meduza

am citit la ora aceasta târzie versurile tale de aici

ca întotdeauna ai o anume lumină care străbate până departe

elian

Citind comentariul tău, am gândit: \"Poeții plâng cu lumină, eu nu, îs un simplu om.\"
Mulțumesc, departele uneori e mai aproape decât aproapele.

Ela

îmi place această simplitate
acestă modestie de om
redus la condiția de om neputincios în a cosmetiza trăirea

\"scriu versuri banale scriu un fel de istorie a inimii
fără mișcările dragostei\"

\"Dumnezeul meu neplâns
nu pot urî nu pot distruge nu mai suport răul
păstrez doar lunile tale înalte...\", sunt rândurile care coincid cu trăirea mea actuală. Mulțumesc!

Alice, eu îs un om simplu. Rareori mă arăt lumii astfel. dar atunci când este musai, e musia. Mulțam.

Pașa, nu pot să spun că mă bucură că simți aidoma cu ce am scris aici. Fiindcă știu ce am scris. Dar rezonanțele tale îs bineprimite într-o vreme preaîncercată.

Ela

Mă așez pe lut, lângă această durere a ta, cu picioarele la piept, cu umerii aduși. Fără să vreau, o simt cum trece prin mine.

Îmi amintesc demarea ta de la început, de care m-am legat sufletește pentru totdeauna. Acum, are altă culoare marea nesfârșită din inima ta. Toată durerea s-a strâns într-o meduză care se lipește pe ochi ca să-i apere de revărsare. Istoria inimii fără mișcările dragostei nu poate să fie decât vuietul crivățului în stepa pustie. Taie inima cu lama lui rece și cuvintele se aștern ca un strigăt!
Perla se naște din durere...

se intră aici într-un spațiu dezgolit de inscripții și neapărat de plâns... o retragere în \"pustia gestului\" salvează în cercul dinlăuntru comoara \"lumilor înalte\". un final cu o putere de sugestie impresionantă. patosul durerii se cere drămuit pentru clipa de grație a venirii la prezență...

Poezia este destul de dificilă ca structură și trăire. Dincolo de efectele stilistice, se individualizează și impresionează nu doar prin simplitate și prin sinceritatea eului poetic, pentru că poezia curge. Are ritmul care susține ideea. Apar contrastele și antitezele. Acest joc este in my opinion baza sugestiei. Încă din primele versuri se crează o imagine care epatează. :) Este o mișcare naturală pe lângă un sentiment \"frica\" de interiorizare. Aici văd eu contrastul. Poziția mâinilor vs. sentiment. Exteriorizare a trăirii vs. interiorizare. în perspectiva mea.
\"un fel de istorie a inimii\" partea aceasta vine să întregească tabloul. :) inima devine o lume sau o persoană (?) ținând cont de context. Alt contrast ar fi imaginea searbădă a inimii a cărui istorie reflectează eul poetic.
Negația \"Dumnezeu nu plânge\" - susține versurile următoare \"Dumnezeu vede...\" și \"Dumnezeul meu neplâns\" - toate intrând în câmpul semantic al cuvântului 1.\"ochi\". Se subliniază prezența Lui în toate aspectele iar eul poetic trăiește sub această apăsare \"lumile tale înalte și mă ghemuiesc
de spaima ultimei prăbușiri\".
Finalul \"meduza mi se lipește pe ochi să nu mai vărs durere
în lipsa ta\" aici cred că eu ac cititoare pot face o antiteză cu 1 și percep totul ca o regăsire sau asimilare a absolutului în finit. Finalul îmi trezește acea senzație ca atunci când cineva îmi acoperă ochii așteptând să ghicesc cine e.

ac cititoare - ca cititoare

îmi cer scuze

Imi place mult acest poem. Sentimentul curge liber, cuvintele sunt usoare, transparente ca o meduza, durerea trece dar soptit, nu e otravitoare, nu incarca, nu apasa, ma simt aproape de text, de vocea lui. Singurul vers strain de mine, nu il pot intelege e :

Dumnezeu vede cum aștept o iertare

aici e o portita spre tulburarea apelor, a respiratiei, atmosfera se incarca de monoxid.

Miruna, nu lăsa deschis acest orizont, e mai bine să nu treacă prin tine; Magdalena, păstrează marea mea, așa cum este ea, adevărul ei e mai presus de orice cuvântare acum, mai presus de plânsul mut al oricărei vietăți-inimă; Florin, tu simți - într-un moment de graniță, curajul și forța sunt atenuate, însă lumina rămâne până la ultima graniță, sau mai departe; Andreea, ai surprins antitezele, contrastele și legăturile/det-legările lor, interpretarea ta minuțioasă e bineprimită de mine, are ecou bun; Cornelia, acela e singurul vers care poate închide sau deschide totul, cât despre durere mai bine las meduza să vorbească în locul meu.

Mulțumesc frumos tuturor,

Ela

\"îmi amintesc da cineva își dorea acest titlu de carte\"
acest \"da\" incurca si d-ul cu c-ul si a-ul cu ă-ul. este insa relevant pentru intreaga poezie confuza ca o meduza (instelata).