ceea ce știm ne ucide

Ela, ne ucide tot ce iese din percepția pe care o avem noi despre cineva necunoscut, care nu corespunde persoanei conturate în imaginea noastră, un fel de egoism. Avem o facultate deosebită în a ne minți pe noi înșine, ne fixăm bariere artificiale și distanțe la fel de artificiale. Vrem să vedem în persoanele apropiate nouă trăsăturile, calitățile, chiar defectele noastre. Am refuzat să dau la teologie când mi-am dat seama de dorința omului de al diseca pe Dumnezeu. Și cred că ne e benefică taina asta a divinității privită în absolută libertate. În toate legăturile și dialogurile am înțeles că e bine să schimb perspectiva de abordare, să nu mai pretind nimănui să fie cum vreau și să-l iubesc așa cum e, asta pentru ca nimic din ceea ce știu să nu mă mai ucidă.

s-ar putea sa fie vorba de o miza mai profunda sau sa fie vorba de o acumulare a detaliior orisicum un text bun

mi-a placut

E o poezie tragică, o poezie care la final îți lasă gustul unei posibile ultime soluții: datul cu capu\' de pereți. Asta îi conferă textului un cumplit aer cehovian. Remarcabilă metodă de transmitere a unor stări autentice, întreaga poezie trădează o dezamăgire cumplită care parcă face inutilă orice reacție din afară. Cred că e o stare absolut propice oricărui autor, foarte tentantă și prolifică, greu de găsit, dar mai ales greu de suportat, chinuitoare, dar e o întindere indubitabilă spre o poezie de dincolo de bariere.

De partea aceasta a poeziei unii sunt neexistând, iar alții există nefiind. Cred că problema e cum îți duci propria poezie în spate, și înspre unde o duci. Dar odată ajuns acolo, îți dai seama, că de fapt, poezia te-a dus pe tine.

Lucrurile pe care le așteptăm, ne ucid, sunt de acord cu E.V.L., dar lucrurile la care ne așteptăm cel mai puțin, sunt cele care ne dau o viață nouă și, pe deasupra, incredibilă.

ceea ce nu ma ucide ma face mai puternic!(un proverb...)
de unde forta creatiei si nucleul ei cu atât mai profunde!
a doua strofa particulièrement délicieuse...

mereu le-a priit textelor tale sa lase o dara de leucoplast smuls cu delicatete de peste lucruri.
dar cu cat mai frust si mai direct, cu atat mai proaspat. asta e bine, plusul de frontalitate pe care vad ca le capata de la un timp. stiu ca ma repet. dar imi place cand mi se da ocazia.

Ela, să treci cu vederea comul meu, e prea multă filosofie expirată! Și, la urma urmei n-are legătură decât cu titlu. Mi s-a pus pata pe titlu. Dar tu ești înțelegătoare și nu iei în serios toate spovedaniile.

ai exprimat concis miticismul exterior, intr-o forma lejera receptarii, dar nicidecum nu fara profunzimi. revolta improvizata coraboreaza depasirea naivitatilor, maturizarea de pe urma experientelor triste.
stiu ca ai mai scris in tenta aceasta de idei, dar aici parca e mai mult decit pur si simplu reusit sau bun. este perfect, si spun asta cu maxima sinceritate.

marius, e firesc sa inlantui/asociezi propriile ganduri chiar si numai pe marginea unui titlu. de aceea iau in seama ce ai scris în primul comm si zambesc la cel de-al doilea.

alex, habar nu am, miza ma poarta pe mine sau eu pe ea. niici asta nu prea conteaza in actul final.

călin, cred că sunt ambele: noi o purtăm și ea ne poartă, numai că percepem diferit miscările poeziei în funcție poate și de puterea noastră de a fi în ea, sau de a ne lăsa liberi și libere ”purtările”, căci nefiind fiindul te aduce acolo unde nu poti decat fiind.

angela (scuze că te-am numit amalia într-un răspuns anterior...), savuroasă-i dulceața de nuci verzi, mai ales când știi să treci prin amar. apăi, îți las în assiette un pic de strofa 2, ptr degustare când dorești.

mădă, sper să priască mai departe, lor, textelor, ceea ce ei, autoarei, îi preiște, altfel cam greu prielnicul posibil.

ecaterina, eu mă feresc de perfect si perfectiune ca de ciumă, fiindcă ele sunt maimarilecapcane, indiferent în ce sferă de viață. e bine că măcar maturizare se poate, desi ptr asta e un pret... oho. asa cum e bine sa fim si childish, totodata. sa nu uitam.

multam frumos,
ela