Mediu
nu reușesc să trec peste frunte. nu văd soarele ud, se-ntâmplă să plouă de prea multe ori când nu dorm, se întâmplă să fie alt sens de rotație a umbrelor și alte meridiane de parcurs. îmi lipesc ochii de sticlă. fiecare deget desenează altă linie a apei. aș traversa o mare, aș fi precum Navigatorul, de jur împrejurul urmelor de țărm. nu m-aș apropia decât la ora când orașul s-ar descoperi nud și singur. aiurez.
sunt aici, stau în spatele meu. răstorn soarele pe genunchi.![\"Photobucket](\"http://i7.photobucket.com/albums/y263/daniela_luca/Soleil.jpg\")
îi povestesc despre hexagonul umbrelor.
el nu înțelege, îi este foame de culorile alungite din palmele mele. i le dau pentru o zi, să le îndepărteze de mine, să mă lase într-un cearcăn auriu. și, din ochiul meu revărsând un fluviu, el va înfășura fiecare rădăcină de om. de aceea nu pot clipi, nu mai pot închide pleoapele complet. am de văzut rădăcinile de aer ale celor de dinainte, ale celor din urmă. am de văzut cum ard strigătele în visul tău rău.
ar fi trebuit să privesc în oglindă, noaptea. să îmi văd sunetele. nu știu niciodată cum reverberează dincolo. nu le aud încă îndeajuns de vii. parcă aș vorbi aici, în mine, dintr-un tub de bambus. către ceață. totul se propagă deformat, mă aud amplu, din alt ecou.
cineva mă apropie simbiotic de mine. mă recunosc în vocale. sunt două femei, jumătate întoarse spre nimeni. unele sunete rămân fixate în oase. altele rămân în cealaltă femeie. nu știu niciodată cine trăiește, eu sau dublul meu. sau e un al treilea, ca un strat hologramic, imperceptibil, subțire și niciodată îndepărtat?
sunt aici, stau în spatele meu. răstorn soarele pe genunchi.
îi povestesc despre hexagonul umbrelor.
el nu înțelege, îi este foame de culorile alungite din palmele mele. i le dau pentru o zi, să le îndepărteze de mine, să mă lase într-un cearcăn auriu. și, din ochiul meu revărsând un fluviu, el va înfășura fiecare rădăcină de om. de aceea nu pot clipi, nu mai pot închide pleoapele complet. am de văzut rădăcinile de aer ale celor de dinainte, ale celor din urmă. am de văzut cum ard strigătele în visul tău rău.
ar fi trebuit să privesc în oglindă, noaptea. să îmi văd sunetele. nu știu niciodată cum reverberează dincolo. nu le aud încă îndeajuns de vii. parcă aș vorbi aici, în mine, dintr-un tub de bambus. către ceață. totul se propagă deformat, mă aud amplu, din alt ecou.
cineva mă apropie simbiotic de mine. mă recunosc în vocale. sunt două femei, jumătate întoarse spre nimeni. unele sunete rămân fixate în oase. altele rămân în cealaltă femeie. nu știu niciodată cine trăiește, eu sau dublul meu. sau e un al treilea, ca un strat hologramic, imperceptibil, subțire și niciodată îndepărtat?
054.094
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ela Victoria Luca
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 266
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 6
- Actualizat
Cum sa citezi
Ela Victoria Luca. “eu și soarele ud.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/217434/eu-si-soarele-udComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
PGPGPaul Gorban✓o poezie plina de simboluri si metafore. am observat, citind si alte poeme, ca metafora ocupa in poezia ta un loc aparte. vad in poeziile tale o constiinta incarcata de imagini, o armonie a acestora. sa inteleg ca in trupul tau curge un asa sange (poetic). mi-a placut
0
IPela, tu stii ca-mi place sa ma opresc nu pe totalitatea textelor tale, ci pe detaliile lor. imi rtine aici ochiul geometria care ordoneaza universul. o geometrie umana si una exterioara, a intregului, una care permite jocul si restructurarea: soare poate fi rasturnat, umbrele formeaza hexagoane, iar omul este culoare, vocale si dublu (identitate/alteritate).
un text tare frumos si prefer sa spun doar atit, sa nu mai complic prin cuvinte
un text tare frumos si prefer sa spun doar atit, sa nu mai complic prin cuvinte
0
ELMulțumesc fiindcă percepi armonia din metafore. Și sensul de dincolo, din miezul lor. În sângele acesta e spațiu și pentru altceva decât metaforă, sper să respirăm îndeajuns printre ele.
Ioana, nu întâmplător alegi să privești acel micro din geometria interioară. Fiindcă macro-ul este doar o altă perspectivă. Mulțumesc pentru privirea pe marginea hexagoanelor. :)
Ela
Ioana, nu întâmplător alegi să privești acel micro din geometria interioară. Fiindcă macro-ul este doar o altă perspectivă. Mulțumesc pentru privirea pe marginea hexagoanelor. :)
Ela
0
ORDe ce deduc o nota de teama in ceea ce ai scris, si o nuanta e reintoarcere spre trecut? care este raul care nu te lasa sa treci peste? (\'\'visul tau rau\'\'). Persoana aceea din adanc la care te gandesti, care te-a marcat? eu cel putin, asa am interpretat scrierea ta. un fel de confesiune tematoare si reintoarcere spre tine, cea din adanc, care se loveste de un obstacol.
0
ELacest text a fost scris prin august (abia azi l-am postat aici) într-o zi când totul era sufocant, nici aerul nu mai era aer, nici omul parcă nu mai era om, iar aici nu e redată teama, ci căutarea unui spațiu liber în care vitalul să nu fie atins. \"visul tău rău\" este al celuilalt. altfel aș fi scris la pers. I. mulțumesc pentru ochiul explorator.
Ela
Ela
0