Pasărea indigo

sa \'\'ne lasam purtati de cercul neputintei, cel fluorescent, lasat de luna intre apus si rasarit\'\', pentru ca intr-un final sau pur si simplu intr-o zi oarecare, sa \'\'atingem cu inima o pasare a Domnului\'\'. Ela , asa sunt descantarile cele mari, acelea mistice, indigo...asa sunt nuantele destinului, sa nu ne temem!
(foarte curios, Ela! Scrisesem si eu cercuri si indigo cu foarte putin in urma ta si tot despre treceri era vorba! :))

Despre indigo, aș spune că îl găsesc, îl caut, îl regăsesc, indiferent că este vorba de trecere sau pasăre sau altceva. Este cumva, alături de sidefiu, ceea ce aleg oriunde aș fi. Mulțumesc și mă bucură firele invizibile care ne fac să scriem-gândim-simțim aceleași registre ale existenței.

Ela

Buna Ela

Am citit cu interes poezia ta dar pe ici pe colo m-am tot poticnit de versuri ce nu isi au rostul ca de exemplu: \"din ce în ce mai vii\" acest vers supra aglomereaza imaginea lasand loc de pauza in loc de final.
iar ultima strofa chiar nu o inteleg sau poate o inteleg dar e prea fantastica in sensul ca daca tot mergi vertical in fiecare zi ce cauta pasarea Domnului acolo?

iara...
Doi

Mergând și mâine, și alt mâine, vertical, ultimul pas e un zbor, iar ultima atingere de inimă e o pasăre a Domnului, e simplu atunci când vezi nesfârșirea astfel, într-un indigo, sau poate altă nuanță. Domnul știe.

Ela

Pentru cei care sunt convinsi ca trupul este templul sufletului, aceast cantec pe care l-ai scris pentru poezie este magnific.Felicitari.

Citind printre versurile tale cum se prăbușesc falezele, îmi amintesc de marea indigo de la ora 7 seara, în septembrie. Acolo unde mi-e nașterea și viața. Păsările indigo sunt sufletele noastre marine. Să îți fie poezia în ochiul veșnic deschis al păsării. :)

Ela