Ela Victoria Luca

Sorin, recunoștința mea pentru cum l-ai simțit și redat aici poetul Costin Tănăsescu, pentru cât de limpede ai scris despre lansarea cărții sale, dar și despre muzica lui, cuprinzându-i și cei acolo prezenți. Și mai ales pentru că îl apreciez pe Omul care se păstrează vertical în toate cele înfăptuite, atunci când acest lucru îi este permis. Are talent, are spirit, are oameni buni și dragi alături.

Prețuirea mea pentru această scriere deosebit de echilibrată și distinsă în conturarea unei realități și a unui eveniment artistic.

Ela

Înțeleg și nedumerirea, și atitudinea luată de dvs. Răspunsul meu e simplu: cititori sunt extrem de mulți, din acești extrem de mulți o bună parte pot vedea aici poezie. O bună parte, nu. Iar sensurile sunt multiple. Să explicitez acum, mi se pare o atitudine nepotrivită față de o parte din cititori. Să nu explicitez, iar este o cale de neales. Eu am scris simplu. Joc de cuvinte nu este, dacă așa a fost perceput, înseamnă că încercarea mea de a scrie poezie uneori nu se potrivește cu stilul poetic al receptorului. Regret, fiindcă de felul meu sunt limpede. Chiar dacă în poezie, vrând-nevrând limpezirea se află la un alt strat decât cel imediat vizibil.
Impresiile negatiuve își au și ele rolul lor. Mulțumesc pentru că mi le-ați adresat.
Sensul celor trei versuri de început este dezvăluit în al patrulea vers, este completat în al șaselea și continuat până în final. Are coerență și ca idee, și ca trăire, e o poezie cu o anume simplitate.


Rubrica de ghicitori există. Când voi scrie ghicitori, le voi încadra acolo.

Și atitudinea aceasta pe care o regăsesc în unele comentarii aici eu cel puțin nu îmi permit, etic, să o adopt față de dvs. Și nu o voi face vreodată.

Ela

Cred că despre moarte rar am citit aici ceva atât de pictural și de grăitor, de respirabil:

- moartea iubirii: \"pâlcurile de vâsc sub care nu te-am întâlnit niciodată\", ce implică și moartea nădejdii de a o putea întâlni;

- cuiburi de ciori: urâțenia pământului, negrul de negru, cuiburi de moarte, mormânt din vreascuri

- în vale viața: \"valea plângerii\" din acele povești... și nu doar, miturile, simbolistica, trecerile de diferite culturi...

- ca o sarcină nedorită: ce face rău, e toxică, se duce singură sau este smulsă, e și ea ucisă.

- rostogolindu-se: alunecare spre infern pare a fi. Bulgăre de smoală.

- prin noroi și zăpadă: întâi noroiul, desigur. pământ ne facem, îngropare. Ca apoi, înălțarea spre alb, spre pur, spre strălucitor. Spiritul viu.

Îmi amintesc, am mai citit un astfel de poem al tău în care aproape fiecare cuvânt trimitea la o pânză de semnificații, ca acesta, era dens și totuși nepierzându-și esența poetică, era pictural, și totuși purta în el trăirea, era ideatic și totuși percepeai concretul. Ca și în acest polar al sufletului descris în vers, deosebit.
Finalul te întoarce la crez, la credință. Printre crengi...

Ela

dacă eu însămi scriam în altă poezie \"sunt pe jumătate înțeleaptă\", însemană că e corectă afirmația ta. Dalta vine în cealaltă jumătate. Acum știu, orice poate fi contestabil mai ales când e vorba de jumătățile noastre. Mulțam.

Ela

Carmen, cu două celule de lumină am decupat anotimpul, am făcut din el jumătate iubire de demult, jumătate iubire ce o fi când va fi. Între timp, ascult cum bat vânturile.

Val, revenirea-n dălți de timpuri, fiecare în al său atelier, face spațio-timpul să se piardă și coincidențele să apară, întâmplări firești ale existenței celei mai simple. Mulțumesc.

