de partea cealaltă a ochilor. plecarea

poveste de dragoste imprimată în piele, inimă, suflet, asemenea scrierii. o iubire fără nume. tăcere doar. atît trecătoare cît și veșnică prin arderea lentă a sinelui. dizolvarea în cuvinte, liniște. dincolo de privire se simte o încolăcire de suflete. frumos.

Nebunia și delicatețea acestui poem o văd în fragmentul:
tac

va urma plecarea întotdeauna a ta
simt așa în plexul solar intens și fără îndoieli
miros a nisip mișcările mele imperceptibile
se încolăcesc între umerii tăi

fii liniștit
M-au impresionat și \"ochii geometrici\", și neputința de a privi în acești ochi. E stranie această \"poveste nelegată de oameni\", parsonajul care ne-o spune își asumă singurătatea, calmul, suferința verbalizată cu voluptate.
Încă un vers foarte frumos: \"te voi auzi de pe o insulă pe alta\". Trist, dar atât de poetic.
tama

Este atat de frumos sa vrei sa botezi locurile..celuilalt! Sunt atat de multe imagini, atat de multe sentimente evocate incat nu stiu la care sa ma opresc mai intai! Asa ca; pentru a nu marginaliza nici una ,pentru a nu priva nici un vers de dreptul pe care-l merita am sa fac doar un simplu cometariu global:\"Arde sufletul in mine si ochiul cititorului...in valvataie de aceasta data!\"

Ecaterina, orice poveste își are sfârșitul, exterior/interior, trăitul ei este înscris mai departe, lăsat cumva între tăceri sau acolo unde cuvintele nu se pot lega de lume.

Tamara, voluptatea tăcerii și a umplerii spațiilor în așa fel încât mareea să nu aducă cu ea doar algele neîntâmplării. Și plecările ne umplu viața, cumva, precum literele pagini.

Adina, fain că te-ai oprit la acel botez al locurilor celuilalt, esențial de altfel atunci când într-adevăr îl trăiești pe celălalt, nu te înșeli adâncit în egoul tău mirific.

Mulțumesc