Ela Victoria Luca

Tu ajungi să citești verdele cel fără depreaiubire și rătăcitor, care într-o lacrimă se așterne și acolo unde se lasă cactusul înflorit nu își mai află întoarcerea fiindcă nordul ființei sale este mereu în altă parte.
Mulțumesc pentru cât de limpede privești.

Ela

Poem al căutării de sine, între tristeți de plumb - \"balada ascunderii norilor/în plumbul topit ca izvoarele verii\" - și lumini fără himere - \"își ard umbrele de ibis... au cântat cetății/despre lumina soarelui flash-back în pustiu/ca un tic\".
Construcție complexă, arhitectură poetică densă, ferestrele parcă lipsesc, rămân doar mici fante prin care se strecoară ideile, lepădate de simbol, descoperind trăiri: \"dacă ridic pleoapele irisul meu stâng va fi îngropat
în celălalt\".
Joc de clar-obscur, de rece care arde și arșiță care îngheață, e ca și cum sentimentul arde până la luciditate și mintea îngheață până la topirea de sine în sine.
Umărul drept, cel ce ddăruiește, ochiul stâng cel care primește. Poemul e plin de contraste, care ating un echilibru într-o zvâcnire lirică inedită. Ușor ermetic, lasă cititorului sentimentul că te afli într-o cetate de suflet închis în turn. de acolo privește lumea, se privește pe sine, iar orologiul, în al treișpelea ceas, în-doind timpul, descoperă jumătatea.
\"Foarfecele albastru de gheață întors\" taie himerele, rămâne \"ochiul pentru ochi\" ca o trezire la realitate. Bruscă. Necesară.
Condiționalul \"dacă\" nu lasă timpul în-doi-T să se desăvârșească, dar poemul rămâne îmrejmuit de același mister.

Deosebit, găsesc o schimbare în Poet, o altă compoziție, stilul este recognoscibil, expresia are ceva din jocul magic al ielelor în jurul apelor.

Remarc textul pentru alura originală și ineditul îmbinării figurilor de stil. Și pentru armonie, ca o baladă pentru timpul regăsit în formele de plumb.

Ela

E frumos sonetul, este echilibrat, păstrează ritmul, rima, atmosfera, cântul. Îmi amintește de vremea când participam la cenacluri și se recita poezie clasică. Și ai reușit, cred eu, să te încadrezi într-o ținută a sonetului fără timp.
Remarcă: șterge virgula de după \"îmbracă\", ultimul vers, nu este necesară. Și în a treia strofă: \"de pe deal... de pe cal\" nu se îmbină fain. Știu că de obicei nu revii asupra poemelor, deși cred că aici ar merita. :)

Iar versul pe care l-am ales ca titlu atinge frumosul, fără grai.

Ela

onorată instanță
mi se pare o contradicție în termeni
eu am afirmat că nașterea asta e
imperfectă iar dvs. susțineți că
viața asta a mea e perfectă
nu știu ce vor mai gândi
bătrânii neuimibili
care deja și-au trăit și jocul
și fanteziile și nemurirea
de aceea pledez definitiv
pentru scoaterea acelui cui
nu pentru baterea lui din umbră
și după ce încheiați ședința
onorată instanță
și după ce se dă sentința finală
vă invit la o necesară
bătaie cu perne

\"așa că totul este cum ai spus că va fi\"

Ela

Doream să spun că impactul fotografiei este puternic. Că am stat câteva minute doar privind fotografia și având propriile mele gânduri și stări pe marginea ei. Și că presimțeam că urmează rânduri care vor avea poate un același impact. Și când am parcurs textul, mi-a fost clar că ceae ce am simțit a fost real. Îmi apre rău că nu am fost limpede în primul comentariu, am scris prea vag, tocmai pentru a atenua poate simțirea. Când ceva reverberează în noi, avem de ales felul în care rostim asta. Și într-adevăr dincolo de alegere, de orice alegere, este o cauză. Și aici sunt de acord cu tine, ca și cu felul în care ai ales fotografia și cuvintele din acest text personal.

Ela

M-a atras magnetic titlul, fiidcă îmi plac îmbinările inedite: \"verde crud\", \"verde haotic\", \"verde amar\". Aici un verde înalt, cântec dinspre acorduri luminice. Cred că primul vers nu sună bine, în rest, chiar și nuanța asta modernistă vine bine în tandem cu firul clasic și cu ideea verticalității.
\"Verde bemol cu mult scrum\". Hm, someone is smoking here. :)


Ela

Când firul începe să se rupă, cauți să echilibrezi teluricul, cumva. Aici, în loc de cuvinte, un ochi pătrat.



Ela

Pledoarie pentru libertate, \"calul alb, calul negru\", înșeuat rămâne încă sălbatic. Versuri vânt, îmi plec îndeosebi primele două, ca și alternanța planurilor eu-realitate, iar când ajung la final nu pot să nu apreciez linia poetică, per ansamblu:

\"doar nechez liber și fericit asemeni vântului înainte să ningă
și mușc soarele în glumă de nas și aștept lumina să-și stingă\"

Interesantă și forma această de îmbinare acordată a două versuri, aici în cicnci dimensiuni.

