că acolo undeva barbca se oprește spre a-și schimba în cele din urmă itinerariul. Mulțumesc pentru amintirea unui plâns altfel (\"și nu rîd niciodată, și nu plîng niciodată\".

Ela

Este într-o grădină, se plimbă ca și cum lumea tace cîteva clipe, doar castanii, mestecenii, stejarii vorbesc, uneori florile toamnei, alteori doar apele, peste care ea, ca o Minune, apare și lasă fir transparent de iubire. Citește uneori Amos Oz și cred că îi place Nichita încă. E o fată a literelor și se poartă discret, înspre numele său. Mă bucur și cobor o notă mai jos pe portativ. :)
Mulțumesc, te va auzi de acolo, din căsuța castanelor.

Ela

De când am primit acest înger prins în ceramică, o clipă doar fotografiat, mesajul transmis m-a făcut să îl port mai departe. Astăzi, aici, pe umărul drept al unei pictorițe. M-a captivat Marga, grație fotografului. Oare îl voi putea vreodată vedea în real? Nu neapărat ca mireasă, nici ca pictoriță, doar ca privitor. Mulțumesc pentru întâmplarea ce aduce mesajul dinspre lumi îndepărtate.

Ela

Miruna, există și culorile, cele prin care ea își desfășoară zilele, modelând lumile cele văzute, cele cuvântate, în tablouri dinspre sine spre ceilalți. E o mână sigură, schițând liniile ca și cum ar respira. Și reușește pe unde trece. Fiindcă are o deschidere a spiritului spre arte frumoase. Mulțumesc pentru trecerea pe aici.

Daniel, ea - pictorița - este într-adevăr o pasăre brâncușiană, căci esența ei este creatoare, ea face din atingerea pânzei un fel de plutire spre infinite coloane și de aceea, el, șevaletul, pentru ultima oară îndrăgostit, este mirat, descoperind harul ce i se lasă în lemn, ca și cum el nu l-ar fi meritat. ori fără el, ea nu și-ar fi sprijinit mâna în dansul ei prin culori și cărbune. Nu pot schimba finalul, tocmai fiindcă șevaletul rămâne îndrăgostit de ceea ce poartă mereu în ale sale unghiuri înlemnite.
Mulțumesc pentru lumina în care acum, după cuvintele simple, se pot vedea tablourile, sculptura, poate chiar umbra lui Rodin stând de vorbă cu Brâncuși, pe lângă pânze, va fi astfel loc de reflectare.

Ela

\"suntem singuri cu gândurile și temerile noastre în țara unde mergem vom primi imediat green card
timpul face fuioare de neliniști călătoare pe clapele unui pian fermecat de degetele
răsucind vârtejuri de nebunie păcate ce uneori se cer împlinite
să ne înnodăm inimile pe acoperișul viitoarelor toamne în armonii voluptoase
sub umbra salcâmului unda fluviului încearcă să ne dăruiască din poveștile lumii
nu te arunca în valuri
nu știu să
înot\"


ți-aș lăsa marea măcar pentru acel țărm pe care ascultăm povești fără hotare
fără passeport sau alte treceri vămuite de oameni
ar fi o muzică mereu a valurilor desigur
singurele clape ce nu sunt atinse decât din degetele vântului
uneori se zbate o viață acolo
alteori se înalță un delfin înțelept ca o mirare
apusul și răsăritul sunt doar în ochii noștrii tăcuți
pământul își duce menirea învârtirii
soarele doar surâde privind cum ne dăm înțelesurile
de la un dig al vieții la celălalt
nedumeriți că totul curge fără noi
niciodată la fel
toamna inimile au voluptatea în si bemol
ori poate așa îmi rostește acum o ploaie sidefie dinspre alt cer
acolo înotăm fără brațe și fără aripi


Mulți ani de frumos, Maria, în dimineața aceasta poemul tău mi-a fost vestit de o harpă!



Drag, Daniela

\"pierderea învățăturilor cu spiritul
o cântărire de sine
cu un ochi mai sus decât celălalt
aprindeam lumina
imaginea mă căuta atârnat de perete
mâncând cenușa arderii mâinilor\"

Sentimentul că se deschid cuvintele precum porți de catedrale sau de cer. Și, pășind, străbați un labirint de ierburi înalte, lăsând revelația - \"bucata\" de furtună - să își aibe rostul, vântul, esența lui este nu atât risipirea, cât mișcarea, mai ales a cenușii spre lumină.
Între \"două spații\", nu doar între două, poemul acesta se transformă, vers cu vers, într-un periplu odiseic al fiecărui suflet ce devine tăcut.
\"Chipul incert\", călăuza, femeia bătrână, biserica sa, toate acestea sunt imago-uri dintr-o călătorie interioară, a-spțială, mai bine spus micro/macro-universală, atemporală sau pre temporală. Parcă aș fi ajuns într-un punct al convergențelor cuvintelor și spiritualitatea aici prinsă iradiază înspre tot, fiindcă întotdeauna \"clipa doar îndepărtare\" este.

