alegerea

impresionantă ruga autorului în fața forței divine. ipoteza că tendința oamenilor de a crede în supranatural a aparut și a fost selectată genetic. este posibil să existe un complex de gene care ne face să avem tendința de a crede în supranatural, miracol.
\"In our everyday lives, most of us make at least some effort to check the truth of claims for ourselves. Yet when it comes to religion, studies show that we are most persuaded by stories that contradict the known laws of physics. Tales of supernatural beings walking on water, raising the dead, passing through walls, foretelling the future, and the like, are universally popular.\"

religiile sunt un fel de mind-virus, ele au apărut și au dăinuit tocmai unui determinism genetic selectat. Ele exploateaza o \"slabiciune\" hardware a sistemelor pe care ruleaza:)

un poem de rară sensibilitate! mi-a plăcut și mă simt onorată că autoarea, prin rafinamentul si delicatețea poetică, m-a ajutat să scriu acest comentariu, care sper să nu intre la offtopic. mulțumesc.:)

cea mai bună și înțeleaptă decizie este de a fi tu însuți, indiferent de maniera inchizitorială cu care ți se pun măștile albe pe chip, întotdeauna există posibilitatea de alegere, chiar și când ești amenințat cu moartea poți alege moartea...mereu există opțiune și alternative...cu expectanțele altora în spate devine tot mai greu să știi încotro îți era drumul propriu...eu sunt și am devenit ceea ce au așteptat alții de la mine sau sunt ceea ce mi-am dorit și ceea ce mă reprezintă pe mine?
depersonalizare, înstrăinare, distanță, întrebări existențiale...ce ne poate readuce înapoi?

Se pare că întunericul e cel care priește cu adevărat omului și care ne face să ne dăm seama de ceea ce suntem.
Sensibilitatea se revarsă asupra teluricului, dar și asupra celestului, prin ruga femeii.
Iar ruga parcă se naște dintr-un fel de patos nonconformist. Este o rugă ce are în sine un strigăt către divin, un strigăt de hybris.
Alegerea e oarecum justificată, căci ea exprimă dorința de nou, dar și repulsia pentru ceea ce ești ori ceea ce este cel de lângă tine.
Felicitări pentru creație!

Miscator strigatul din final, o despuiere de ganduri pentru pactul vanzarii sufletului catre Dumnezeu. Nimic nu este mai greu in lume decat sa fii om.

Fata de viata simpla si instinctuala a plantelor si animalelor oamenii au adaugat mii de engrame social-culturale, tabu-uri, interdictii, legi, contracte, traditii, cutume, obiceiuri, cerinte, et caetera. Ti-ar trebui cateva vieti numai sa le inveti cum sa le realizezi.

Si peste toate lipsurile incarnarii intr-un corp supus entropiei, oboselii, fiziologiei, mortii, mai vine si singuratatea artistului, damnat sa se caute pe sine chinuitor si sa nu se recunoasca decat in putini oameni.

Te-ar reconforta sa stii ca din punct de vedere genetic invocatia ta din final este deja implinita?

Niciodata nu o sa cred intr-o afirmatie genul:

te rog
lasă-mă să fiu femeie pentru ultima oară
de va fi să mai fie în această spirală
o altă viață
fă-mi orice trup din câte vor fi
orice trup
numai om să nu mai fiu numai om nu


mai ales spusa de o femeie, mai ales spusa de o poeta.

Deprimant,

axia

lumina crepusculară, dar și momentele de singurătate pentru care ai găsit o exprimare deosebită \"rămân în mine însămi ca într-o lumină densă\"...te-a supărat ceva rău de vrei să renunți la nivelul uman, dar din fericire, nu se poate împlini decât dacă faci ceva foarte negativ...mai bine privește tabloul înserării ca pe o renaștere a binelui prin lumina zorilor ce trebuie să vină...și fii lumină...

Elena, nu pot crede decât ceea ce există. În toate dimensiunile existenței. Uneori avem acces la ele, alteori nu. Atnuci când te rogi să se rupă un lanț, e semn că deja au fost prea multe înlănțuite greu, indiferent de religiile din toate timpurile. Mulțumesc.

