Ela Victoria Luca

Gabriela și pietrele cele tăcute, ascultă din poem fragmentele care îi cântă dinspre marea învolburată. Aștept semnul de mare.

Maria, eu văd lucrurile în mișcare, desigur cu atât mai mult oamenii, făpturile, în spații și timpuri, în ritmuri diverse, atunci când îmi imaginez, sau atunci când citesc, sau când mi se relatează ceva. Iar mereu pe un fond muzical îmi închipui și scena, și o anume coregrafie. Mă bucură că le simți dincolo de cuvinte. Și Costin spunea mai sus că aici e o stare. În fiecare poezie a mea sunt stări, chiar nuanțate.

Ela

sa gaseasca pe-ntuneric
tesatura cea mai fina


o fi fină, o fi nașă,
vezi, ai grijă ce atingi!
că nu tot ce e în \"fașă\"
e cu nuri, ci cu... seringi

\"la minuni carliontate
mi se si da peste mana!\"
(nea Genu)

Pâi minuni nu cere nime\',
Doar un vers, câteva rime!
De mâna nu ți-o mai ține
Apăi treci la cele... fine!

ce să-i faci, o fi mai fashion
făr\' blăniță ici și colea.
cic-așa stârnește passion
și lui nenea... mototolea!

Stimate Liviu Ioan Stoiciu, prilejul popasului Dvs. pe poezie.ro sper să fie de bun augur pentru Dvs. și pentru noi. Remarcabilă cale prin scriitură, vă las acest semn de prețuire și aștept să mă încânte poemele abia apărânde, precum și cele ce deja stau în vatra cărților, pe rafturi, noi sau de demult.

Ela

Daniel, mult mă încântă când găsesc în locul unui comentariu un alt poem, în acord cu cel scris de mine. Bărbatul acesta de zi, conturat de tine, poate prinde și viață. Să vorbim mai departe, cred că e un petec de cer pe unde va intra pe neașteptate. Mulțumesc, deghizarea aceasta în versuri te prinde tare bine.

Ela

m-aprinsesem, cum se-ntampla,
dar ea cand si-a scos peruca
un metru mai jos de tampla
parca mi-a dat cu uluca

nu te-aprinde de-o perucă
măi mitică, e pe ducă!
ia mai bine plete brune
s-aibă mâna ce s-adune!

Costin, aici este și ideea, părăsirea când încă există o bucurie, sau o seară când nu vine, sau părăsirea pe neștiute, sau așa, adunând urme nelăsate etc. Paradoxal, dar așa îmi pare mie că ar merita să fie o părăsire astăzi, ca să putem cânta mai departe pe altă partitură de suflet. Iar despre \"do minor\" au scris și alții, au trăit, trăim, așa că am schimbat un picuț tonul.
Mă bucur că mi-ai auzit melodia din palme; când vei reciti vei vedea că sunt paradoxale versurile. Ca și tăcerea greierului. ;)

Am răspuns în fugă, dar Bach nu știe, e ocupat cu altă partitură de pe alte tărâmuri, se spune că sunt eterne.

Ela

dupa fete ca piratii,
Costin pe site da navala
cu o cantareata chiala
c-a s-alunge toti barbatii
(nea Genu)

fetele pe site sunt rare
păsări cu doi ochi și încă
n-are costin pe cărare
oricât ai da mata poruncă

;)

au intrat în Agonia
cocoșii din Ceamurlia,
aviara cu gripatul
și poetul cu pișcatul

nea genule, m-a pișcat bine de tot epigrama matale și de multișor nu am mai binevoit a intra p-aci, așa că intempestiv am dat cu buzz... na, ca nu am cum la mata ;))

Miruna, tu ai creat un mini-poem, continuă-l și scrie-l în a ta pagină, de texte sau de suflet, e început frumos, nu îl lăsa neterminat. Mulțumesc pentru acest zămbet liric.

