ceea ce tu încă nu ești

Minuntata aceasta bogatie ce zace in tine. Dumnezeiasca atingerea ce te indeamna sa aduni in cuvinte rasuciri nemaipomenite.

Dupa mine,

\"și niciodată nu m-ai lăsa să merg fără cuvinte
înapoi în pământ\"

e partea care a desprimaverat textul.

\"și cum totul aici este o închipuire aș îndrăzni
să iubesc până la dumnezeire trei lucruri simple
din ceea ce încă nu-mi ești

întâmplare
sens
om\"

imi plac Ela poeziile tale fiindca ele niciodata nu spun totul, folosesti des \"daca\", \"si cum ar fi\", ceea ce imi lasa placuta impresie ca esti o visatoare. si intotdeauna poeziile tale zboara scaldate de diversitate. cel mai important pentru un poet este sa fie cu capul in nori.. acum nu este o eticheta asta, asa vad eu visatorii, oameni cu capul in nori :) poate gresesc. imi place nostalgia si gustul dulce-amar pe care ti-l lasa poezia asta.
cu drag

In lumea care pare a fi dominata de un hazard..Ela , tu gasesti lumea unei armonii depline, un SENS la microsecunda a tot ce e particula sau unda de energie.
\"cum ar fi să trăim împreună un albastru fecund până la aripă
și înapoi
să nu mai cunoaștem orizonturile închise
în strigătele celor rupți de sine
și să dansăm în acordurile altor sunete
până la transparența undelor neîndrăznind să pășim
dincolo de pietrele unui dig invizibil\"
Intamplarea de a trai intr-un univers in care totul este interconectat
\"eu aș lua formă de cub într-o dimensiune a gândului tău
m-ai răsuci pe toate fețele nevăzute de alți bărbați
și m-ai arunca peste ape
să îți arăt doar numerele cu noroc

tu ai lua formă de cerc înconjurându-mă până la necuprins
într-o primăvară desculță prin vlăstare de iarbă
și niciodată nu m-ai lăsa să merg fără cuvinte
înapoi în pământ\"
o inteligenta cosmică ce e cu ochii pe noi, ne rastoarna , ne transforma...ne completeaza...spre o deplina totalite launtrica...spre a fi ...OM
\"și cum totul aici este o închipuire aș îndrăzni
să iubesc până la dumnezeire trei lucruri simple
din ceea ce încă nu-mi ești

întâmplare
sens
om\"

pentru mine poemul tau spune mult mai mult dar ,ma opresc aici

cu drag,
erika

Anca, ochiul tău a văzut bine cum se pierde din împrimăvărare pentru câteva secunde și cum se readuce suflul ei spre final. Și nu întâmplător ai ales acele versuri. Mulțumesc pentru cum mă descoperi.

Ionuț, diversitatea este, într-adevăr. De spus, nu au cum să spună nici măcar jumătate, poeziile. Cât despre visătoare, îmi permit luxul în poezie, pentru că în viața de zti cu zi, realismul este condiția necesară (nu și suficientă). Mulțumesc, nici mie nu îmi plac etichetele sau tiparele. ;)

Erika, da, este într-adevăr, o cuprindere și o întrepătrundere de universuri, cumva îndrumată de mai sus, de dincolo de noi, indiferent ce formă ai lua tu, ar lua ea, el. Esența poeziei aici se află, chiar dacă aparența dansului feminin-masculin e la vedere. Tu ai văzut dincolo de ea. Mulțumesc.

Ela

Cand te uiti prin ochii Beatricei, asa dintr-o intamplare fortata, sensul omului devine inchipuire si \"nu mai cunoastem orizonturile inchise\", devenim cercuri, cuburi tinzand spre hipersfere.

dupa ce am citit primul vers\"...cum ar fi să trăim împreună un albastru fecund până la aripă\\
și înapoi\\
să nu mai cunoaștem orizonturile închise\\
...care mi-a umplut sufletul de primavara inca neintamplata ,am spus stop... N-am mai citit de teama care s-a acutizat in ultimul timp citind poezie pe site. Un inceput solemn,demn,deslusit,innobilat nemteste (a se intelege fara nici o unda de simul) cobora dintr-o data in desuet,desincron, a se intelege inegal cu sulita aruncata la inceput. Sunt in pic trist de faptul acesta, teama de a nu termina astazi un poem ii sperie pe multi dintre noi, eu cel putin am scapat, si ii aduc in situatia sa faca spre finalul scriiturii fissssss....Trist...
Rogu-te din suflet, in continuarea poemului, ai reusit sa-ti inchipui cum ar fi traiesti cu \"el\"...un albastru fecund până la aripă\\
și înapoi\\...\"
fara sa cunoasteti orizonturile ?

Da, ai văzut formele în mișcarea lor spațială, tarsnformatoare. Mulțumesc, Florin, te apreciez pentru cum privești dincolo de suprafețe.

Cătălin, no amu, de ți-o plăcut începutul, îi binie. Unora le-o plăcut finalul. Mie îmi place să transform toate mai departe în altceva, încă nu știu în ce. Și totuși, cumva ai dreptate, fiindcă odată atins orizontul (albastru fecund până la aripă) ar fi trebuit să se închidă aici spirala. Însă, asta doar în închipuire. Pe pământ, în real, avem și (atâtea) neîntâmplate. :) Mulțam de tălmăcire, mi-ai pus o întrebare pertinentă. :)

Ela