ceasul umbrei

... ca suntem vii, ca trecerea aceasta este doar o nastere,
ca inimile se pot deschide asemeni mormintelor si ca am putea pe buna dreptate aseza cruci la capataiul celor care n-au murit inca,
uneori ceasul e transparent ca un melc si se conjuga la mai mult ca perfectul cu infinitul din oameni…
Anana

așezăm cruci de lumină la căpătâiul drumurilor. fiecare pas poate fi un dincolo sau dincoace, adesea sunt simultane, numai că rareori ne dăm seama cum parcurgem clipele dinspre infinit spre om și tot așa. de-am putea fi atenți - deși nu e bun cuvântul, dar tu știi ce spun - la umbletul universului prin noi, am putea înțelege de ce moarteaviața nu sunt decât noțiuni bine potrivite de om pentru a-și găsi sensul și o anume linișteneliniște.

Ela

Ela, interesanta aceasta poezie in proza! Mie mi se pare mai greu sa scrii asa ceva decat poezie clasica
Cat despre rugamintea ta, cu mare placere,lasa-mi te rog o adresa la \"caietul_cu_insomnii@yahoo.com\"

Ce simplu suna.. suntem oameni .. aproape sec din punctul meu de vedere, insa, aceasta afirmatie este cat se poate de complicata.. suntem un rod genial, suntem copii, pana murim, nimic altceva.. suntem vii, iubim, zambim, uneori comunicarea trece de nivelul nostru de apreciere .. suntem minunati, suntem urati si frumosi, prosti si destepti, timizi si infumurati.. suntem oameni

\"conjugăm același timp la niciun infinit pământesc. \"

Povara cea mai grea a omului e timpul, el e cel ce ne bate clopotul inainte sa ne fi nascut, el ne priveste si trece prin noi .. pana la urma, poate ca nu suntem oameni ..
Cu toata stima, Ionut .

singuratatea...in ceasul umbrei...pe un drum pe care fug dar nu stiu cu adevarat ce caut...devenind timpul transparent...
Ela , ma framanta \"conjugăm același timp la niciun infinit pământesc\"


cu mult drag,
erika

Mulțumesc pentru trecerea voastră printre oamenii și umbrele lor, prin ceasul acesta care arată cum ne ducem spre anticariatele Domnului. Nu știu cât suntem oameni, esențial este să știm să fim.
Ela