nothing to lose

versurile din această poezie îmi trezesc în minte imaginea unei pietre aruncate în apă împreună cu undele concentrice care se pierd în depărtări. Și chiar din depărtări ele trimit spre centrul de iradiere: prăbușirile succesive, fuga în sens contrar, orașul care își închide viața, privirea în trecut și muțenia, trecerea lentă prin neputință și înfășurarea înlăuntru, retrăind pierdere cu pierdere... & so on. Interesant cum această revenire-rememorare suscită la limită nuanțele unei posibile sublimări. Nu este nimic definitiv pierdut, câtă vreme mai avem spațiu de adăpostire înlăuntru, câtă vreme dăm chip necuprinsului ce ne cuprinde.

mie mi-a placut f. mult comparatia cu zarul sters. e foarte foarte misto. very visual ca sa spun asa si de o f buna factura.

sa vezi cat e e bine
cand totul intra-n... mine
iar fara de vreo harta
nu nimeresti vreo poarta
cand pentru-a cata oara
vrei sa te nasti si... zboara!!!

Florin, de putem pierde fără a se pierde nimic din esența bună a ceea ce ni s-a dat, înseamnă că spațiul de suflet-spirit deschis pentru \"înfășurare\" poate merge, până la (propriul) final. Mulțumesc pentru buna desfășurare de sensuri.

Claude, no, ai \"văzut\" și imaginea interioară rostogolită prin lumea acestei întâmplări de a fi. Mulțam.

Laurențiu, versurile tale îmi amintesc de o vorbă, o citez, nu mai știu Dumnezeule unde am auzit-o: omul, înainte de a învăța să zboare, ar trebui mai întâi să învețe să meargă. drept. Mulțam fain.

Ela

tare-as vrea sa nu pot da
un raspuns la-asa ceva
dar cum bunul imi spunea:
in viata, de vei putea
sa incerci, sa \'cerci cumva
sa nu tii (ghidezi) de-asa ceva.

eu las semn pentru finalul acesta naumian (expresie des folosita in zenobia), care evita dezvaluirea pena la capat, dar in acelasi timp fixeaza esentialul de dincolo de zarul sters. are un firesc trist si ma face sa imi imaginez o cadere a pierderilor ca la un domino.

Bogdan, mulțumesc, o să țin seamă de sfatul bunicului, o fi călăuzind el ceva pași buni.

Mădălina, fir-ar să fie. Când am scris asta, numai la prăbușire în lanț m-am gândit, fiindcă nu mi-a stat mintea la niciun autor sau carte a lui. Așa o venit el spontan finalul, în acord cu (ne)sfârșirea și înfășurarea ei toată. Dar mă tare bucură trimiterea ta, mă duc la ea acu, și așa mai departe, că măcar o scorbură poetică și tot mi-ar prii amu.

Ela