Maria, dinspre drumuri eu o siliște văd, ea se făcu departe, spre un pitit de cărți în palmă. Acolo nu e Luv decât cu Mi amorul său bine primit în lumea cea ce ne crește; aici, în altă lume parcă, este Ela, cea care își închipuie cum căința de a fi lăsat un genunchi să se vadă se transformă în ruga de a nu fi sculptată definitiv. E ca și cum cineva mi-a adus astăzi dintr-un altfel de timp, în loc de nouă, un șapte. Mulțam, aproape îmi ești, sculptura se lasă neterminată.

Ela

azi am als să las un semn de carte aici.

Ela de pe a cincea stâncă fără pagini și coperte

Eu te citesc acum ca și cum ai fi scris dintotdeauna proză poetică. Mă gândesc că acest copil din carte pare zămislit și că atâta vreme cât își amintelște cuvintele negrăite, va scrie mereu cu acea puritate a trăitului de demult. Eu te citesc aici de parcă ai fi scris prima oară. Sau paote doar te văd eu altfel, într-o ie albă a cuvintelor.

Ela

\"așa simte el\" - fără \"a\", scuze.

Mult aș fi apreciat acest poem dacă nu începea cu acel vers, dacă în loc de \"azi noapte\" ar fi fost \"astă noapte\", dacă în loc de \"a crescut\" ar fi fost \"a răsărit\", în loc de \"o raită\" ar fi fost \"o privire\", și \"drept în suflet ar fi fost \"înspre suflet\". A doua strofă este bună, dar \"azi noapte\" (prima strofă) - bat clopotele seara...
A treia strofă: trasul cerului pe umeri a fost des folosit ca gest de acoperire atunci când ți-e frig. Să iei o stradă cu tine (cine mai știe), spre a-ți urma calea...
Finalul este chiar prea simpluț.
Apoi, dacă s-a mers consecvent cu punctuația, așa să fie și în toată poezia.
ideea este bună, expresia este aproape simplificată la limita în care nu se mai simte pulsul, forma este reușită, trăirea este profundă, autoarea este de curând aici și merită o încurajare a celor ce admiră fumosul și simplitatea. Și mai ales valorile născute în vatră.
Eu las o lumină pentru a susține acest drum poetic, care văd că a început deja cu un volum. Rog autoarea să își amintească felul în care unele sate sunt pe culmi, altele sunt în vârf de munte, multe la șes, de aceea, poemul are același relief. Și mai ales, mai ales, apa lirică, să îi rămână. Dacă Silișteanu Florian a luminat această uliță înseamnă că fie nu era luminată, fie așa a simte el. Și pentru asta, Lumină să fie mai departe.

Promisiunea mea abia începe a se întâmpla. Și valul are începutul și nesfârșitul în Sine. Asta ai simțit aici, iar acest lucru nu este întâmplător. Mulțumesc, voi scrie mai departe pe nisipuri neșterse.

Ela

Nouraș, mulțumiri, sunt interesată la rându-mi de asemenea paralele între arte, despre care uneori chiar scriu: carte-film, poezie-pictură, poezie-muzică etc., iar lucrul editorial și cu îndeosebi cu omul, în toate dimensiunile sale, mă determină explorez să privesc cu atenție asemnea evenimente dinspre interior, spre exterior, și invers. Primește recunoștința mea.

Ela

Un ochi deschis spre autor, spre scenariu, spre cadre, fiecare personaj descris nu doar în linii portretistice, ci și în linia ideatică a cărții: \"chimia\" vieții, compania discretă a morții, controversele fără soluție.
Prin trimiteri concise și reflecții cuprinzătoare, în acest articol autorul nu uită nimic din conținutul unei recenzii: de la eveniment, la difuzarea lui în mai multe sfere ale gândirii, la idei critice enunțate regăsite în publicații, de la ilustrarea narațiunii și a personajelor, până la sublinierea esenței cărții și prezentarea ei ca eveniment, pentru a încheia prin revenire asupra stilului scriitorului.
Remarc acest articol, recomandându-l pentru lectură. Și voi căuta \"Luna neagră\", această \"carte despre condiția omului modern într-o lume artificială, despre condiția cercetărtorului și a adevăratelor elite, a celor lipsite de poleiala imposturii. “Lucifericul” din subtitlul romanului poate fi tradus astfel prin prețul (la figurat, dar și la propriu) al cunoașterii, al re-cunoașterii.\"

