șarpele și cele mai bune intenții

Adevăruri strunite aristocratic, un scris parcă mai limpede, așa l-am perceput și în poezia anterioară, doar ca n-am indrăznit sa las semn, mi-am zis ca mi se pare, probabil greșesc sau am crescut?

Doru Emanuel

Ela Victoria Luca, un poem extrem de sugestiv. Fără subtilități inutile.Foarte bine redată atmosfera de la primul și până la ultimul vers. Am citit, apoi am recitit. Trebuie să recunosc, lecturând str.3, am simțit un fior rece trecându-mi pe șira spinării.
Am tras și ceva învățătură de pe urma lecturii: să ne ținem departe de șerpi și șerpoace, cât de atrăgătoare n-ar fi aceste reptile, chiar dacă orientalii le atribuie puteri magice și divine, ori poate tocmai de aceea.

Cu stimă și respect, Bot Eugen

poemul inncepe cu un zambet si un gust amar, ma refer la titlu, un oximoron reusit. nu am sa vorbesc despre tehnica, dar am obsservat strofele aproape identice, am sa ma opresc la poezie in sine. ideea cu penetratrea serpilor pe sub piele persista in tot textul, ceea ce inseamna ca acest pilon de baza al poemul \"sarpele\" l-ai urmarit tot timpul cu ochi de vultur, de peste tot, de pe coasta, de pe mare, cu frica oarecum, cu neincredere, si chiar cu pofta de a te transforma intr-o acvila de munte, eu as fi facut-o la final. mesajul poemului este clar, simplu, transparent,este un poem-avertisment, un sentimnet straniu, daca bag mana in poem sa culeg o metafora, trebuie sa fiu atenta, sa nu fiu muscata. este venin in scris, este fiindca altfel nu se putea scrie atat de pasional despre sarpe. cel mai mult mi-au placut acele de siguranta si tivul realitatii, sufeltul nu se smucea din stern,pielea netezita cu bune intentii. desi, nicaieri nu se regaseste explicit comparatia om-sarpe, poate in strofa a 3-a \"unele ființe sunt mai parșive/decât domnii șerpi\", dar fiinta nu e obligatori sa fie si om, totusi mizez pe om. cine este ea?
mcm

\"capcana\" de care vorbesti este un adevarat icter pentru suflet.
rautatea, pentru a fi si mai eficace, ia uneori chipul bunatatii,ipocriziei(sarpele încalzit la sân te va musca...)
a face bine unei canalii ,este ca si cum ai semana grâne pe valurile marii
important este ca TU ti-ai pastrat aripile poeziei intacte ...

Parcă textul acesta și cel anterior s-ar lega întrucâtva, deși stările de aici sunt sensibil opuse. Niște adevăruri sunt trecute prin filtrul memoriei, dar ființa este măcinată de neîncredere. Nu neg unele virtuți ale textului, dar nu-mi plac textele născute din ură. Revolta o accept. Mă rog, și ura poate fi exorcizată prin scris, chiar să capete dimensiune estetică. Finalul e altceva, iar contrastul acel îmi place.

doru, da, sunt unele schimbări de ceva vreme. nu știu dacă de voce sau de atmosferă sau de substanță a textului. tu ai crescut, ceea ce noi cam greu mai putem. eugen, eu cred că e bine să păstrăm magia din toate, orice închipuire ar avea, mai ales că nu închipuirile contează esențial; carmen, ea poate fi oricine, orice privire care poate să ne aducă ceva esențial în viață exact într-un moment de impas, chiar și într-un impas al textului, în plus văd că ai înțeles că de fapt aici nu contează șerpii, oamenii, ci ființele nenumite; angela, capcanele sunt și ele un fel de a semnala că e necesar, și în poezie, să ai ochii bine deschiși; pașa, daăc cineva vrea să vadă ceva într-un text, să vadă liber și liniștit tot ce vrea, oricât de mutl ar deforma realitățile incluse în el, doar realitatea/frumusețea e în ochii privitoruuli, nu?

mulțumesc, ela

un text foarte bine scris, cred eu, și cu o temă extrem de interesantă: răul și măștile lui, inluența sa devoratoare...dar, paradoxal, răul este de fapt un călău deghizat în propria sa victimă... și da, frumusețea se află în ochii privitorului...urâțenia și răutatea... la fel...

deosebit finalul:
\"tu nici nu mai știi ce ai fost
înainte de marea invazie
îți refaci vocea o căptușești bine
aduni și ceva rămășițe de oase
tocmai bune de dat la câinii vagabonzi
în colții lor măcar te simți perforat
cu o mare și neotrăvită blândețe\"

fac o paralelă nevinovată și gândesc (în oglindă) la oasele bietului cititor invadat deseori de cuvintele rele din anumite poeme...

Bună replica ta, Daniela Luca! Mi-aduce aminte de ceva asemănător enunțat de mine într-un comentariu de răspuns.De-acord, să spunem atunci că răutatea de care vorbeam e în ochii privitorului. Dar aici e paradoxul: eu venisem spre text căutând frumusețea cu ochii frumuseții. Știu că răul de care se vorbește aici nu e al eului poetic. El se luptă cu acest rău din afara sa. Nu înseamnă că mi-am proiectat aici propriile fantasme. A existat o tendință de obiectivare a demersului meu interpretativ, conform unei convenții.
Totuși, cititorul din mine nu este așa de rău cum pare. Poate mai mult cu sine.

da, ioana, orice text are impactul său asupra cititorilor, în fucnție și de text, și de cititor. apăi, se interferează ele oricum.
pașa, nu folosea nimănui, zău, să răspund că acest text (sau cel anterior) nu este născut din ură (așa este sintagma ta mai sus); ce sens are să vină autorul să contreze lectorul dacă el, lectorul, vede/percepe/își închipuie într-un text chiar și de unde și cum s-a născut textul? aici nici măcar autorul nu are cum să vorbească despre deunde-le și cum-ulnașterii textelor. dacă ai fi afirmat: avem aici un discurs despre rău și formele lui și amprentele lui etcetc, aș mai fi înțeles și, parțial, în anume nuanțe asta e. dar formularea ta trimite la altceva.
și, da, foarte multe sunt în ochii privitorului, nu doar frumusețea, asta nu putem contrazice noi, oricât am vrea.
iar despre magnolii, numai de bine.
(și regret aceste inserții ascuțite ale tale, chiar dacă le înțeleg, probabil sunt efectul încărcăturii cuvintelor din poezie. și scuze ptr atâtea explicații.)