niciodată ieri

chiar simțeam lipsa cuvintelor tale liniștitoare, o poezie deschisă aceasta de azi, titlul împacă și dăruiește, imagini care îmblânzesc și apropie, ca de obicei,
bine ai venit, Ela:),

\"unde se ascund duminicile?\", \"nu mai cobor în mine\", \"alerg între ieri și niciodată\" etc /too much is nothing.
in plus avem pe aici: moarte (cu o sdumedenie de referenti, sumbru, giulgi, nu suntem, plus verbul in sine de cateva ori, astfel ca oricine sa inteleaga exact despre ce e vorba, caci moartea nu e un subiect de glumit), noapte (polara sau rasturnata), umbre (sau, mai shic, siluete de intuneric), inima (o data bate si o data e larg deschisa), toamna etc.
si dintr/o data cred ca devin bodhisattva si descopar realitatea e totusi si inca frumoasa in aceasta poezie, ptr ca ... ptr ca ... ptr ca ... lipseste ALBASTRUL.
thanks god

Al treizeci si saptelea cer sau digul spre trei’s-opt? Ce?...
Poate e timpul...
Cred ca toti cei ce-au urat multi ani cu noroc, sanatate si fericire au facut-o cu inima larg deschisa. Eu – asemeni!
KinR.

Dana, mereu flux-refluxul trăirilor noastre, mereu polarele, contrastele, suntem cumva la intersecția lor. Mulțumesc pentru întâmpinare.

Liviu Savar, sau cum îți e numele, ai scris îndeajuns cât să îți lași amprenta; așa cu majuscule, cum ai scris tu, albastrul sperie până și verbul \"a fi\". Glumesc, deși iau în serios. Nothing is nothing. Thanks God, indeed.

Aurelian, trepte, cercuri, praguri, noduri, ce o fi să ne fie dat, trecute să fie ele. Mulțam

Ela

hm,
câtă severitate!
greu de nimerit inima prin unghiul ăsta atât de ascuțit, amar,polar, mort,re-fluxiv, monocrom,întunericit și sumbru de treizeci și șapte de ori necontenite.
pune și tu punct!

Da, măi, da, am pus punct ieri acolo sus de tot, de aceea îmi las inima să bată ea virgulele vieții, că e timpul, vorba tatei: \"dar până când un trai...?\" Și fii sigur că cine are a nimeri inima, apăi o nimerește. Esențial este să aibă și priceperea de a rămâne în ea. ;) Mulțam, și la bună revedere.

Ela

Niciodata ieri, un text in care sufletul meu s-a simtit, parca, invitat pentru o clipa.
La multi ani!
cu drag.

nu mai întreb nimic nu mai cobor în mine
fiecare destinație pierdută e un dig
mă las în reflux
ca într-un giulgiu

Uneori stăm la capătul unui dig pierdut adânc în mare ascultând zbuciumul necontenit al valurilor vieții și atunci se naște poezia
Remarc siluetele de întuneric îngenuncheate de dorința de a lăsa inima larg deschisă.
Mi-a fost dor de cuvintele tale poetice.

La Mulți Ani pentru 27 septembrie! Multe împliniri și drum lin pe ape limpezi...

Muțam pentru că poți simți poezia chiar și în cenușa zilelor, păstrez inima larg deschisă.

Ela