Nu mă pot stăpâni, de\', am și eu ceva nărăvaș în spirit, să nu îți alătur o foto. Hope you like it.



Ela

Ana Maria, în primul rând, titlul: în oglinda destinului. Așterne-l pe \"d\" la locul său.
În al doilea rând, cât mai puțin majuscule, dacă se poate deloc, alege altă formă de a sublinia cuvintele, de a le evidenția.
În al treilea rând, diacritice, ar fi bine să le folosești, fiindcă le ai la îndemână și pe pagina de editare a textului.
Conținut: un prea mult afect, etalat și accentuat cu: !!!. Ideile tale pot fi revăzute, sunt bune, însă merită reflectate și redate mai subtil. Discursul este ușor prozaic, figurile de stil ating banalul (adânc suspin, suflet însângerat, echilibru pierdut, lumina caldă orbitoare etc.), abundă epitetele.
M-am oprit să îți spun aceste lucruri fiindcă văd că ai forță în scriere, ai o anume profunzime, alegerea titlului/subtitlului este de remarcat.
La editare: pauză după puncte de suspensie (Nemurirea...EA etc); lasă spațiu după virgulă și următorul cuvânt (Lumina calda,orbitoare...), spațiu între cuvânt și linia inter-frază sau intercuvinte (fug ușor-) - din primul vers; evită să pui ; la finalul unei strofe.

Succes în a te scrie, voi reveni pe pagina ta, fiindcă e un pas bun făcut și doresc să îi văd evoluția pe site mai departe.

Ela

La această oră înseamnă că am și celălalt ochi pătrat. Interesant, în forma inițială poezia se numea ciudățenia, scrisesem că locuia în camera cealaltă și că în fiecare zi îi dau bună dimineața. Însă, după ce am revăzut de șapte ori poemul, a rămas în această formă ne-fixă, fiindcă pădurea ce-ar fi putut să fie nu mai este. A rămas Copacul. Omul întors și fără tălpi.

Ela

Ce poate fi modifcat în poem pentru a căpăta identitate:

- în prima strofă: ultimele două versuri: \"tristeți crăpate și fade/Pitite de răni cu-n rece fior\" - crăpate, fade, pitite, rece fior

- inimă și suflet cald: din a dua strofă sunt banale ca expresie într-un poem. încearcă să sugerezi, să lași ideea, să o redai prin figuri de stil

- tot în a doua strofă, întâi suflet cald, apoi suflete ard....

- ai un typo (greșeală de tastare) în primul vers din ultima strofă

- rima în această strofă, care merge pe \"e\"(le-de-de-de) nu este deloc reușită: ele-umede-verde-limpede, fiindcă nu este rimă ci mai mult repetiție de silabe.

Ilustrarea unei idei aici poate fi redată, de aceea am marcat locurile unde poți șlefui.
Succes mai departe,

Ela

ioana, când abordezi un minipoem, trebuie să fie o idee cuprinzătoare, să redai cu intensitate o trăire, o imagine, o secvență de viață, o idee.
Aici tiltul \"despre un fluture nu mai știu cum...\", la care se adaugă subtitlul \"nu trebuie...\" și apoi \"să mă opresc în mine!\" nu fac nici îmbinate un poem. Dacă treci la rubrica \"personale - gânduri\" este ok.

Îți las aici un minipoem de Marin Sorescu, întru mărturie a ceea ce am scris mai sus, și care îți paote fi inspirator:

\"Gând\"

Că vine moartea
Și atunci toată această încordare
Îmi trece

Succes în a te scrie.

Ela

O tempera poetizată. O tempera cu nuanțe de viață urlând, fărădeclipele fecundate iau contur în cărbune, înainte de a fi atinse de culoare, fiindcă întâi e un zid, apoi sunt vagoane de frică, fantasme de respirații accelerate:

\"sânii mei roșii ca macii
tu ai fi devenit un salcâm sau un camion verde sau trunchiul nostru comun\"
\"sub semnul nostru astral
ne-am fi hrănit cu tempera violet în doze letale\"

Poemul are un ritm în \"acord simplu\", andante, deși începe în allegro. Finalul surprinde. M-a surprins comparația cu pepenele, mai ales că am văzut o piesă de teatru cu aceeași metaforă, piesa lui dan Simion și Bogdan Gagu. Plin de semințe, nu întâmplător ai ales metaforta. Plin de \"zeamă\", apele cele fărădecare viața nu ar continua.
Vals. \"barca pe valuri\". Doi în acordaj afectiv, dar \"există și vocalize interzise\".
Superbă imaginea, originală, are impact, are intensitate și sensul este în sine grăitor: \"ți-aș fi făcut patul... într-un ochi de iguană tânără\".

da, \"zidurile așteptării\" alăturate devorării, ar fi o imperfecțiune, care, în acest poem, ca în orice operă de artă, pune în evidență valoarea. \"eram începători\", acum suntem copți ca un pepene, e timpul nostru. Și totși, a plesnit. Acest timp spart retrimite la acea liniște fecundă. Bine realizat în poem ciclul început-sfârșit-început.