Ela

Mă alătur, Marinela, aici, în grădina cuvintelor tale, să îți las și ție, și să dăm mai departe, din parfumul pământului ce se înalță prin înflorire spre nouri, atingând sorii, și mult mai înalt!



Drag vouă, Mării, și chiar și Măriuților, că și ei se învârt în apele mirului astăzi!

Ela

\"împrăștie sorbul cutiei de vrajă,
când, peste baretă,-n castelul cu miere
arcușul viorii îl scot ca din coajă
de frac strâns la coarda-nserării ce piere\"

Și cântă menestrelul, la poarta cea păzită de îngeri, acum veghea Celei Sfinte ne îmbrățișează cu o lumină cald-aurie și astăzi, Măriile își iau haina de sărbătoare, cu mir și floare, și se duc înspre apele izvorânde, harul dinspre înalt să coboare.
Tu, aici, pleci gândul \"la cântecul singur, lumina difuză
e abur pădurii, iar frunzele-agale\"...

Frumos darul tău azi, Daniel! Pentru măriile noastre, pentru talentul tău, un simplu fel de a fi \"cand-ela\":





În imagine, \"Minunea\", un simbol al Fecioarei Maria veghind peste ape și țărmuri.

Drag vouă, Ela


(foto: L.N.P:)

Miniatura aceasta de contră-passe-partout iscusit concepută, ca un mic joc de culori pe o foaie de desen, o acuarelă de copil hazliu cu suflet matur, mă bucură, dar mai ales îi va bucura privirea \"celei pictând\". :) Mulțumim! ;)

Ela

Așa infuzie de spirit nu pot să nu primesc, ne vom aminti că și ceea ce este fin poate fi primit greu uneori. Aici, însă, ai intuit cât de aproape sunt de calea aceea sus lăsată de tine. Mulțumesc, pășesc pe ea de ceva vremuri, nu întâmplător ai căutat câteva zile acest \"pasaj\" și cuvintele \"copilului\". Ne regăsim în aceste lumi, scrise ori nu.:)

Ela

Când raftul acela șapte de lângă peretele strâmb te cheamă să te cumințești pentru a lăsa o urmă anume, orice durere își are rostul. Ideea este născută, ori poate doar un cuvânt, ori litera care să dea sens rotirii paginilor așa încât, de este vers sau cânt, ele să aibă ce glăsui omului, căci zeii, da, ei erau creatori prin esență. Noi, doar ceva praf pe gene.
Și cartea aceea Întâi, cu firele ei spiralate, până și pe aceea ai văzut-o bine în raft.
Nu pot rămâne \"datoare\" decât așa: \"Cauți un înțeles vieții, când înțelesul este, în primul rând, propria devenire și nu pacea mizerabilă pe care o dă uitarea conflictelor. Dacă ceva ți se opune și te face să suferi, continuă-ți creșterea, înseamnă că prinzi și te transformi.\" (\"Citadela).
Cineva îmi spunea că sunt metamorfică. Confirm și merg mai departe, uneori scriind. Mulțumesc pentru descifrări și legături cu \"degetele\" copacilor.

Ela

Mesajul transmis de mine era altul, se referea la comentariul asupra textului, nu asupra persoanei. Și, evident, poți exprima orice părere despre absolut tot ce îți place și nu îți place. Dar pentru asta există locuri special. Aici este subsol pentru comentarii literare. Cât despre ce alte lucruri nu ne plac sau sunt oribile în viață, există instituții, forumuri, publicații, asocțiații, tribunale etc.
Nici comentariul tău nu se referă la text, ci la comentariile de la subsol. Că acest text nu îți place, din \"n\" motive justificabile, reiese însă implicit. Mulțumesc pentru că poți lua atitudine. Contează mereu calitatea și eficiența, rostul ei etc.

Ela

Semnul acela în spirală vine într-adevăr și șterge tot praful de pe rafturi. Și de aceea se pare că nu te-a indus în ambiguu aerul meu de \"glumă\", dimpotrivă, ai auzit bine ceea ce era de transmis, dovadă fiind versurile pe care le-ai desprins. Sunt convinsă că ai mai văzut printre rânduri și alte sensuri, tot în spirale, lumina se răsfiră ușor. Mulțumesc.

Ela