Ela Victoria Luca

de ar avea titlul: prizonier în somnul tău. așa am citit eu cele 3 stele, din titlu, înainte de înnoptare.
mă iartă pt îndrăzneala sugerării titlului. dar... \"toate trebuiau să poarte un nume\". :)

Ela

Nu știu cum și când a devenit invizibilă fotografia copertei tale. o repostez, sperând ca aici să îi rămână locul.

oho, și încă ce poezii, mai ales în ultimii ani. dar mai știi și tu, oricum. mulțam de semn.

Ela

Cornelia, lucrurile simple nu mai pot fi explicate, îs așa de evidente celui ce le vede încât e îndeajuns să le poate arăta lumii, lumii celei văzătoare. Mulțumesc.

Djamal, hrănim pământul ce ne hrănește la rându-i, fiindcă altfel de a transmite viața nu ni s-a dat. Nu încă. Mulțumesc pentru sensibilitate.

Magdalena, da, este una dintre rănile cele mai greu de tămăduit, atât cât ne suntem aici, pământești creatori de viață. Mulțumesc pentru percepțiile simple ale spaimei și durerii.

Mădălin, e cumva rar să avem în viața noastră un om, un astfel de \"el\" care, indiferent de schimbările lumii sau din el însuși, să rămână întru sacru și să ne Fie. Pur și simplu. Temeinic. Mulțumesc fiindcă ai înțeles că există.

Ela

Mulțumesc, citadelele nu pot fi făurite decât în nopțile de freamăt lăuntric. Indiferent că oamenii își poartă moartea la vedere. Și, da, eu aș dori \"să pot exista/fără sentimentul crud al neîntoarcerii\". Măcar o noapte... sau măcar în poezie.

Ela

Diacritice lipsă încă. Mulțumesc.

Mircea, mulțumesc. Oricum iau în seamă și ceea ce spune Dmitri. Chiar dacă e altfel decât am scris eu.
Ramona, nu. E \"ascund\". Nu \"caută\". Și nu e chiar grea, comparativ cu foarte multe altele. E o respirație simplă. De aici, din adâncul meu. Merci.

Ela

așa nu, așa da. mă tot uit la cum ai comentat și mă tot uit la ce am scris. și zic: \"asta e\". oricum, părerea ta e a ta. nu știu cum vezi tu lipsă de logică în ultimele 2 versuri. iar la \"oamenii au prestanța unui făuritor\" e corect. de ce era musai să scriu: \"unor făuritori\" doar pt a păstra comparația la plural? en fin... merci pour ton effort. iar căutată nu e. dimpotrivă. poate că dacă mi-ai fi reproșat că e scrisă dintr-o suflare, ți-aș fi spus \"raison\".

Ela

vă rog scrieți cu diacritice. conf. regulament site sunt obligatorii. citiți regulamentul. textele fără diacritice sunt refuzate pt corectură sau se trimit la atelier pt a fi lucrate. acest text rămâne aici, dar cu rugămintea să inserați diacriticele la prima logare. mulțumesc pt înțelegere.

E tot ce pot spune, adăugând, spre re-amintire, că dincolo de orice blestem e o binecuvântare, de aceea eu aud aici, astfel:

\"dor de mine pe la pruncii
soarelui de peste vatră
din fântâni cu ape sure
sufletul de mi-l mai poartă...\"

Și ce a reverberat din \"blestemul de cucută\" este verticalitatea spiritului, Mihai, acceași Înălțare a Sinelui dincolo de limitele atât de banale ale lumii. Sau poate că nu, lumea nu este banală câtă vreme există un sacru de apă în ochiul celui ce trăiește dincolo de omenesc.
Mulțumesc pentru binecuvântarea din plânsul îndoit.

Ela

Scriam simultan. Nu, nu schimv sentimentul. Fiindcă e mai mult decât senzație. E chiar sentiment. Crud. De ce să îl numesc altfel? E poetic și așa. Știu că simți. Mulțumesc fiindcă treci, cu sau fără tăceri.