Ela

Din galben marea ia albul și îl face urmă de val, din lumini se aud melodiile timpului, pe vremea când umbrele se răsfirau sub privirea discretă a ochiului ne(a)dormit. Lumina ce alungă spaima cea de negândit există în fiecare fir de tine. Doar întoarce privirea. Și ascultă aici: http://www.melodiedelamer.com/poesie.htm

Mulțumesc, simțirile abia împărtășite. Nu plecarea este rostul ultim.

Ela

Neadormirea lasă mării inima fără încetare. Și din surâsul trecerii tale pe aici: \"danse, ma lumière, je vais dormir pour toujours en écoutant ta voix\".

Ela

Dănuca, vom face din cerc o elipsă și vom împrejmui cu ea câteva suflete dragi, cele pe care nu avem cum să le pierdem vreodată. Acolo, pe țărm, într-o apă de poezie.

Raul - te găsesc mereu la clasa întâi a călătoriei; Geta - balansoar căluțul de mare/descoperea o pajiște de alge/pe care gonea surâzând; Adina - cântrul soarelui la vioară îl vom asculta împreună, atunci când vom fi făcut o vrajă; Dorin - ai în jurul tău elipsa de albastru; Răzvan - în visul ingenuu, copilul își mira lumea cu perla fără de negru; Daniel - primește invitație la cenaclu pe stânca a șasea, în dreapta plajei; Carmen - un jour je vais ecrire sur Chagall, tu comprendra.

Ela

a fost odată</i> povestea unui ochi de mare care privea cu neîntâmplată dragoste amintirea ochiului de soare. nesfârșirea începea așa. Iar pătratrul de lună își rememora întregul. mulțumesc pentru calul alb.

Ela

\"ne putem încă îmbolnăvi de lucruri. ar trebui să fugim.\"
și
\"limbile de foc arată ora topită. arde ninsoarea pe fruntea mea când adormi.\"

spart ca o gresie cu irizări cenușii, poemul tău redevine întreg prin firul mozaical ce anulează impresia de puzzle. există aici o coerență fără de care lumea destinată nu ar mai avea continuum existențial.

Nu mă împac cu aceste două versuri, ca expresie sau nu știu, ca alăturare \"declarații de dragoste - loc fierbinte\". Sau așa mă îngheață pe mine acum vântul din cuvinte închipuite. :)

Voi sufla ușor în oranj, poate se aprinde un foc inspirator precum cel ce se arată în lirica ta.

Ela

Iluziile de sunt rotocoale de dor sau de lumină, tot iluzii rămân. Trezirea de gând îm miezul de sâmbure să se lase într-un adevăr. Cel care lăsat lacului redeschide nuferii.
Necunoașterea lasă loc unui început fecund.
Și mai mult de-aș rosti aici, ar fi o altă iluzie.

Ela

Veghea să îl poarte spre lumile toate. Sfântă adormire.
Pace sufletului său, liniște familiei sale.

Ela

Acum Iașiul e alb, paote ai ascultat între timp și îngerii. sau măcar o voce de departe care tace rostind. De aceea sonetul acum are altă rezonanță. Doar pentru că zăpezile pe coline sunt amintirea unui timp bun. Împărțirea așa de netă nu poate fi. Infinite nuanțe, infinite. Să nu mai vorbesc despre nuanțe de alb, despre nuanțele fiecărei culori sau nonculori. Dar despre toate acestea paote vor mai fi scrisori. Și sonete. În care azurul își poartă neîmpărțitul.

Ela