opriți ceasurile/viața a deraiat

Ce imagine frumoasa aceasta a cautarii unei sparturi in biofgrafia unui om pentru a putea intra acolo. Durerea e ca gasesti ignoranta, rani, dar de fapt aici citesc durerea ca oamenii nu sunt asa cum ii viseszi tu. Un intreg tablou aproape romantic. Dar nu invechit, a cautata ramasita frumusetii din om nu e niciodata invechit.

...

imi place \" nu ma mai vindec nici cu praf de luna\" luna fiind simbolul transformarii, iata nici acesta nu mai ajuta, ranile sunt parca definitve
\"mirosul de fier al imbratisarii\" subliniaza aceeasi stare metalica, rece, rigida - care nu lasa timpul sa vindece, care nu permite amintirii sa ramana frumoasa cand e intreaga, de aceea sunt doar jumatati de semne mai departe. E redat minunat contrastul acestui mers prin timp- frumosul cheama inapoi, dar nu poate fi separat de molozul acela al aceleiasi secunde care justifica imperativul plecarii

Daniela, mulțam, rănile sunt fiindcă, inevitabil, în biografiile sparte te \"tai\", iremediabil, nevindecabil. Așa am căutat, așa voi căuta, dincolo de idealizările care se sparg cât ai clipi.

Adriana, da, e un parcurs prin timpuri, un fel de pasager într-o călătorie stranie, care trăiește simultan timpul său, timpul celorlalți, până la starea în care totul se confundă. Praful de ironie aici este cumva pentru a contrabalansa, așa, ca pe registrul tragic-comic, într-un teatru absurd, cum este viața uneori. Mulțam fain.

Ela

,ma duce cu gandul la \"opriti dricul, mortul vrea sa bea un cico!\". Pe scurt, un poem big mac, din pacate fara niciun pic de maioneza.
Andu

Ni la ce te duce pe tine cu gândul! Dar ce să faci, așa-i cu gândurile omului. În rest, poftă bună, maioneza nu pică bine la ficat, oricum.

Ela

Da. Un pretext bine articulat. Iar plecarea târzie prin umbra orașelor, încă un efect al aceleiași cauze. Cu stimă!

Vocea timpului piedut strigă uneori din noi, indiferent de orașul prin care am fost sau suntem. Mulțam fain.

Ela