Alin, firescul îmi este la îndemână, adesea, însă, mi-e tare greu să îl și las la vedere, faptul că îmi percepi atât de clar armonia, nu face decât să mă îndemne la a mă scrie iarăși astfel într-o zi. Mulțumesc

Ela

Eu iubesc fluturii, îndeosebi cei albaștrii cu auriu, care pot lua orice formă. Da, alegerea este a ta, fiindcă simți poate că buzele cele înfluturate au ce duce spre miază-zi chiar și când tac. Important este ceea ce simți că este.
Acum mi-aș lăsa doar simplitatea cuvintelor fără umbre.
Mulțumesc și eu.

Ela

Victor, cel ce nu simte se află la ora nopții neînscrinate, când santalul nu este decât o umbră. Îți mulțumesc pentru cum ai citit tu poemul.

Magdalena, în oglinzile venețiene o femeie își redescoperă chipul, într-un fel de transparență luminoasă, și viața pare să capete forma scrinului în acre se aștern accesoriile, doar simple accesorii, căci ea, femeia, atunci când există în dăruire, are ca singur accesoriu propriul trup, reflectat în sufletul cel primitor. Și când limitele trupului se depășesc, ale sufletului se încearcă, atunci ale spiritului îi sunt mereu deschise.

Ioanule, știu cum privești tu un poem, și de aceea îți spun: tot ce s-a schimbat este doar felul de a mă arăta uneori lumii, fără voalul ce acoperă oglinzile. Știi de cât curaj am nevoie pentru acest lucru pentru alții atât de simplu. Mulțumesc, sper să revii cu aceeași lupă bine-văzătoare.

Ela

Corneliu, prin ianuarie cred scriam câteva gânduri despre sinceritate. Aștern aici doar siomple fraze, care vin în tandem cu gândurile tale:
Sinceritate. Dincolo de sentimentalisme și metafore. Simplu. Sincer. Neprefăcut. Loial. Deschis. Franc. Cald. Fidel. Neînnoroiat de pașii mișelești ai minciunii de care deja nu ne mai dăm seama noi înșine cât de profund s-a înrădăcinat în noi, pătrunzând în coloana vertebrală, în măduvă, în celule de trup și de spirit, în interstiții de suflet. Nu, deja nu ne mai dăm seama că ne mințim pe noi înșine secundă de secundă, fiindcă nu știm, nu cunoaștem sinceritatea. N-a fost simțită, trăită, experimentată autentic vreodată. Fără nuanțe, fără griuri. Sinceritate pură. Măcar un minut, măcar în noi înșine, cu toată obscuritatea profanului. Sinceritatea unei clipe, unui sentiment, unui gând, unui surâs, unui gest, a unei mângâieri, a unui cuvânt, a unui rid, a unei priviri, a unui fapt. Măcar cu un om. O singură dată de-ar fi. Și tot ar fi îndeajuns pentru a te simți dincolo de mizerii, de mârșăvii, de neguri, de încețoșări, de tenebre, de banal, de agresiv, de grandomanie, de omnipotență, de nesiguranță, de furie, de angoase, de nelămuriri. O simplă secundă în care, în orice oglindă te-ai privi, oricine ți-ar contura portretul, ți-ar surprinde esența, autenticul, adevărul. Așa cum este el. Fără să se transforme în altceva, într-o metamorfoză dureroasă ca a lui Dorian.

Atât am avut eu de spus acum. Desigur, fără o limitare, cîci am putea scrie și simți mai departe, ani la rând, tomuri întregi.
Tac, e mai bine să și tac uneori.

Ela

Oameni cu șoapte neturnate în lut, cu umeri vindecați, după atingerea aripilor, „vina ta este între suflet și trup/de aceea să mori dinspre mine spre tine încet cum se cuvine”, să mori ca și cum ai ființa în viața celuilalt, ca și cum desprinderea ar duce la pieire, luminile s-ar stinge în doi, “mitul despărțirii”, după împărțirea aceleiași sfere, așa ascult eu “cuvintele tale… pentru urechile bătrânilor înțelepți”).
Tăcerea aș purta-o în apele oglindite în cer.
“Fluturii buzelor” aș schimba, des întâlnită fiind alăturarea. Și versul 8 l-aș împărți după “spre tine”, fiindcă iese mult din formă și dezechilibrează ușor. Alegerea este a ta, Virigil.
\"Manole\" mă întreabă cum este copilul din pântecul \"Anei\". De lumină? Eu împart cu tine starea de dinspre miază-noapte și tac.