Pentru toate astea și pentru încă multe ce ar mai fi putut fi spuse, tempera ta mai are acum o lumină, ca-ntr-o expoziție.

Ela

Eu am rămas câteva minute privind fotografia. Pentru a auzi bine cuvintele. Și decupez aici ceva esențial din text, iar de va fi să vină ziua aceea în care sufletul să caute alt trup (știi că sufletul migrează numai după o moarte, sau cel puțin așa se spune), amintește-ți de tine. Atât.

\"simt că poezie.ro s-a desprins de mine. Ca o scuamă. Ca un țesut care a devenit hrănit, oxigenat din ce în ce mai precar și s-a îndreptat către periferia trupului meu. Treptat a devenit o superficialitate tot mai epidermică, tot mai izolată de adîncuri. Și apoi s-a cheratinizat pînă cînd a devenit o scuamă. Nu l-am desprins eu, nu îl voi desprinde niciodată.\"

Ela

am ales un feminin inconștient, existent în psihismul propriu, reflectat în oglindă. nu am vrut să o spun atât de direct, însă acum e timpul. de fapt, e implicit spus și în primul comm. ești omul integrând bine cele două polare ale noastre, dintotdeauna existente. de aceea portretul tău mi-a plăcut în mod deosebit. am simțit nevoia să revin, rar fac asta, tocmai pentru a limpezi. am înțeles mult din poem. de obicei spun puține din cîte văd. voi reveni spre a te citi, fiindcă ai o anume profunzime pe care eu, așa simplă cum sunt, o prețuiesc în OM.

Ela

l-am dat jos pe sfântul nicolae din pod
și i-am tras poeziei ăsteia o mamă-stea
de bătaie de s-a-verzit
să mă lase-n pace cu țipetele ei și mofturi
și pretenții ce mama ei de viață
vrea de la mine un biet muritor
(uneori de foame, alteori de dor)
jurist și salariat cumințel
ei, ce-i pasă, stă cu picioarele pe masă
bea campari orange - căci campari connex
încă nu au inventat ăștia-
și-mi dictează:
\"fă-mi aia, șlefuiește aici
mai spală dincolo
cuvântul ăsta e idiot
alte metafore nu mai știi?\"
și așa m-a enervat m-a scos din pepeni
că nu am mai rezistat
- eu care sunt Domn cu Doamnele -
i-am tras o scatoalcă să tacă
măcar până mâine să stea la colț
cu genunchii (frumoși de altfel)
pe coși de lucă (pardon, typos: nucă)
iar eu încrucișez cuvinte ca să am
ce dezlega
vorba aia, nu:
\"cine face și desface
are tot timpul ce face\"

Bodo, o să-ți amintesc eu de moș Nicolae cum este cu poezia!
Ela

Aici e o poezie contra poetului care nu se dezbracă de poezie înainte de a pleca spre o scenă, spre o clsă, spre o altă lume, încurcând eu-rile sale, s-z e doar un pretext pentru a ascunde lupta din sine. Cine sunt azi? Cine se joacă cu mine, cine din mine, sparge parola, îmi află \"secretul\" (id-ul), identitatea și are acces la tot ce sunt: om, actor, poet. Toate sunt Eu. Dar eu?
Fain, mi-a plăcut poezia. Este.

Ela

Portret aproape perfect în vers-gând-proză, fină tușă, minuțioasă privire, secunde în care privești imaginile și iei distanță pentru a le descrie în tine. Discurs desciptiv dar și confesiv, parcă aș citi o filă de jurnal, \"despre ea, azi... noiembrie... ora\". Oglindită în tine, de la trup la sentiment și gând, ea, imaginea ei, rămâne aici ca un fel de amprentă.
Nu e analiză de-sensibilizată aici, este un fel de a lăsa sentimentele dincolo de un anumit prag al lucidului. Ele transpar, sunt vii și se simt în tot poemul. Trăirea își are rostul, tu reușești temperarea ei.
Felicitări și din partea mea, am citit cu plăcerea unui privitor care \"analizează\" (altfel) zilnic astfel de \"portrete\" vii. Ai plusul meu inclus. Îl voi oferi într-o zi auriu.

Ela

de închis</b>

Eu</i></b> iubesc visul. Îmi place să colind prin el, așa cum îmi place să călătoresc prin lume și viața din jur. Zidurile, ferestrele, ușile, sunt doar căi de a pătrunde mai departe. Undeva se deschide o mare, se înalță un munte, erupe un vulcan, așteaptă un lac. E interesant, în inconștient nu există polaritate viață-moarte. Fragmentele vin din conștientul nostru. Tu știi, de aceea ai și văzut bine sensul acelei umbre de nufăr ce nu mai vreau să fiu.

Ela