Ela

Mircea, și cu nopțile polare să ai răbdare. Fiindcă atunci se trăiește, nu se citește. Conform titlului meu, desigur. :) Mulțam.

Erika, de ai desprins acele versuri, atunci existența fără sentimentul crud al neîntoarcerii nu poate fi decât o stare. Lumina fie.

Tamara, da, așa am și dorit să sune acolo, aproape ironic și crud. Și real. Ca o știre. Ca o realitate peste care nu se mai poate trece, o accepți. Sau nu. Mulțam pentru că ai desprins versurile care ating adâncul.

Ela

vă rog revizuiți tot textul. mai aveți și \"lasăte\", și \"dute\". și \"trăiește de dragostea\" etc.
corectați tot ce este de corectat și apoi va fi aprobat.
mulțumesc...

permite-i, nu permitei

Mă bucură întotdeauna apariția unei cărți de poezie, atunci când poetul are atâta har încât să presare peste noi, cititorii săi simpli, parfum de poezie, iar amarul de viață să fie risipit.
Felicitări, Bianca, primește în pagina aceasta fotografia copertei cărții tale, cu drag.
Aștept și eu să citesc agale poemele din noul tău volum.

Ela

Ioana, am ținut seama de precizarea ta, deși eu doream să reliefez paralelismul \"aici și acum\" - \"atunci și acolo\". Da, ai perceput că este ceva păstrat mult timp în mine și scris într-un anume moment, dintr-o suflare. Așa cum e scris tot acest jurnal din Lhasa. Nu am numărat fragmentele, sunt încă destule în urmă, vor mai fi, unele postate aici, altele nu. Mulțumesc pentru aprecierea ta, contează mult.

Tamara, am curajul să spun proză, fiindcă e jurnal literar, și în pofida nuanței poetice, el își păstrează (cel puțin așa cum va arăta la final) structura și stilul prozei. Acolo cu \"spațiutimpul\", așa voi lăsa, fiindcă în urma remarcilor Ioanei am modificat deja, în plus, așa simt că exprimă mult mai bine ce doream să spun. Cât despre \"esențele\" noastre, da, este un adevăr indelebil și nu îl pot exprima altfel, aici. Mulțumesc mult pentru claritatea percepțiilor tale.

Magdalena, tu ai perceput de ce \"scorțișor\" și mai ales însemnătatea în suflet a esențelor mele, mai ales ceea ce este dincolo de \"pojghițe\", oricât de numeroase ar fi ele. Mulțumesc pentru lectura dinăuntru de suflet.

Ela

înca - încă
lăcrimioare - lăcrămioare

și astăzi, doar astăzi, cobor dinspre nume
aștept doar un om să-ndrepte o lume
să cânte din strună o toamnă pereche
și-n prag să ne lase-o lumină de veghe


Mulți ani, Dumitre. Mulțumesc pentru înveselirea de toate zilele pe care nu uiți niciodată să o așterni aici.


Ela

se rezolva, Adriene, îs colo pe țărm niște stabilopooozi, să tot dai cu capul. ori, dincolo, prin munți, vreo peșteră, ceva, că mama natură le construiește singură, pt mii de ani. capete să avem. (și pe mine mă doare, măi, și așa cred că mă va ține până luni când termin cu crowne plaza și conferințele:)) nici acolo nu prea îndrăznesc să sparg ceva, zău, cu capu\' meu )

Ela

sunt aparte. îmi amintesc și de altele - acum publicate deja - în care finețea trecerii prin registrul poetic sorescian este amprenta cea mai clară. îmbogățind univerusl liric siliștean, cel mereu sub semnul și însemnul iubirii, drumului (căii), domnului. și aici, se desprind aceleași motive, identitatea poetică fiind neschimbată. îmi place cum finalul redeschide poemul, chiar dacă acel \"de ce\" motivațional pare să-l închidă. bun poem azi, joi, de zi mare.

Ela