Ela

\"scrinul fără margini\" era versul d emai sus. :)

descopăr oglinzile las perlele negre
în scrinul margini
rubinul se presară peste mâinile tandre
ca o acoperire a voalului nopții

Fiindcă ți-a plăcut parfumul, am mai lăsat ușor scrinul deschis, simți santalul?

Ela

Carmen, primește \"bijuteria\", e din scrinul nopților, o brățară de santal. \"Donna Alba\" și eroinele lui Gide, poate și ele. Dar cred că orice femeie se poate recunoaște, într-o noapte măcar, aici. Mulțumesc pentru că ai știut dansa prin spațiile acestea.

Maria, oglinda și visul, treceri prin lumi, reflectări și reamintiri, porți ale sufletelor. Lumini lăuntrice abia apprinse ce pot fi stinse prea devreme, dacă \"brațul nu se arcuiește cu dragoste\". O femeie, poate fi și cea care nu își vede chipul decât în ochii celuilalt. Mulțumesc pentru cum te-ai oglindit în \"ochii\" acestor versuri.

Ela

Adrian, mulțumesc pentru finețea observărilor tale, paragraful acela avea o eroare de scriere, un punct care a fragmentat o frază: \"Înstrăinarea de sine și de ceilalți este însoțită nu doar de “iubirea imaginii de sine”, ci și de o stare de anxietate, iar singurul mod prin care narcisicul își estompează anxietatea, insecuritatea, neîncrederea, este supraevaluarea și căutarea succeselor în orice acțiune.\". Acum este corect și clar. Și, da, vor urma încă două prți ale acetei teme, care vor aduce alte perspective, mai recente și mai aproape de mit și de uman. Te aștept cu bucuria celui ce simte că este citit cu adevărat.

Andu, voi aduce diferite \"unghiuri\" și diferite profunzimi, desigur cât mai aproape de rădăcini (nu doar ale frustrărilor), în următoare părți ale acestei prezentări, fiindcă aici este o suprafață doar. O deschidere simplă. Nu voi face decât deschideri, fiindcă sunt deja cărți, mii de cărți pe această temă, chiar și eu în acești șapte ani care au trecut de când scriam ceea ce am așternut aici am parcurs multe \"muchii\", printre pagini, oameni, interioare și rădăcini. Mulțumesc pentru încurajarea de a continua acest travaliu dificil, auriul face mai intensă oglindirea vieții.

Pierre, voi răspunde oarecum altfel decât am scris mai sus: la marginea fiecărei oglinzi, de apă sau nu, stă mereu un ochi privitor, ce se caută, se poate descoperi, se poate iubi/urî, sau dorește doar să i se deschidă noi tărâmuri, ale întregii lumi reflectate odată cu imaginea lui. Dacă te regăsești doar pe tine, atunci calea iubirii autentice îți este închisă prin însăși capacitatea de nu fi curcubeu, ci doar spirală închisă, autopieritoare. Aș mai lăsa doar câteva cuvinte acum: când privim în ochii celuilalt, îl căutăm pe el, ne căutăm imaginea pe care o poartă el despre noi, căutăm sentimentele lui, dar și ale noastre. Este un flux continuu, pe care un anumit narcisism, mortifer, nu îl permite, însă acel narcisism al vieții, în care te poți iubi și pe tine, îl poți iubi și pe celălalt, te îmbogățește cu fiecare oglindire.

Suntem purtători ai istoriei noastre, ce își are rădăcinile mult înaintea noastră. Copiii duc cu ei mai departe idealul, visul, dorința, privirea, secretul, povara, tot ce au lăsat \"moștenire\" cei ce i-au dat viață. Uneori se nasc acei \"copii înțelepți\", care parcă au deja vieți trăite. Au \"furat\" un bănuț din altă \"fântână\" și împlinesc un destin, paralel cu al lor, prin viața lor proprie. Mulțumesc pentru sensul redat de tine, te aștept cu drag mai departe, acolo unde lucrurile adevărate au și frumusețea, și tristețea sau bucuria lor.