Gabriela, da, și a nu alege este tot o alegere. Și ce alegem inconștient - ca de altfel majoritatea alegerilor - e tot alegerea. Și așa cum alegi să trăiești, așa alegi să și mori. Da, în ultimul rând din comentariul tău ai punctat o bună parte din ce e cuprins aici, ca trăire. Aici, în poezie. În viață, oho, câte altele mai sunt. :)

Alex, mulțumesc mult pentru că ai calitatea de lector sensibil la poesis, estetic și etic. Nu e puțin, nu e puțin deloc. Nu, ruga nu e născută dintr-un pathos nonconformist, ci dintr-un imposibil, dintr-o prea îndelungată conformare la ceea ce nu ția priit într-un lanț existențial. Da, e un strigăt de hybris. :)

Anghele, Anghele, tu parcă ai fost în timpul scrierii acestor versuri și te-ai perindat odată cu mine prin toate dimensiunile ființei și creației și ai rupt lanțul -măcar în poezie - odată cu autorul. Ooo, da, știu că genetic invocația mea este deja împlinită. Nu am rugat niciodată nici om, nici Dumnezeu pentru ceva imposibil. Nici măcar în poezie. :)

Eugenia, să nu crezi, să nu ajungi să crezi în această rugă, să nu ajungi vreodată să o trăiești. Nu e deprimant decât pentru cel ce e deja deprimat. În ce mă privește, e o etapă a scriiturii. Dacă azi scriu ceva euforizant, înseamnă că e real[ euforia mea? Nu, pot scrie despre orice. Despre absolut orice nuanță sau gamă afectivă.:)

Camelia, ehei, da, ai sesizat locusul unde mă aștern cel mai bine. Da, versul acela e definitoriu, indiferent de împrejurare. Nu, nu trebuie să faci ceva cumplit pentru a te reîntrupa în altceva. Despre asta poate vom povesti altădată. Fiindcă e ceva esențial de spus. Desigur că înserarea este o renaștere. Știi cât de splendidă este marea la ora șapte, în septembrie? Ce albastru-indigo incredibil, când e senin, poate avea? :) Acolo renasc de fiecare dată.

Ela

Hm.. grea alegere! Sa fi femeie pentru ultima oara, nici macar sa nu vrei sa vezi cum e sa fi barbat :-)
Placut intonatia poemului, desi repetitia cred ca e putin prea mult folosita. Are clar rostul ei in acest poem, dar parca-parca pe undeva e folosita abuziv. Nu stiu, e chestiune de perceptie a sonoritatii versurilor si deci nu sunt ferm in ceea ce afirm.
Poem de o muzicalitate care face deliciul unei lecturi rafinate.
Bobadil.

Mulțam. Știi pentru ce? Pentru că nu mă lași să nu mai fiu om de-o mai fi vreo viață viitoare. Apropo, din unele perspective, se spune că într-una din vieți (de-o fi așa, nu pot să spun), am fost bărbat, vraci galez.
Andu, Andu, Andu, am recitat această poezie în toate variațiunile ei - fiindcă a avut sărmana câteva până la forma asta finală - și, beleive me, este singura care sună așa cum sună totul în mine. Promit că la prima deko-rare sau lansare unde vei fi - nu la Agigea că acolo nu am cum eu - o voi recita. Fiindcă numai așa vei auzi și vei rezona în toate cele de mine lăsate aici. Repetițiile sunt dozate fin și le-am plasat exact acolo unde își au rostul Știi, ca la mantre. :)

Ela

o poezie frumoasa despre crezul launtric
in care Ela ridica femeia, azi de Sfanta Maria la ranguri ceresti.

ultima strofa m-a pus pe ganduri. s-ar zice ca scrii in contra caniculei si dilemele astea pe muchia carne-suflet te inrudesc cu asceza desfranta a lui v. voiculescu din sonete

acestă poezie. Ti-am spus-o. ...și mie mi-a spus-o aburul. N-am putut s-o scriu eu pentru că o așteptam și știam că o vei face infinit mai bine. Mă bucur pentru tine.
KinR.

Robert, pentru că simți cum îmbin paradoxurile, cum planez prin apă-aer și îndur pământul și pentru că percepi inocența din mine, din celălalt, dimprejur; Teddym Femeia este o esență a lumii acesteia, așa precum și Bărbatul este; ei își au rădăcinile în cer, apoi pe pământ; tu știi deja asta, deși Copil ești, fiindcă tu însuți aparții și cerului și pământului părinților tăi; Felix, pentru că îmi relativizezi alegerile și nu îmi dai voie la nicio limitare, ci îmi impulsionezi creația mereu pe alt registru, neieșind din propriul stil (Voiculescu am citit pe la 17 ani (o, Doamne, cât de demult); Aurelian, pentru că îți vorbește în subtil aburul prin cuvintele abia scrise, abia așteptânde.

Ela